Accidentul

  • Recomandă articolul

Nu este doar titlul unui bun roman de Mihail Sebastian, cînd un bucureștean onorabil cade de pe scara tramvaiului – am apucat și noi acele vagoane de clasa a doua care aveau uși deschise – în curba tramvaiului 16 din fața Liceului „Dimitrie Cantemir“, ci și un incident grav, care a afectat o țară întreagă. În miez de vară, spiritele politice, dar și civice – există o categorie de cetățeni care protestează, lozincile cele mai uzitate fiind „DNA vine să te ia“ și „Dragnea, România nu‑i a ta“ – sînt deja încinse de dezvăluirile cuprinse într-o înregistrare internă de la o ședință a DNA, unde șefa boscorodea și bombănea din greu la adresa subordonaților că nu mai fac treabă bună, id est că nu a mai apărut nici un dosar baban, o arestare ca lumea, nici un mare boss n-a mai fost umflat și dus la mititica. Sigur că sînt halucinante opțiunile șefei DNA (autenticitatea înregistrărilor a fost negată), ca și activitatea unei instituții care, totuși, face parte din întregul Statului român. O țară nu poate fi condusă doar prin măsuri coercitive și autoritare. Un popor nu poate ajunge la prosperitate și bunăstare fără o bună articulare a tuturor componentelor Statului, în folosul fiecărui cetățean și, mai ales, al colectivității.

Dreptatea și justiția nu sînt apanajul unei minorități care ar vrea s-o impună cu anasîna unei majorități, care, zice-se, se ține doar de matrapazlîcuri. Mici sau mari. Prag sau fără prag la abuz în serviciu? Pragul să fie salariul minim pe economie? Băgatul la pușcărie ca singurul modus operandi al unei societăți debusolate? O democrație reală nu poate func­ționa doar sub semnul fricii. Aici sîntem. Frica păzește bostănăria, chiar dacă observăm că ceea ce era cîndva popular a devenit, brusc, populism. Frica de DNA și teama de celelalte componente ale sistemului de forță al Statului, în conivență cu aparatul judiciar – care, departe de a fi reformat, cum se clamează de către fosta camarilă a lui Traian Băsescu, poate aduce, oricînd și oricum, în fața instanțelor de judecată pe oricine – produc efecte. Se vede cu ochiul liber. Lideri importanți ai partidelor au avut sau mai au pe rol dosare penale. Mulți oameni politici de vază – lista e lungă – sînt sub amenințarea, reală sau arbitrară, a unor condamnări. E clar că nu poți să trăiești și să iei decizii corecte sub semnul, mereu zîngănit, al cătușelor. Sau al unei condamnări.

Mersul la pușcărie nu poate fi o joacă, un capriciu sau o formă de a lichida adversari politici. Dar aici am ajuns, aici sîntem. Și nu e bine. Dincolo de eforturile președintelui Iohannis de a se ridica peste aceste mizerii și lupte intestine, care fac rău țării și produc pagube întregii societăți românești. Nici nu a trecut bine nefericitul incident cu schimbarea guvernului Sorin Grindeanu și alcătuirea, cu opinteli și tremurici, a noul guvern Mihai Tudose, care a dus la o gravă criză, și iar s-au încins spiritele în zona politică. Juridico-politică, ca să fim mai exacți. Două incidente care au inflamat lumea politică. Un banal incident rutier – căci asta a fost accidentul camionului militar care se întorcea acasă după un exercițiu la poligonul Cincu –, soldat, pînă la urmă, cu trei decedați și mai mulți răniți, s-a transformat într-o cauză națională. Un accident rutier, adevărat, cu militari, care a devoalat modul de operare defectuos al unui sistem politic/administrativ dominat de retorică. Vorbărie multă, fapte puține. Cu toate că-l aveam pe Raed Arafat, plecat deja la locul incidentului și aflîndu-se la cîrma operațiunilor de salvare, a intrat în acțiune tot aliotmanul guvernametal. De ce? Ca să ce? Voi oferi imediat explicația. Incendiul de la Colectiv a dus la demisia lui Victor Ponta. Și a guvernului. A fost bine, a fost corect? A fost, în mod cert, o emoție colectivă.

De această dată, am avut un premier dînd informații și explicații (de ce, cîtă vreme avem purtător de cuvînt al Guvernului?), care se mira/văita de starea precară a înzestrării Armatei române. Doamna ministru de Interne Carmen Dan oferea explicații și informații de­spre situația din teren. (Avem purtător de cuvînt al MAI? pentru ce e plătit?) Ministrul Sănă­tății ieșea și el la televiziune, afirmînd că spitalele din Brașov și Cîmpulung Muscel sînt pregătite să preia victimele, care, în total, puteau fi treisprezece, dar am avut, din fericire, doar trei decedați, cifră curentă în accidentele de circulație bezmetică din România. A intervenit și ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, ca nu cumva să fie acuzat că nu e interesat de viețile soldaților ajunși într-o rîpă pe timp de noapte, ajungînd imediat la locul accidentului. Ca să ce? Pur și simplu, nu pricepeam de ce atîția demnitari români făceau celule de criză și ofereau comunicate peste comunicate pentru un accident rutier, cu un camion militar cu treisprezece soldați ajunși, încă nu se știe bine de ce, într-o rîpă. 24 de ore, o țară întreagă a urmărit cu emoție operațiunile de salvare a militarilor, recuperarea camionului și redarea circulației rutiere într-o zonă montană cu mare impact turistic. Deplîngem moartea unor militari care au murit cu totul inutil, într-un accident care putea fi evitat, oricum. Că au cedat frînele, că starea tehnică a mașinii a cauzat drama cu morți și răniți, că a fost o greșeală umană, nu știm. Dar, deja, incidentul a trecut, a urmat un alt accident: ieșirea la iveală a unor înregistrări din interiorul DNA, cu boscorodeala șefei DNA la adresa subordonaților. Un accident, desigur, acea înregistrare, ilegală și imo­rală, totuși, dar care, iată, produce efecte. Și prin devoalarea unor abuzuri, și prin modul de operare al unei instituții cu alte atribuții decît datul în gît al unor demnitari. Că ne convine sau nu, Justiția nu poate funcționa corect pe simpatii sau antipatii. Cine plătește pentru pușcăria făcută de Traian Decebal Remeș sau de Dan Radu Rușanu? Luptele din interiorul DNA ar trebui să înceteze. O mișcare politică abilă și necesară la nivelul conducerii DNA poate stabiliza situația și poate aduce pe un făgaș normal funcționarea de drept a Statului român. Fără alte incidente și accidente. Ca să fie clar: o clasă politică cu dosare penale în față sau în cîrcă nu poate aduce beneficii poporului român. Ceva trebuie făcut.

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }