Între mystery & thriller și fantasy & science fiction am ales mistere, fantezii, sefeuri. Este ceea ce mă preocupă de ceva vreme, este acea parte din literatura română despre care cred că ne va putea scoate în lume cu tiraje semnificative și cu cîteva nume care să intre în forță pe piața de carte a Europei și a lumii.
De ce?
Pentru că, spre deosebire de noi, românii, pentru restul lumii literatura mainstream este mistery & thriller și fantasy & science fiction. Pentru că în lume oamenii cumpără și citesc masiv ficțiunea de gen, cum a numit-o cineva, pe cînd literatura pe care noi o numim mare, înaltă (și orice calificativ mai inventează cei care cred că valoarea unei cărți este invers proporțională cu numărul cititorilor ei) este publicată (și citită) în tiraje mult mai mici.
Pentru că literatura se citește și în fotoliu, și la bibliotecă, dar și în metrou, în avion sau pe o bancă în parc. Și rareori vezi oameni citind Ulise în metrou (eu am avut ocazia să văd totuși, în Londra, o fată citind Război și pace – pe hîrtie!). Iar ce se citește pe navetă e tot literatură și cei care o citesc nu se sfiesc să fie văzuți citind Agatha Christie, Stieg Larsson, Yrsa Sigurdardottir sau George R.R. Martin ori Philip K. Dick. Așa cum se simt foarte bine citind Paul Auster, sau Philip Roth, sau Haruki Murakami, ori Mircea Cărtărescu, Doina Ruști, Simona Sora…
La urma urmei, literatura întotdeauna a fost doar de două feluri: bună sau proastă. Indiferent de subiecte, de recuzită, de ideile vehiculate. Și mi s-au părut rău intenționate și lipsite de etică încercările de albire a unor scrieri de gen (SF, fantasy sau polițiste) doar pentru că au și o valoare literară unanim recunoscută sau pentru că aparțin unor mari scriitori ai lumii. Kurt Vonnegut Jr. are trei romane nominalizate la Premiile Hugo, acordate prin votul fanilor participanți la convențiile mondiale de SF (Abatorul cinci, Leagămul pisicii și Sirenele de pe Titan), și unul (Abatorul cinci) la Premiile Nebula, acordate de SFWA – Asociația Scriitorilor Americani de Science-fiction și Fantasy. Să nu mă părăsești, de Kazuo Ishiguro, a fost nominalizat la Premiul Arthur C. Clarke, acordat pentru cel mai bun roman SF publicat în Marea Britanie, iar Uriașul îngropat a fost nominalizat la premiile Convenției Mondiale de Fantasy. Numai Povestea slujitoarei i-a adus lui Margaret Atwood Premiul Arthur C. Clarke și alte cinci nominalizări la premii (printre ele Nebula și Locus). J.G. Ballard a fost și el nominalizat la mai multe premii, iar pentru The Unlimited Dream Company i s-a acordat Premiul Asociației Britanice de SF. 1984, de George Orwell, și Fahrenheit 451, de Ray Bradbury, de mult sînt considerate culmi ale literaturii universale. În zona romanelor polițiste ar putea fi menționate Numele trandafirului, de Umberto Eco, Baltagul, de Mihail Sadoveanu… dar toate aceste exemple nu arată decît ipocrizia comentatorilor, a celor care vor ca literatura să fie împărțită valoric aprioric, în funcție de subiecte, tehnici narative și alte criterii care, pînă la urmă, țin de subiectivitatea fiecăruia.
Pe de altă parte, s-ar putea ca lista aceasta s-o fi văzut, stimați cititori, de fiecare dată cînd iubitorii genurilor science-fiction, fantasy sau polițist vor să-și valideze literar opțiunile.
De ce?
Pentru că mai toți criticii literari ignoră genurile așa-zis minore. Motiv pentru care uneori pierd mai mult decît cîștigă. Sebastian A. Corn, Flavius Ardelean, Marian Truță, Dănuț Ungureanu, Doru Stoica, Petru Berteanu sînt scriitori pe care e păcat să-i ratezi doar pentru că tu nu citești sefeuri/polițiste.
În săptămînile care vor urma, o să vă supun atenției scriitori care au ales să se exprime prin povești science-fiction, sau fantasy, sau polițiste ca să spună ce au de spus despre oameni și umanitate. O să vă țin la curent cu evenimentele culturale – lansări de carte, tîrguri, cluburi de lectură, festivaluri – la care ficțiunea de gen este prezentă (și pe cît posibil din postura de martor/participant). O să vorbim, desigur, despre idei, fapte, atitudini legate de scriitorii români – și uneori nu numai români – de science-fiction, fantasy și polițiste.
Toate problemele scriitorilor sînt și ale scriitorilor acestor genuri, așa cum problemele Uniunii Scriitorilor, de pildă, le resimt în egală măsură și cei tineri, și cei vîrstnici, și cei care scriu poezie sau teatru, dar și cei care scriu proză sf/fantasy/polițistă. La Uniunea Scriitorilor au același președinte de filială, același președinte de uniune. Aceleași satisfacții, aceleași nemulțumiri. Aș vrea să spun și aceleași șanse de a lua Premiul Uniunii Scriitorilor sau de a fi traduși peste hotare prin programe ale Uniunii, ale ICR sau ale Ministerului Culturii, dar aici lucrurile sînt mai nuanțate.
Și dacă tot am pomenit de traduceri, am să pun o întrebare și am să răspund tot eu la ea, pentru ca, apoi, să ne mirăm (sau nu) împreună: care sînt scriitorii români cu cele mai mari vînzări pe Amazon (în afară de Eliade, Cioran și Ionescu)? Răspuns: E.O. Chirovici și Bogdan Teodorescu (acesta doar pe amazon.fr). Cîți oameni din Europa și din lume știu că România a dat/dă lumii scriitori? Toți cei care au cumpărat măcar un volum de Cioran, Eliade, Ionescu, Cărtărescu, Lungu, Chirovici, Teodorescu.
Despre o literatură care umple librăriile peste tot în Europa și în lume, care se vinde și se citește peste tot în Europa și în lume vom povesti începînd de azi sub titlul acestei rubrici: Mistere, fantezii, sefeuri.