Ajuns la cea de-a 16-a ediție, Festivalul Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie) este în plină desfășurare. Peste 200 de filme din 53 de țări vor putea fi vizionate anul acesta la TIFF. Pe lîngă cele două competiții principale, Competiția Internațională și Competiția Națională, și secțiunile obișnuite precum Supernova, No Limit, Umbre și Focus-urile dedicate diferitelor țări sau unor anumiți cineaști, a decis ca, din acest an, să includă în programul festivalului secțiunea InfiniTIFF, dedicată creației audio-vizuale care aduce în prim-plan noile tehnologii, fie că acestea înseamnă VR (realitatea virtuală), filmulețe de pe YouTube (Loop cinema), cinema interactiv sau Doom Room (o instalație unică, o combinație de elemente performative live și de ficțiune bazată pe realitate virtuală).
Un spațiu dedicat noilor forme de narațiune audio-vizuală
Amenajat în fosta Casă de Modă din Cluj, InfiniTIFF este o adevărată experiență imersivă. Spațiul îmi aduce aminte de predicțiile lui Peter Greenaway, care ne anunța acum cîțiva ani că cinema-ul abia a intrat în vîrsta adolescenței. „Copilăria“, potrivit regizorului britanic, ar fi fost reprezentată de primul secol de cinema, pe care acesta l-a considerat un secol de căutări, de explorare a posibilităților de expresie ale mediului. În viitor, modul în care vom vedea filme se va schimba fundamental și toți vom deveni „regizori“ cu ajutorul noilor tehnologii. La InfiniTIFF, publicul are ocazia unei asemenea experiențe participative prin intermediul cinemaului interactiv. Spectatorii devin „regizori“, aceștia putînd să aleagă modul în care continuă povestea în momente-cheie dintr-un anumit film.
Experiența oferită de cinemaul VR (realitatea virtuală) presupune chestionarea limbajului cinematografic. Noțiuni precum cadrul, montajul, focus-ul, mizanscena trebuie regîndite. Spre deosebire de cinemaul 3D, VR cinema are avantajul imersiunii totale în poveste. Spectatorul este deconectat total de la realitatea sa pentru a fi conectat la lumea ficțională, aproape ca în Matrix, prin intermediul ochelarilor VR și căștilor. Fiind vorba de un spațiu de 360 de grade, cadrul (cu cele patru laturi tradiționale) își pierde relevanța, cel care vizionează un film VR avînd libertatea să se miște în orice direcție. În acest mod, spectatorul își face propriul decupaj în interiorul unui spațiu care se substituie ecranului bidimensional cu care ne-am obișnuit. Regizorul rămîne în continuare „arhitectul“ acestui spațiu, dar ceea ce, în cinema-ul tradițional, era realizat de mișcarea camerei, este acum realizat chiar de spectator, care are libertatea de a explora, de a întoarce privirea în orice direcție și de a controla focus-ul cu ajutorul unui inel aflat pe ochelarii VR. Ceea ce devine și mai important în cadrul acestui mod de a face film este sound design-ul. Știm deja că sunetul unui film ne influențează inconștientul într-o măsură mult mai mare decît am putea crede. În cazul VR cinema, acesta devine și mai important, deoarece spectatorul întoarce privirea după sunetele, dialogurile sau zgomotele pe care le aude în cască. Cel puțin acesta a fost reflexul meu.
Proiecție de cinema interactiv
Așadar, modul în care ne raportăm la film și la conținutul audio-vizual s-a schimbat în mod fundamental, de la execuția/ producție pînă la distribuție și la modalitatea de vizionare. Dar este acesta viitorul cinematografului? Putem vorbi de o schimbare totală de paradigmă? La această întrebare încearcă să răspundă și regizorul francez, Bruno Dumont, în documentarul produs de canalul Arte, “On set”– „Ma loute: a 360° experience”/ Pe platou – Ma loute: o experiență 360°. În acest making-of, este întrebat dacă el crede că acesta este viitorul cinematografului, spectatorul avînd libertatea să își îndrepte privirea oriunde, să caute el însuși propriul punct de interes. Dumont crede că această situație constituie o noutatea absolută, deoarece este exact opusul a ceea ce făcea vechiul cinema (și autorul tradițional). Regizorul funcționa aproape ca un „tiran“ care își impunea propriul său punct de vedere (propria viziune) asupra spectatorului. Conceptul de spectator-cineast ține de o modernitate tîrzie. Această democratizare excesivă (spune Dumont) fiind și nocivă într-o anumită măsură, deoarece este ca și cum ai spune că oricine poate fi poet. „Ideea că oricine poate fi poet sau oricine poate fi cineast este falsă“. Accesul la tehnologie nu garantează și un nivel ridicat al producției artistice. Arta înseamnă, cel puțin în cadrul cinematografului, a găsi cea mai bună combinație între viziunea proprie și mijloacele tehnologice pe care mediul le oferă. Totul este posibil dacă această punere în acord a tehnologiei și a viziunii este posibilă. Și abia atunci, dacă mijloacele de producție sînt potrivite pentru povestea care este spusă, noile tehnologii își pot arăta adevărata forță ca mijloace estetice.
On set– Ma loute: a 360° experience
Spectatorul-cineast nu înseamnă moartea autorului
Trebuie să recunosc că experiența VR de 360 de grade pe care acest documentar o oferă are avantajul de a te transporta în locația de filmare (o plajă în cazul acesta). Însă cred că tehnologia nu a ajuns încă la un nivel care să poată substitui mijloacele tradiționale de a face film. Ochelarii VR pot fi incomozi în cazul filmelor mai lungi și deocamdată foarte multe filme emulează o estetică dedicată jocurilor video, acel first person view din jocurile pe computer. Dar, ca și în cazul filmului 3D, este nevoie de viziunea unui Autor care poate duce aceste noi mijloace mai departe. Tehnologia fără viziune nu înseamnă nimic. Poate mai mult ca oricînd avem nevoie de „tirania“ unei viziuni asupra lumii. „Spectatorul-cineast“ nu înseamnă moartea autorului, ci, dimpotrivă, nașterea altui Autor.
