Nu-mi fac un titlu de laudă din intuiția pe care am avut-o în toamna lui 2009 (mai exact, pe 15 octombrie, rămîne scris și datat), după căderea primului guvern Boc, în legătură cu ascensiunea viitoare a lui Klaus Iohannis. Pentru rigoare, fraza mea, deși mai degrabă o notație în grabă făcută într-o paranteză dintr-un text exasperat (dar cînd s-a putut vorbi recent despre politica românească altfel decît cu exasperare?) ce a urmat refuzului lui Traian Băsescu de a-l desemna premier pe primarul Sibiului, suna simplu și fără farafastîcuri: „Dacă îmi e permisă o mică profeţie de poet: după cum se arată viitorul, Iohannis poate ajunge preşedinte în 2014“.
Cinci ani mai tîrziu, l-am votat pe K.I., ca alte cîteva milioane de români, în ciuda tuturor rezervelor pe care le aveam față de domnia sa, dar și încurajat de opțiunea decisă către Vest pe care a arătat-o și fiindcă mi s-a părut o variantă preferabilă moral contracandidatului său, ce a ținut pînă în ultimul moment să repete toate erorile celui care-l moșise-n politică. La fel ca Adrian Năstase, Victor Ponta a pierdut și el totul, ba chiar, după sceneta jenantă cu sinistratul Sorin Grindeanu, pînă și calitatea de membru al Partidului Social Democrat. Și, prin asta, cazul Ponta a fost clasat. Pilduitoare această ieșire la pensie, la nici 45 de ani, a unui om politic ce a simțit ani buni gustul intoxicant al puterii. Măcar sportivii retrași pot deveni antrenori sau comentatori, iar balerinii – coregrafi, lui Ponta nu-i rămîne decît postura de mic combinator și chibiț de colțul blocului, genul de „fost“ obraznic și bășcălios căruia un pensionar agasat ajunge pînă la urmă să-i dea cu tabla de șah în cap.
Ajuns deja la jumătatea mandatului său, singurul lucru care mi-e clar în legătură cu Klaus Iohannis e că va fi președinte al României și după 2019 – asta dacă între timp nu se va întîmpla vreo calamitate națională sau globală. Nu fiindcă prestația președintelui ar fi fost pînă acum impecabilă, ci din simplul motiv că peisajul politic de acum nu oferă nici o altă variantă credibilă, asumabilă. Ni s-a reconfirmat în ultimele săptămîni ce este, cum funcționează și care sînt viziunea și setul de valori ale PSD-ului – îi vedem pe fruntașii acestui partid, strânși în jurul liderului maxim ca altădată în jurul lui Ion Iliescu sau Adrian Năstase, și e limpede că nici unul dintre năravurile FSN-ului nu s-a schimbat odată cu trecerea anilor sau cu mult așteptatul schimb de generații. Suficient să te uiți la politica lor de cadre, care face ca guvernul păpușărit de Liviu Dragnea să arate ca o punere în scenă a Planetei mediocrilor
(„– Asta înseamnă că nu gândiți prea mult? – Nuuu, cum să nu gîndim?! Gîndim de ne trec sudorile, dar gîndim greșit“).
Pe lîngă moartea clinică în care este acum opoziția (înviorată cîte 10 minute pe lună de comedianții Traian Băsescu și Ludovic Orban), un alt lucru potențial îngrijorător e gîndirea tactică a lui Klaus Iohannis. Știam că nu va fi un președinte-jucător ca gigantul din Murfatlar, ne dăm seama că nu are aliați puternici și cu viziune în PNL, ci mai degrabă în SRI și în DNA, însă acceptarea plictisită și eliptică a unei stări de lucruri inadmisibile cînd vine vorba de Executivul unei țări așezate și coerente nu e tocmai atitudinea pe care am așteptat-o de la domnul Iohannis în tot acest joc pueril de-a „uite prim-ministrul, nu e prim-ministrul“. Cred că e just pentru un cetățean care nu cunoaște complicitățile dintre instituțiile „de forță“ sau tangoul complicat al Sistemului să se întrebe de ce a refuzat-o acum șase luni pe Sevil Shhaideh, pentru a accepta acum în doi timpi și trei mișcări un politruc inconsistent și cu destule tinichele de coadă.
Sigur, explicația cea mai la îndemînă este că președintele vrea să lase coaliția PSD-ALDE să-și frîngă singură gîtul în jocurile de putere și-n luptele intestine în care, odată cu episodul Grindeanu, se vede că a început deja să se cam încurce. Iar ungerea unui oarecare Tudose ca prim-ministru are toate șansele să conducă la o guvernare la fel de neperformantă ca și primul guvern Grindeanu. Presupunînd că și-a făcut acest calcul, e posibil ca domnul Iohannis personal sau mișcarea politică pe care va încerca să o agrege în viitorul apropiat să aibă de cîștigat. Ce păcat că toți pașii falși pe care îi va face noul guvern, în care strălucesc aceiași Petre Daea, Carmen Dan, Olguța Vasilescu și Rovana Plumb, vor fi din nou decontați de noi toți, nu de o grupare sau alta de interese dintre cele care țin țara captivă.
Să sperăm că președintele Iohannis este un bun jucător de șah, și nu un cartofor fără scrupule ca predecesorul său.