În peninsula Coreea situația e fierbinte. Rachetele coreene au devenit o reală amenințare. Că ar fi vorba de Japonia, de insula Guam sau chiar de Chicago. Treburile devin periculoase. Toată lumea amenință pe toată lumea. Statele Unite presează China să tempereze intențiile nucleare ale Coreei de Nord. Trump tot bombăne și acuză. Război nu vrea nimeni. În schimb, trei morți și zeci de răniți în urma unor violente conflicte rasiale în Charlottesville, Virginia, SUA. Nu prea e bine prin lume. Bașca Vlașca și Teleormanul. Nu prea am umblat prin aceste județe. De ce? Pentru că nu au munți prin ele. Așa am început să bat pămînturile Provinciilor Românești. Cu munții. Aveam toate ghidurile alpine apărute în succesivele serii de Munții Noștri. Începute cu cele scoase în anii ’30 de Mihai Haret – băietanul fostului ministru Spiru Haret, cel cu liceul din Strada Italiană, unde au învățat Mircea Eliade, C. Noica, Al. Paleologu și Andrei Pleșu (printre alții, lista este foarte lungă, cuprinzînd și nume precum Al. Elian, N. Steinhardt, Petru Creția, Octavian Paler și recent dispărutul Șerban Tanașoca), continuate apoi, după război, cu alte trei serii. Una format economicos și cu puține detalii (hărți nu prea grozave), alta, format poche, totul în alb-negru și hărți sumare, alta cu coperți din vinilin, cu multe explicații de traseu, desene ajutătoare și hărți excelente ca să te descurci și cînd te rătăceai. A urmat o alta, la Editura Sport-Turism, cu coperți colorate, care a fost cea mai complexă, pentru că a cuprins și masive mai puțin circulate/bătute cu pasul (Munții Căpățânii și Căliman, Penteleu și Buzăului, Țibleș și Godeanu). Toată colecția mea s-a pierdut. De ce amintesc de ea? Pentru că Vlașca nu mai există – actualmente e aproximativ județul Giurgiu, iar de Teleorman – provine din turcescul Deli Orman, pădurea nebună, și apărea în Desculț-ul lui Zaharia Stancu, pe care cei din generația mea au apucat să-l citească de zor (era lectură obligatorie pe vremea cînd Zaharia Stancu era președintele Uniunii Scriitorilor din România și Desculț ajungea să fie tradus în peste 25 de țări) – a devenit celebru datorită unui necunoscut om politic ajuns pe caii cei mari ai PSD-ului. Liviu Dragnea, actualul lider maxim al partidului fondat de Ion Iliescu, este zi de zi în prim-planul vieții politice. Și nu doar politice. Teleormanul, județul băștinosului, cum ar fi spus mult dragul nostru Luca Pițu (oare de ce nu apare nici măcar la indice de nume în istoria lui N. Manolescu, ca și cum nici nu ar fi existat? – ciudată această absență, dar să revenim la Vlașca noastră) este toată ziulica pomenit și luat la refec. Că e vorba de (ex‑)soția Bombonica, că e vorba de juvetele fiu crescător de porcine, băietanul președintelui Camerei Deputaților, că e vorba de administratorul unei ferme de porcine luat pe sus și dat jos după doar două ore de către mascați, un anume Dragne, că este vorba de însuși marele mahăr local, ajuns național. Ba chiar și internațional, dacă e să dăm crezare presei braziliene și autohtone, legăturile dintre teleormănean și investițiile sud‑americane fiind de o misterioasă notorietate. Zi de zi sîntem asaltați de știri legate de Teleorman – bașca Vlașca vecină, unde a copilărit Ion Iliescu pînă să ajungă bucureștean – că ar fi cel mai sărac județ, că totul e nasol acolo, că e mizerie, că matrapazlîcurile unor firme cu Statul au devenit de notorietate și tot așa. Un județ, obscur pînă mai ieri, devine aproape la fel de cunoscut ca şi California sau Florida în Statele Unite. Punerea sub acuzare a liderului PSD în mai multe dosare a obligat partidul pe care acesta îl conduce la prudență, dar și la mișcări riscante. Cînd ești cu sabia DNA-ului deasupra capului, ți-e greu să fii virulent, intransigent și dur cu adversarii. O lași mai moale. Arta compromisului nu a dat roade. Din această fereală a lui Liviu Dragnea – nu doar a lui, el avea deja o condamnare cu suspendare, care-l făcea vulnerabil în ochii protestatarilor de tipul REZIST, ci și a altor, multor, politicieni cu pietre penale la glezne – a ieșit un program de guvernare PSD-ALDE supraevaluat. Tot oferind în stînga și-n dreapta PSD-ul a adunat voturi și a cîștigat, detașat, alegerile locale și parlamentare. Acum e deja vremea decontului. Ce se va mai da națiunii române, pe lîngă salarii mai mari, pensii mai mari, burse mai mari, tichete de masă și concedii mai consistente și multe, multe alte promisiuni. Trecem peste protestele unor părinți care nu vor să-și vaccineze copiii. Lista de multe treburi întoarse pe dos e lungă. Bașca Vlașca și Teleormanul. Poate că, printr-o mai bună gestionare a fondurilor existente și printr-o colectare de taxe și impozite realizată la sînge, se va mai strînge ceva la un buget sărăcăcios. Ce va fi, ce va urma, ce se va mai adăuga la acesta? Nu știm bine.
Bașca Vlașca și Teleormanul
Profesoara Rodica Zafiu a avut acum cîțiva ani un frumos eseu/articol în Dilema veche despre expresia care cuprinde aceste două județe. Unul inexistent azi, altul supraevaluat. Aici sîntem. În miezul verii. Și, ca să nu uit – am tot uitat să menționez, Parcul Ioanid din buricul Capitalei și-a recăpătat vechea denumire. După ce cîțiva ani buni i se schimbase denumirea, cu numele unui distins violinist, altminteri. Dar una-i una, alta-i alta. Mă bucur că o inițiativă filială și de partid a fost anihilată de bunul-simț – probabil al unor consilieri locali – și de un Dumnezeu care le mai aranjează și după voia lui. Așa că putem să ne plimbăm prin Grădina Icoanei și prin Parcul Ioanid, vechi puncte de reper bucureștene, în tihnă și pace. În rest, să fim sănătoși și la pungă groși.
Bașca Vlașca și Teleormanul.