Valentin Scărlătescu, întoarcerea acasă

Șevaletul multor pictori a zăbovit pe pămîntul binecuvîntat al Bretaniei, lăsîndu-ne imagini grăitoare despre oameni și locuri. Nicolae Grigorescu sau Gheorghe Petrașcu reprezintă începutul unui lung șir de virtuozi ai penelului, captivi ai minunățiilor regiunii, într-o echidistantă simbioză om-natură. Printre cei care au poposit pe tărîmurile Bretaniei se află și Valentin Scărlătescu, trăitor, de mai bine de trei decenii, pe pămîntul Franței, și care se reîntoarce pe simezele bucureștene cu o substanțială „personală“, pusă sub emblema: „Pămînt breton, pămînt românesc, loc de credință“. Este prima expoziție în România, după 30 de ani de absență. Școlit în Valahia, ucenicul lui Brăduț Covaliu a preferat să se exileze printre străini, într-o zodie politică neprietenoasă lui și multora, neuitînd însă, nici o clipă, că ființa și sufletul i-au fost zămislite pe aceste meleaguri. Mărturia peremptorie o reprezintă expoziția de la Galeria Romană din București, unde bucuria de a ne întîlni cu opera lui Valentin Scărlătescu ne este pe deplin răsplătită de bucuria expunerii, nefiind vorba, nicidecum, despre o aglomerare pe cîteva rînduri a simezei, ci despre recurgerea la o soluție simplă: o serie de lucrări, de mai mici dimensiuni, au fost răspîndite pe parchetul luminatelor săli ale galeriei din centrul Capitalei. Instinctiv, dintr-un […]