Și cum zic, așezat pe respectiva laviță-buștean, Blegosul Meloman zice așa: mergeam la film, căruia îi spuneam mozi, „rula“ în grădina de vară din care astăzi n-a mai rămas decît un castan care aștepta să fie tăiat pentru a face loc unui depozit de materiale de construcții. La mozi era lume multă de prin Radna, de prin Lipova, de dincolo de Mureș. Aveau și lipovenii mozi, dar nu se puteau lăuda, asemenea rădnanilor, cu grădină de vară, cu bănci din fier forjat cu scîndurile cu vopseaua scorojită de arșițele verii și de neaua de la Bobotează. Scorojeala aceea, mărturisește cititorilor Blegosul Meloman, ne cam zgîria pulpele dezgolite de nădragii scurți, aceiași, pe care-i purtam după vorba lui fie-iertata bunică‑mea, care mă apostrofa cîteodată zicîndu-mi: „ia-ți nădragii ăia scurți, nu vezi ce căldură-i afară, vrei să te aprinzi?“. Mă minunam înfricoșat de vorbele respective și degrabă procedam în consecință, chit că seara aveam parte, la mozi, de inconfortul zgîrieturilor provocate de vopseaua scorojită. Oricum e de povestit că nu aveam pe nimeni să mă îndrume, așa cum aș putea astăzi să-l instruiesc pe cel care fusesem atunci în legătură cu relația dintre mozi și blues. Leșinătura faină a celui de pe urmă și luminile colorate de pe ecranul grădinii de vară le-oi fi identificînd ca atare și-mi vor fi rămas în amintire, dovadă rîndurile de față.
Nu e mai puțin adevărat că nu găseam acolo, la mozi, blues get-beget, așa ca zicătura Amen pan con mantequilla care, deși se cîntă cu accentuate sonorități vocale hispano-americane, e destul de departe de Gianni Morandi și cîntarea lui strașnică în care se întoarce în genunchi la iubita lui, și el cînta In ginocchio da te de undeva de la armată, și ea fuge de acasă și aleargă printre mașini, prin Orașul Etern, și la urmă se regăsesc, se îmbrățișează, și gata, se termină mozi, și măistorița Beltechi, femeia de serviciu de la grădină, care mătura după noi cojile de semințe, deschide porțile grădinii, și e vară de vară, sîntem terminați, tare mi-a plăcut cum a cîntat Gianni Morandi și, de aceea, multă vreme am tot fredonat In ginocchio da te, tîmp, pe malul Mureșului, pe la pește, în luntrița lui Kalmann, pescarul care era și paznic la cîmpul de lubenițe ale colectivei agricole de producție din Hadarachi – numele barbar al unui cot al rîului. Mai apoi, la cîteva luni, Morandi fu înlocuit de Boby Solo și de cîntarea lui pe nume San Francisco, încă mai aproape de ceea ce ar fi să fie bluesul.
Fiecare nație pre limba ei
Au ajuns după două zile și o noapte de drum pă ștrecul căii ferate, în mulțimea din gara de la Hamburg, și nici n-au apucat să-și dea jos cesîgurile, desăgile, trăiștile și geamantanurile mari de lemn, croite de maistorul tîmplar Beltechi de pe Valea Rădnii, că s‑a și arătat agentul de emigrație Jakab, care, cu multe plecăciuni și povețe potrivite, i-a îndemnat către o ieșire din gară unde îi aștepta o ștraf-cocie cu doi cai faini, din aceia Nonius, așa cum avea în Radna bogătoniul George Tâpu din cartierul Schela Mureșului, cum mergi pe drumul către Șoimoș. Neamțul i-a poftit pe nemțește să-și arădice geamantanurile, desăgile, trăștile și toate troncotele pe platforma ștraf-cociei și să se aburce și dumnealor printre ele. Agentul Jakab s-a așezat lîngă surugiu și i-a dat porunca să meargă la vapor. Ceea ce s-a și întîmplat prin îmbulzala aceea mare de cocii, trăsuri și mășîni din aștia noi, care merg fără cai, cu petrion. Așa au ajuns în port, prin îmbulzala de acolo i-a condus ovreiul din Lipova Jakab la măgăoaia de vapor unde s-au așezat la coadă pe podișca mare care ducea la îmbarcare dincolo de marginile cele înalte ale huidumei uriașe. Și erau acolo la coadă mulțime mare de oameni, erau și destui valahi, că se auzea limba valahă, dar și unguri, sîrbi, alții vorbeau rusește, fiecare nație pre limba ei, cu copii, cu neveste, cu bătrîni, unii mai moși decît Cocolic și Golomoz. Și toți aveau bagaje multe, geamantane, bocceluțe mari pe care le aburcau în spate și domnii matrozi îi probozeau, că una, că alta, strîgau pe nemțește „halt!“ și le cereau să mai lase la țărmure din băgăjoacele alea, și unii se apucau să desfacă pă loc, acolo în coadă, desăgile cele mari, și să pună deoparte lucrurile de care se puteau lipsi, tot felul de izmene, lepedee, oale și olcuțe, te miri ce prostii, și cei din spatele lor le strigau să se dea deoparte să le facă loc ca să meargă înainte coada.
Fragmente din romanul ”Hallelujah boogie woogie! – carte inspirată de baci Todor Andrica de la Radna, care s-o luat și s-o dus la America, după ce s-o gătat Primul Război Mondial.