Noul atentat de la Londra din weekendul trecut, soldat cu 55 de victime (șapte morţi și 48 de răniți, dintre care 21 în stare critică), menține în actualitate, în regim de breaking news, importantul subiect al terorismului islamic. Autoritățile britanice sînt în alertă – erau deja după celelalte două incidente de anul acesta, prim-ministrul britanic ieșind pe posturile de televiziune cu un apel/declarație/comentariu legat de incident în care se pronunța ferm – Enough is Enough (Destul e destul) – pentru luarea unor noi măsuri și menționînd că nivelul toleranței față de terorismul islamic este deja depășit. Liderii politici britanici, aflați în campanie electorală, s-au exprimat, la rîndul lor, cu severitate față de cele întîmplate. Campania electorală s-a întrerupt, în timp ce numeroși șefi de state, de la Donald Trump și Macron la Papa Francisc și Putin, au condamnat ferm incidentul.
Dar. Există un dar. Destul e destul. Cît de destul? Pînă cînd? Cît de destul trebuie să se consume (și să fie uciși oameni nevinovați!) ca autoritățile (nu doar britanice) să ia măsuri ferme și radicale pentru a contracara acest război deschis al islamismului radical cu Occidentul? Europa – și nu doar opinia publică britanică – este în stare de șoc după atentatul de la Manchester. După fiecare atentat. Și ce urmează? Comunicate oficiale condamnînd terorismul. Vorbe meșteșugite că democrațiile occidentale nu vor ceda în fața terorismului islamic, faptele contrazicînd vehement realitatea. Se organizează vigils și mournings de tot felul, ceea ce e frumos și emoționant, îndemnuri la toleranță și respect. Frumos. Destul? Slujbe comemorative și concerte, în timp ce polițiile și serviciile de informații intră în acțiune. Și se dovedește că atentatorii, în multe cazuri, erau deja cunoscuți pentru activitățile lor de propagandă a islamismului radical și de recrutare de noi membri pentru Statul Islamic. Un rol important, internetul. Dintre cei 800 de cetățeni britanici care, în 2015 și 2016, au ajuns să lupte în Siria și Irak, jumătate au fost racolați pe net. Există suficiente informații publice la îndemîna oricui vrea să facă o analiză la rece pentru a concluziona că situația pare scăpată de sub control.
Excesul de toleranță de care pomenea PM britanic Theresa May este real. Și produce efecte teribile. Este vorba despre cetățeni britanici, europeni, oricine ar fi. Oameni nevinovați care sînt uciși cu sînge rece în numele unei religii ieșite parcă din matcă. Ce urmează după astfel de incidente? Uneori, arestarea unor complici sau apropiați ai atentatorilor (deseori, majoritatea eliberați din lipsă de probe concludente, în Vest nu merge ca la noi, doar cu supoziții rezonabile), concerte și spectacole pline de emoție și spirit pacifist – Love, flori, Love și tot dă-i cu All you need is Love, acolo unde s-au folosit bomba, camionul sau cuțitul. Un lider musulman din Londra îi povestea Hallei Gorani, o cunoscută jurnalistă americană, și ne arăta pe CNN cum surorile și frații lui musulmani vor purta tricouri pe care scria, alb pe albastru, I am Muslim. Adică ce aveți cu noi, noi sîntem mîndri de religia noastră. La nici 24 de ore de la alergatul cu cuțitul în mînă pe străzile Londrei! Teroriștii nu au nici o legătură cu noi. Oare nu e deja Destul, cînd realitățile contrazic absolut toate aceste forme pasive de distanțare de crimele produse? Evenimente grave, cum a fost cel de sîmbătă noaptea la Londra.
A mai fost un incident terorist la Melbourne, din fericire fără victime, în care poliția australiană a ucis teroristul, iar victima răpită în numele lui Allah, eliberată. Suita de atentate din Marea Britanie repune pe tapet chestiunea măsurilor pe care Uniunea Europeană (și Marea Britanie încă este membră) și SUA trebuie să le adopte în lupta împotriva terorismului islamic. Radical, neradical, este terorism. Dacă o majoritate islamică integrată și adaptată valorilor Occidentului (mai mult sau mai puțin) nu e în stare să anihileze tendințele manifest extremist-criminale, ceva nu este în regulă. Theresa May a pus punctul pe „i“, fără a da și soluții, care nu pot veni în 24 de ore.
