Periplu istoric la final – Turneul “Muzica în Palatele României”

  • Recomandă articolul

Duminică 6 august, în sala Tronului din Cetatea Neamțului s-a încheiat cea de-a V-a ediție a Turneului Național “Muzica în Palatele României”, eveniment organizat de Asociația Pro Valores și finanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

După un periplu de aproximativ 3000 de kilometri, după serate sonore de excepție desfășurate în spații istorice de mare frumusețe: Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, Castelul Huniazilor, Palatul Magna Curia din Deva, Palatul Marincu din Calafat, Castelul Pelișor din Sinaia, menestrelul modern Nicolae Szekely, însoțit de cinci instrumente deosebit de spectaculoase, rar prezente pe scenele României: vihuelă, laută, chitară renascentistă, chitară barocă și arhilăuta, a uimit prin căldura și coloristica interpretărilor, tehnicitate, forța de adaptare la diversitatea dificultăților impuse de fiecare instrument în parte, frumusețea repertorială și tenacitatea păstrării autenticității.

Au fost readuse în atenția publicului, extrem de curios, sonorități de mare rafinament și creații autentice compuse acum câteva sute de ani, în perioada Renașterii și Barocului timpuriu de: Francesco da Milano, Adrian Le Roy, Diego Pisador, John Dowland, Giovanni Zamboni, Gaspar Sanz și mulți, mulți alții.

Turneul “Muzica în Palatele României” a demonstrat o dată în plus că locuri spectaculoase din punct de vedere turistic, încărcate de istorie, pot căpăta noi străluciri, iar prin intermediul artei sunetelor, pot oferi noi atracții, bucurându-se în același timp de o promovare suplimentară deosebit de eficientă.

Organizator: Asociaţia Culturală “Pro Valores”

Proiect finanțat de: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

Parteneri: Castelul Corvinilor Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Casa de Cultură Calafat, Muzeul Național Peleș, Complexul Muzeal Județean Neamț, Tipografia Digitală Clic
Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, EnjoyTv, EsTV, Calendar evenimente, Observator cultural, JurnalMM.ro, România pozitivă.ro, Bucuresteni.ro, Agentia de carte, Roportal.ro

object(WP_Term)#13059 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }