Pe 3 iunie, postul public de televiziune, TVR1, a avut inspirata idee de a-i aduce, fața în față, într-o dezbatere de peste o oră, pe reprezentanții Coaliției pentru Familie, cei care susțin referendumul de modificare a Constituției, care să prevadă, în legea fundamentală a țării, că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“, și pe adversarii acestui referendum. În prezent, articolul 48 din Constituție sună astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor“.
Emisiunea Recurs la morală a fost realizată, în mod profesionist, de Luminița Velciu, reușind să ofere un spațiu de dezbatere, în care să se audă ambele părți. La un moment dat, în a doua jumătate a difuzării, venind vorba despre democrație, Gheorghe Iancu, jurist, profesor de drept constituțional, spune că „democrația înseamnă majoritate“. Mihaela Biolan, sociolog, intervine și pune o întrebare: „Al Treilea Reich a fost o democrație? Majoritatea a decis, atunci, discriminarea și exterminarea evreilor. România, între 1939 și 1944, a fost o democrație? Antisemitismul de stat practicat atunci a fost un act de democrație?“. Juristul Gheorghe Iancu răspunde: „Doamnă, nu mai ocoliți istoria. Nu în `39 a decis Hitler să facă treaba aceasta, de-abia în `42, cînd a început să înnebunească“. În fața acestei afirmații stupefiante, care, de fapt, cauţionează traseul criminal al lui Hitler (om normal pînă în 1942?), în absența unor referințe la situația din România (stat național-legionar, legi rasiale împotriva evreilor, pogromuri la București și Iași, în 1941, evrei deportați în Transnistria), avem senzația că, de fapt, referendumul pune în discuție raportul dintre majoritate și minoritate, încercînd să limiteze (să excludă) drepturile minorităților.
Formularea „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie“ există în Codul Civil al României. De ce este nevoie să se treacă și în Constituție? Ce se urmărește, de fapt, cu acest referendum? Lucrurile nu sînt deloc simple și ar trebui să spunem răspicat că acest referendum nu face decît să producă zîzanie în societatea românească și așa fracturată. Se poate isca un incendiu, care să ducă la tulburări între majoritate și minoritatea sexuală. În definitiv, un stat are nevoie să-și protejeze minoritățile, să le respecte și să accepte dreptul lor la viață și la conviețuire socială, nu să se arate ca o putere în care forța decide. Da, o scriem aici, din acest colț de pagină: homosexualii au dreptul să existe în societate, care să le permită să nu se ascundă, să nu se ferească și să nu le fie teamă. Or, referendumul deschide calea transformării homosexualilor în proscriși, în paria, ceea ce este împotriva normelor și a cutumelor unei societăți democratice, unde toleranța, diferența și nonexcluderea sînt realități intrinseci. Or, a modifica un articol din Constituție, pe o chestiune reglementată deja într-o lege organică, arată o supralicitare a majorității. Avem de-a face cu o problemă în care o judecată rațională și tolerantă va face loc unor stereotipii și prejudecăți în care minoritatea nu se va mai simți protejată, ci expusă unui val de furie.
Chibzuința și răbdarea ar trebui să se manifeste și la oamenii politici, care nu pot trata această chestiune politicianist și populist (chiar n-ar trebui să ne înfuriem sau să-l ovaționăm pe Nicușor Dan, pentru poziția sa în fața referendumului, el încercînd, înainte de demisie, să provoace o dezbatere în partid, așa cum ar fi fost firesc; la antipodul acestui comportament din USR putem remarca modul în care PNL s-a aliat, printr-un protocol, cu liderii Coaliției pentru Familie, trîntind ușa oricăror dezbateri). Cele 3 milioane de oameni care au votat pentru organizarea referendumului (așa cum susține Coaliția pentru Familie) nu sînt 3 milioane de votanți pentru un partid sau altul. Ei pot fi membrii unui alt partid, răsărit peste noapte, care să cultive un discurs extremist și intolerant. Referendumul va fi important prin numărul de participanți la vot și prin rezultate. Scopul nu cred că este doar schimbarea unui articol din Constituție (oricum, este un referendum inutil, căsătoria între persoane de același sex nefiind acceptată legal în România), ci o formulă de a testa și de a promova intoleranța.