Doi dintre atentatorii identificați de poliția britanică (unul de origine pakistaneză, altul – marocano-libiană) erau cunoscuți de MI5 pentru activitățile lor radical-islamiste. Emuli ai unui cunoscut predicator islamist, Anjem Choudary, aflat azi în închisoare, după ce ani în șir a fost un activ propagandist, cei doi s-au radicalizat pe căi încă nu bine deslușite de autorități. La King’s College din Londra, există un International Center for the Study of Radicalisation, condus de Peter Neumann și dr. Shiraz Maher, care au publicat o excelentă analiză a ceea ce deja s-a comis. Întrebare/nedumerire, de ce autoritățile britanice – actualul PM a fost ministru de Interne – nu iau măsuri concrete și adecvate la timpul potrivit pe baza atîtor și atîtor informații și analize pe care puzderia de experți în terorism și contraterorism le oferă. De ce doar Israelul știe să-și protejeze cetățenii, și europenii nu sînt în stare să demanteleze grupări, organizații, rețele și centre (network) de diseminare a terorismului bazat pe un islamism radical?
Destul e destul. Cît? Luni dimineața, șase state arabe au denunțat legăturile lor diplomatice cu statul Qatar, acuzat de a finanța rețele teroriste și de legături cu Iranul. Și sprijinirea Hamas, nu doar a Frățiilor Musulmane, a organizațiilor teroriste de tipul Al-Qaeda, Al-Nusra și Statul Islamic – excelent articol în Jerusalam Post. Curse aeriene blocate, postul TV Al Jazeera rămas fără licență de funcționare, state arabe, în frunte cu Arabia Saudită și Egipt, care ar vrea să se delimiteze de terorismul islamic. Multe detalii și informații care se pot pune cap la cap. Și să vedem ce se poate face în viitorul imediat și pe termen mediu și lung. Vor învinge violența și crimele sau democrațiile din Vest își vor putea concretiza bunele intenții și legile lor, deja devenite prea permisive? Răspunsul se găsește tot în Orientul Mijlociu. Cît timp nu se va sfîrși Războiul din Siria și nu se va aneantiza Statul Islamic, vom avea probleme. Mari. Mossul și Raqqa, fiefuri pînă mai ieri ale Statului Islamic, sînt înconjurate, iar luptele – dure, casă cu casă, ca la Stalingrad sau Berlin – continuă de luni întregi. Și în loc să se solidarizeze acest Occident divizat – Cruciada a IV-a a fost împotriva islamului, dar a atacat și Imperiul Bizantin, grecii nu uită nici azi cum, 150 de ani, cruciații au devastat Constantinopolul și Atena, schisma din 1054, de la Niceea, ducînd la 1.000 de ani de lupte intestine dinlăuntrul unei creștinătăți divizate –, Donald Trump, președintele SUA, se rățoiește la primarul Londrei, musulmanul Sadiq Khan, care, la rîndul lui, declară că „nu o să-i desfășoare covorul roșu“ năbădăiosului, uneori irascibil-iresponsabilului președinte american. Asta mai lipsea, alte gîlcevi pe lîngă atîtea belele care sînt pe capul nostru. Poate Papa Francisc să-i mai împace pe creștinii de toate felurile, ca împreună să găsească cele mai potrivite soluții pentru ieșirea din această teroare cotidiană a radicalismului islamic. La rîndul lor, suniții și șiiții vor fi obligați să găsească o soluție de compromis și să se adapteze la moderație și toleranță, nu doar din punct de vedere religios. Răspunsul este în interiorul creștinătății și al islamului, aflat azi în stare de asediu permanent cu Occidentul, dar și cu el însuși.
Destul e destul. E deja prea destul.