Cine este Ingo Glass?
Născut la Timişoara, în anul 1941, Ingo Glass a urmat cursurile de sculptură la Școala Populară de Artă din Lugoj, la clasa profesoarei Elisabeth Popper, care studiase la Viena cu Oskar Hanak. Apoi, a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj, primind o educație în spiritul artei figurative. În paralel cu activitatea de muzeograf la Galați, Ingo Glass a contribuit la fondarea nucleului de sculptură monumentală din amintitul oraș (Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, 1968-1971), concepînd la scară industrială compoziții realizate din forme geometrice de bază vopsite în tentă plată în culori primare. În anii 1972–1973, a activat ca asistent la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București, fiind, alături de alți artiști români, preocupat de sculptura abstractă. Ideile sale novatoare s-au înscris în programele artistice care au caracterizat dintotdeauna școala superioară de artă a Bucureștiului. Realizată într-o perioadă în care arta figurativă era în cea mai mare parte aservită ideologiei proletcultiste a regimului comunist, opera abstractă a lui Ingo Glass e considerată o formă de rezistență antitotalitară aidoma mișcărilor de avangardă și neoavangardă europene ale secolului al XX-lea. Demersul lui Ingo Glass a fost socotit unul ideologic abia în anul 1979, atunci cînd a apărut, în Financial Times, interviul artistului intitulat: „Ceaușescu – acolo unde dispare carnea“. Traseul era asemănător cu cel al Plasticii sociale (1973), a lui Joseph Beuys, devenit celebru pentru intenția de a sustrage opera de artă de sub influența sistemelor totalitare. O posibilă dovadă că demersul său artistic a fost unul contestatar este aceea că a coincis cu alte forme de rezistență cultivate de artiștii români, exemplele lui Ion Grigorescu și Geta Brătescu fiind dintre cele mai bine cunoscute. În anul 1979, Ingo Glass s-a stabilit în Germania, unde a fost cooptat ca membru în juriul primei expoziții Münchner Künstler (Artiști münchenezi), expoziție organizată în galeria Primăriei München. În anii 1980-1983 a fost membru al Comisiei de expoziții a organizației profesionale a artiștilor de arte vizuale din München și Oberbayern. Apoi, a fost numit organizator al expozițiilor secției de cultură a Primăriei München și manager al atelierului de artă din Lothringer Straße, din München. În același an a inițiat și organizat, în Landshut și Pforzheim, prima expoziție intitulată Artiști bănățeni în Republica Federală Germania. În 1983 a devenit membru al Asociației Esslinger Künstlergilde, filiala din Bavaria. Demersul programatic nonfigurativ l-a înscris pe Ingo Glass ca reprezentant de seamă al mișcării internaționale a artei concrete, una ce consideră arta ca fiind în primul rînd o expresie a conceptelor. Pentru că nu prezintă sentimente și nici amprenta efectivă a mîinii artistului, această artă poate fi rezultatul perfecțiunii mașinii, intermediate de ecuații matematice. Faptul că Ingo Glass este constant preocupat de ideologia artei concrete, dar și de rădăcinile acesteia, reiese foarte exact din teza sa de doctorat intitulată Constantin Brâncuși și influența sa asupra sculpturii secolului XX (1993).
Sculptorul și teoreticianul Ingo Glass este prezent prin lucrările sale la Palatul Baroc din Timișoara. Operele expuse între 17 mai și 12 iulie 2017 sînt volume atent construite, colorate în cromă pură, rezultate ale unor complexe cercetări și proiecte. Personalitate marcantă a abstracționismului european, sculptor şi scriitor, reprezentant al artei concrete, artistul Ingo Glass a avut şansa să evolueze într‑un mediu internaţional, să cunoască personalităţi precum: Joseph Beuys, Norbert Kricke sau Jean Tinguely. Personalitate efervescentă, creativă, nonformală, el este un artist cult. Opera lui Ingo Glass este concretă, geometrică, abstractă și poate fi încadrată cu ușurință în stilul internațional. Adaptabilitatea, versatilitatea și independența formelor create de artist atestă preocuparea pentru modernitatea conceptuală. Prin calitatea concretă a formelor geometrice, prin claritatea cromatică a celor trei culori primare: galben, roșu și albastru, sculpturile lui Ingo Glass devin vehicul al conceptelor artistice moderne, specifice avangardei europene, sugerînd înrudiri stilistice cu artiști precum: Johannes Itten, Wassily Kandinsky, Paul Klee, Oskar Schlemmer, László Moholy-Nagy sau Marcel Breuer.
Expoziția de la Muzeul de Artă din Timișoara include lucrări precum: Ocrotirea cercului (2010), Triunghiul dominînd cercul (2013) sau Vecinătatea bună cu un sfert de cerc (2012), toate luînd în considerare relații de contopire, de metamorfozare sau de fuziune obținute prin procedee de asamblare. Studiind jocul cu plinul și golul, căutînd îmbogățirea volumelor prin atașarea de noi forme, creînd spații de siguranță prin decuparea perfect geometrică a unor contururi precum în cazul Cercului dominînd triunghiul (2013) sau Omagiul triunghiului (2011), Ingo Glass explorează calitățile de transparență, de oglindire sau de opacitate a metalului. Verticale, elegante, monumentale, sculpturile lui ne pun în fața unor realități universale, oferă piste de înțelegere, certitudini, întrebări sau răspunsuri.