La adăpostul invocării tradiției (tradiție respectată oricum, bărbații și femeile vor continua să se căsătorească în România, fără să citească, mai întîi, articolul modificat din Constituție – vor continua să se căsătorească și la primărie, și în biserică), recompunem o realitate pentru confortul majorității. N-aş vrea ca acest referendum să dea naștere unor sciziuni resentimentare. „Fibra poporului român“ nici nu e afectată, nici nu e întărită prin acest referendum, dar poate fi un motiv de bulversare a raporturilor majoritate-minoritate. E nevoie de educație, în primul rînd, dacă politicienii nu se opun acestui referendum. E nevoie să se spună, cît de des se poate, că sîntem diferiți, iar diferențele sociale, de sex, de religie nu trebuie să afecteze libertatea fiecărei persoane, care trebuie să se simtă capabilă să afirme că face parte dintr-o societate care acceptă și cultivă – la modul responsabil, nu declarativ – diversitatea. O societate care chiar se preocupă de problemele grave ale familiei (abandon – școlar și familial –, violență domestică, sărăcie, slabă educație – de aici numărul mare de avorturi – în privința metodelor anticoncepționale) ar trebui să intervină cu niște lucruri concrete care să susțină familia, copiii și buna relaționare. Or, societatea, partidele, ONG-urile par paralizate, temîndu-se de reacții viscerale ale majorității, impulsionate de inițiatorii Coaliției pentru Familie. Nu, nu e așa: homosexualii au dreptul să iubească și să fie iubiți, să fie respectați, să fie cetățeni. E calea regăsirii umanității.
In fata asaltului galagios al diverselor minoritati sustinute financiar de state straine, poporul roman are dreptul de a cere un referendum pe orice tema, inclusiv pe acesta incriminata de unii ca fiind homofoba. Poate ca numarul semnatarilor petitiei le da fiori reci unora; sa fie sanatosi si sa incerce sa vada padurea, nu doar cativa copaci! Majoritatea are dreptul sa decida in cele ce considera a tine de interesul sau, asta e esenta democratiei. Ori acum si democratia, libertatea cuvantului, a opiniei si a alegerii libere, egalitatea in fata legii, nu mai sunt de bon-ton pentru diversii domni intelectuali? Discriminarea majoritatii: pai stati un pic, ca si majoritatea are drepturi, nu doar minoritatile! Sa-si puna majoritatea in minte sa se considere discriminata la orice suflare de vant, asa cum se fac minoritatile, sa te tii!
As dori, mai intai, sa precizez ca toleranta este un prinncipiu al liberalismul;ui. Dar, dupa parea mea, aceats toleranta trebuie sa aiba o limita.. Ea trebuie sa aiba totusi limita, cre sa fie sustinuta rational.
Cat priveste, relatiile intre persoane de acelasi sex, trebuie sa ne gandim daca ele se afla in limitele rationalului sau dincolo de acestea. Admitant ca ,, relatiile intre persoane de acclasi sex,, sunt rationale, ca ,, vezi, Doamne” asa se nasc, cu aceasta predispozitie, putem admite si ca cei care fura sau ucid, se nasc cu acesta predispozitie si pot initia un referendul pe aceasta tema. Nimic mai fals si mai ,, cusut cu ata alba.’
J.j. Rosseau afirma ca omul este nascut bun, dar societatea il depraveaza, iat Montesquieu, socotea ca omul este educat de famile, scoala si societate. Cand aceste toate trei urmaresc acelasi scop, totul eset in perfecta stare. Cand unul dintre acesti factori educativi,, defecteaza’,’ educatia are mult de suferit.
Tot liberalismul este de acord ca suntem liberi, dar ca aceasta libertate trebuie sa aiba o limita altfel se transforma in anarhie.
Mi se pare curios sa se afirme ca ,, MAJORITATREA”l-ar fi adus la putere pe Hitler sau pe Lenin sau Stalin.
In cel priveste pe Hiltler, acesta a profitat de conditiile umilitoare in care se afla Germania dupa Primul Razboi Mondial,
lucru pe care Hitler a stiut sa-l foloseasca in interes propriu pentru a pune mana pe putere. Pe germani nu-i mai ineresa daca vor face tunuri, bombe, avioane, tancuri, cartuse, masti de gaze, ci ca vor avea unde sa munceasca petru a pune pe masa o bucata de paine copiilor lor si a sterge umilinta impusa prin tratatul de pace.
