În perioada 4-5 august 2017, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum”, organizează cea de-a doua ediție a Festivalului „Gellu Naum“.
Festivalul „Gellu Naum“ din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni poeți români contemporani, apropiați de Gellu Naum și de scrierile sale.
Vă invităm alături de noi la o Seară de jazz și poezie, vineri 4 august, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu 8), începând cu ora 19:30, și la o serie de Lecturi de poezie, sâmbătă 5 august, la Pensiunea Bujorul din Comana, începând cu ora 14:00, pentru a marca împlinirea a 102 de ani de la nașterea scriitorului Gellu Naum. Prin cele două întâlniri ne propunem realizarea unui dialog între spații și timpuri de creație diferite și, totodată, suprapuse, cu scopul valorificării patrimoniului literaturii române și a culturii scrise recente.
Gazdele celor două evenimente vor fi Simona Popescu și Sebastian Reichmann.
Participanți: Liviu Antonesei, Emil Brumaru, Romulus Bucur, Dan Coman, Ana Dragu, Robert G. Elekes, Paula Erizanu, Silviu Gongonea, Nora Iuga, Ștefan Manasia, Angela Marinescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Ioana Nicolaie, Cosmin Perța, Ion Pop, Marcel Tolcea, William Totok, Dorin Tudoran, Radu Vancu, Călin Vlasie, Elena Vlădăreanu, Anastasia Gavrilovici, Irina-Roxana Georgescu, Ana Maria Lupșacu, Adelina Pascale, George Ștefan, Andreea Teliban.
Prezentați de Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Robert G. Elekes, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Simona Popescu, Sebastian Reichmann.
Invitat special: Mircea Tiberian
Intrarea la eveniment este liberă.
Proiectul este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.
Co-organizator: Fundaţia „Gellu Naum”