Prin raportarea afectivă la geometrie, artistul pare a descoperi și a evidenția calitatea personală a fiecărei forme abstracte realizate. Triunghiurile, cercurile și pătratele care au trecut prin filtrul gîndirii lui Ingo Glass părăsesc statutul de anonimat. Artistul le valorizează personal, atribuindu-le caractere specifice ființelor vii, calități empatice. Nașterea și iluzia unui pătrat (2010) este o lucrare ce poate fi descoperită în sălile Muzeului de Artă din Timișoara. În această sculptură observăm relația armonioasă dintre un pătrat albastru care este decupat din cadrul unui cerc roșu și care, părăsind forma din interiorul căreia s-a „născut“, devine sprijin compozițional și fizic pentru cercul care l-a generat.
Dincolo de limbajul abstract, concret, martor al realității celor trei forme geometrice și a celor trei culori de bază, artistul demonstrează posibilele semne combinatorii. Fără a asocia fizic cele trei culori, fără a distruge identitatea expresiei geometrice, Ingo Glass combină cele trei convenții volumetrice: triunghiul galben, pătratul albastru și cercul roșu. Sculpturile expuse în sălile Palatului Baroc din Timișoara sugerează dorința de a domina spațiul. O parte dintre acestea, Omagiu lui Brâncuși (2001), Omagiu stelei lui David (2003), Dialog între cercul pozitiv și cercul negativ (2010/2015), au devenit monumente publice. Prin astfel de opere, Ingo Glass propune noi variante de comunicare, de reflecție și de dezvoltare.
Catalogul expoziției de la Muzeul de Artă Timișoara descrie cele patru perioade înrudite stilistic, patru etape care decurg una din cealaltă și indică traseul evolutiv al sculptorului. Este vorba despre perioada abstract constructivistă, despre faza concret geometrică, despre etapa sculpturii ambientale din Timișoara și despre perioada dedicată formelor și culorilor de bază. În etapa abstract constructivistă, artistul gîndește și concepe formele geometrice ca pe niște replici contemporane ale arhitecturii istorice. Perioada concret geometrică se remarcă printr-o abordare compozițională creativă a raporturilor celor trei forme esențiale: pătrat, triunghi, cerc. Grație unui concept cromatic propriu, Ingo Glass completează viziunea Bauhaus în ceea ce privește raportul dintre formă și culoare. Sculpturile ambientale create aparțin secțiunii monumentale și marchează spațiile publice.
Perioada formelor și a culorilor de bază, din care provin majoritatea operelor expuse la Muzeul de Artă din Timișoara, definește stilistic lucrări realizate prin folosirea celor trei forme esențiale și a celor trei culori primare. Această fază este asemănătoare etapei concret geometrice, dar atenția asupra formelor și a culorilor de bază e diferită de perioada precedentă prin faptul că sculptorul proiectează acum, cu o precizie matematică, natura abstractă a spațiului care se formează prin fuzionarea mai multor forme abstracte. Raporturile de putere între volumele dinamice se înscriu într-o zonă de siguranță, de liniște și de acceptare reciprocă, de integrare și de fuziune, de păstrare a identității proprii și de respect pentru alteritate. Lucrări precum Triunghiul îmbrățișînd cercul (2008), Triunghiul dominînd cercul (2013), Relația bună între forme și culori de bază (20113) sînt specifice acestei etape.
Opera lui Ingo Glass poate fi interpretată din perspectiva reflecțiilor intelectuale ale artistului. Performanța tehnică, echilibrul cromatic și compozițional, dimensiunea estetică, toate sugerează interesul pentru construirea unui limbaj propriu. În spatele formelor elaborate de sculptor există întotdeauna o cercetare teoretică. Reperele culturale sînt foarte bogate şi sculptorul foloseşte în dialectica sa inovativă câteva direcţii conceptuale specifice artei moderne: abstractizarea concret-geometrică, inaugurată de viziunea lui Constantin Brâncuşi, şi caracterul internaţional, integrator, al şcolii de la Bauhaus.
Dacă în viziunea lui Walter Gropius scopul formei create este cel constructiv, Ingo Glass continuă direcția conceptuală a constructivismului de la Bauhaus, adăugîndu-i un principiu esențial: mișcarea. Grație unei experințe culturale bogate, dinamica pe care sculptorul o cuprinde în operele sale vizează atît dezvoltarea volumetrică a formelor (ex. Forme și culori de bază în mișcare), cît și evoluția simbolică a acestora (ex. Moștenirea lui Abraham).
Expoziția Forme și culori de bază. Spațiu, ritm, lumină de la Muzeul de Artă Timișoara reprezintă un eveniment artistic foarte important. Continuator al unei direcții artistice abstracte, Ingo Glass alege să înnobileze geometria cu memoria multi- și interculturală a spațiilor în care s-a născut și care l-au modelat.