Daca s-ar fi organizat referendumul, isi ichipuie cineva ca oameni simplii, ar fi intreles ceva ? Personal ma indoiesc, aproape sunt sigur ca ar fi fost tratat cu indiferenta, daca nu cu greata, ,, tema” pusa in discutie. Poporul are si zicala : ,, Unde-i minte multa, e si ticneala pe masura.”
Orice ”om de bine”, ”intelectual autentic” se simte obligat – bine că nu și este (dar chiar n-o fi?) – să ia atitudine împotriva petiției CpF, implicit a ideii unui referendum pe tema propusă de aceea. O Șimonca pune problema tranșant – și onest, cred: Testăm intoleranța? Pare-a fi cheia înțelegerii campaniei de discreditare a dreptului a 3 mil de oameni, de a cere un referendum. Pare-a exprima – ori chiar exprimă – convingerea că-n condițiile organizării și desfășurării sale, referendumul propus de CpF va avea cîștig de cauză. Convingerea și spaima, totodată, că românii se vor dovedi ultraretrograzi și vor accepta modificarea constituției, în sensul propus de CpF.
Și-n alte țări europene s-a organizat referendum pe această temă (vezi și postarea lui Alexandru Rubin, de mai jos). În Franța, bunăoară, a fost o adevărată bătălie politică, electorală și civică pe această temă, iar rezultatul referendumului a arătat că societatea franceză este indecisă, dat fiind scorul strîns cu care au cîștigat adepții căsătoriilor gaylor. Parcă nu ne-am fi așteptat ca tocmai Franța – nu-i așa? – să-nregistreze o masivă rezistență față de dreptul universal al oamenilor de a se căsători.
Numai că-n Franța, nu s-a testat intoleranța ci toleranța. Cum și la noi s-ar, dacă referendumul ar fi inițiat de adepții căsătoriilor între gay. Atitudinea față de exprimarea liber-democratică a opțiunii – într-o problemă ori alta – depinde, așadar, de cine propune referendumul: adepții ori adversarii ideii supuse sufragiului universal. Atunci, atitudinea aceea nu-i din spirit democratic ci din calcul politic: este ori nu oportun demersul, în funcție de șansele sale de-a avea succes? Nu contează dacă-i corect, în spiritul național larg acceptat, ori în al exercițiului democratic firesc într-o societate parte a marii familii europene UE. Opozanții petiției CpF sînt siguri că referendumul ar cere modificarea constituției, în sensul petiției, și de-aceea se opun ideii, cu orice chip. E ca și cum adulții n-ar lăsa pe mîna copiilor (tembeli – după cum se-arată) obiecte atît de periculoase ca exprimarea propiei voințe, opțiuni, convingeri.
Avem, așadar, o parte a românilor adultă, conștientă de comandamentele momentului, rezonabilă, modernistă; și una imatură, retrogradă, ultraconservatoare și intolerantă. Perfect de-nțeles de către noi, românii – obișnuiți a fi idioți la fiecare început de ciclu electoral – cînd votăm PSD, cu ciurucurile sale politice, cu tot; dar tot noi, românii ”ne dăm o șansă” votînd președintele țării din cealaltă tabără. Însă nu ne-amăgim c-ar fi semn de echilibru, ci de bipolaritate (schizo) specifică oamenilor inferiori, care-s cu-acela-n două luntri, joacă la două capete, sînt și pentru și-mpotrivă. Idioți, ce mai! Atunci, normalitate și maturitate ar fi dac-am vota mereu aceeași parte – Dreapta, neapărat (oridincine-ar fi formată, fie și ne-Dreapta să fie dar anti PSD să fie). Tot așa, dacă-am interzice pur și simplu PSD – cancerul nostru politic. Dar nu, vrem să rămînem canceroși, la coada tuturor clasamentelor europene – ba chiar și-a multora mondiale.
Numai că ce ne facem cînd și din partea Dreptei – ori a ne-PSD – vin semnale clare că și-acolo-s tot români, tot retrograzi, ultraconservatori, troglodiți – ce mai! Schisma din USR – pe această temă – este elocventă: dacă nici cei care vor să salveze România nu știu cum s-o, cine-o mai poate salva?
De-a dreptul ironic este că Nicușor Dan s-a bucurat de sprijinul neprecupețit al Obs. cult., care-a văzut în el o speranță a politicii românești. Pentru ca, azi, să se așeze-n tabăra intoleranței – cum i-ar spune O Șimonca. Deci, adulții responsabili din partea sănătoasă a românilor n-o nimeresc întotdeauna, se mai înșeală și ei asupra persoanelor, ideilor, a situației – în genere. Atunci, cum de au pretenția de le da peste degete imaturilor? Probabil fiindcă, pierzînd regulat alegerile generale, adulții calculează că-i semn al faptului că adevărul e de partea lor. Prea ies mereu prost lucrurile-n Țara Românească, pentru a li se putea imputa c-ar fi ei de vină – cînd ei sînt respinși consecvent. Apoi, și de-ar veni la putere, adulții n-ar avea nici o putere – ca-n cazul tehnocraților din anul electoral trecut. Pur și simplu, soarta le e bătută-n cuie – sînt vocațional Gică-Contra. Sînt frîna de mînă care-mpiedică derapajul civic, politic – de orice fel – prin doar simplul fapt că există, se manifestă, sînt vocali și aroganți. Mai mult de-atît, nici Dumnezeu nu le poate cere.
O Șimonca e subtil-pedagogic – vorbește despre pericolul zîzaniei între români, pe tema mariajelor-gay. Adică, nu puteam și noi românii să strecurăm legea asta – permițîndu-le gaylor tot ce le dorește suflețelul – cum pe-atîtea le-am strecurat de cînd sîntem în UE, și să dăm vina pe Europa, că ni le impune? Adulții au ratat ocazia de-a le arăta nenorociților imaturi că toleranța legiferată față de pretențiile LGTB e din categoria acquis comunitaire. Dreptu-i c-o sugerează dar, cu capetele românești pătrate, trebuie procedat dur, pe față – nu subtil, că nu le-ajunge glagorea pentru a pricepe că – vorba lui Pristanda – ”altele am eu în sufletul meu”.
Pînă la urmă, e totul o farsă de prost gust – și de-nnorat viitor: nu gayi poartă greul luptei, ci hetero debordînd de simpatie pentru LGTB, drepturile universale ale omului, modernism și contemporaneitate intrinsecă (dac-o exista așa ceva. Dacă nu, ar trebui să). Aceiași hetero nu’s dispuși a trece ”la noua religie”, nici dornici a-și vedea copiii trecînd la. Li se pare pur și simplu a fi vorba de manifestare de neam prost, să nu accepți ideea căsătoriei între gay, mai ales pe-a consecințelor acestora. Maturitatea lor e opacă – măcar acum – de nu văd consecințele altui gest de adevărată umanitate: propaganda pentru primirea milioanelor de refugiați în Europa a tranformat-o într-o cetate asediată din interior, tocmai de acei refugiați.
Bine-a zis cine-a zis că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Ar trebui, totuși completat: cu bunele intenții ale celor incapabili a calcula consecințele actelor lor; și chiar nepăsători la consecințe. Probabil fiindcă, pînă la urmă, acelea nu-i privesc. Pentru ei, totul e un joc intelectual de societate, în care-i cu-adevărat important doar să fii de partea justă a distracției. Așa, ai și bonus – te mai și amuzi pe seama greșiților civici și-a defecților politici; trăiești plenar sentimentul propriei superiorități. Ceea ce – să recunoaștem – e indecibilă plăcere (hedonistă, narcisistă dar ce contează?)
Ïntr-un mare oraş din România, la slujba de Paşti ascultam uimit scrisoarea Mitropolitului, pe vreo zece pagini. Să vezi acolo cîtă înţelegere pentru « cei ce vor să abată neamul românesc de la dreapta credinţă şi de la … legile firii ». Să auzi cum se vorbeşte de păcat unor copii de şcoală primară de oameni în sutană, sau să citeşti anatemele împotriva « păcătoşilor trupului » de prin broşurile distribuite vizitatorilor la intrarea în mănăstirile româneşti. O Biserică din care iubirea şi înţelegerea au cam dispărut, care cere doar ascultare şi înfierează…
Articolul ne avertizează asupra pericolelor generate de referendum: „zîzanie în societatea românească „, „incendiu”, „tulburări între majoritate și minoritatea sexuală”. Sunt pericole reale sau închipuite?
Situația din Slovenia, unde un referendum pe o temă (aproximativ) echivalentă s-a desfășurat în decembrie 2015 (vezi Wikipedia, Slovenian same-sex marriage referendum, 2015) nu arată deloc catastrofal. In Slovenia continuă business as usual și lumea a uitat de referendum. Noroc cu Wikipedia că ne amintește!