Joi, 31 august, reprezentanți ai editorilor autohtoni și ai societății civile s-au întâlnit cu reprezentanții media la Librăria Cărturești Verona din capitală, în cadrul unui eveniment organizat ca o reacție la amenințarea cu privire la posibilitatea dispariției manualelor alternative. La întâlnirea moderată de profesorul universitar și jurnalistul cultural Mircea Vasilescu au luat parte: Grigore Arsene – Președintele Asociației Editorilor din România, Cristian Greșanu – Președintele Uniunii Editorilor din România, Ana Munteanu – Directoarea Asociației „Cartea Școlară”, Costin Diaconescu – CD Press (instituția care reprezintă editurile neafiliate în asociații), Dan Iacob – directorul general al Grupului Editorial Art, prof.univ.dr. Liviu Papadima – Prorectorul Universității din București, prof.univ.dr. Liviu Ornea – Facultatea de Matematică, Universitatea din București, prof.univ.dr. Ioan Neacșu – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, Florina Rogalski – profesoară cu o experiență de 40 ani la Școala Centrală și autoare de manuale școlare și Roxana Gheorghe – învățătoare.
În unanimitate, participanții la evenimentul de ieri au propus argumente care susțin menținerea manualelor alternative, ideea centrală fiind aceea că scenariul privind revenirea la discursul didactic unificator este un subiect care ar trebui să îngrijoreze întreaga societate civilă și, în mod special, pe cei preocupați de soarta învățământului românesc: „Aceasta nu este doar o problemă a editorilor si editurilor, ci o problemă a învățământului românesc, sunt foarte intrigat că aceste propuneri pe care le avansează actualul Guvern nu iau în calcul consecințele unei astfel de măsuri pentru școala românească. În opinia mea, existența manualului unic este justificată doar în trei situații: în vreme de război, pe timp de dictatură și în țările din lumea a treia, care nu au puterea financiară de a asigura existența manualelor alternative. Nu este cazul României anului 2017! Nu are sens să ne întoarcem la norma manualului unic, introdus în ’48 de comuniști, din dorința de a avea control ideologic asupra educației! Manualul unic are efectul pervers că, din instrument educațional, devine scop educațional. O nefericită reîntoarcere la manualul unic ar duce la o nefirească uniformizare a actului educațional!”, a declarat Liviu Papadima, Prorectorul Universității din București.
La rândul său, Ioan Neacșu, profesor al Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, a pledat pentru diversitate, propunând și o sumă de soluții: temperarea vitezei cu care se schimbă programa școlară, construirea unor metodologii de către edituri cu privire la editarea manualelor, constituirea unor grupuri de editare și o monitorizare și evaluare mai atente ale manualelor.
Aceeași idee au susținut-o și ceilalți dascăli prezenți la eveniment, fie că reprezentau învățământul universitar, fie pe cel preuniversitar: „Există o singură situație în care aș vedea posibil manualul unic: când vom găsi un număr de specialiști incontestabili, în stare să creeze manualul unic perfect. Cum, însă, nu cred că acest profil poate exista în realitate, ideea manualului unic devine stupidă. Și este stupid că purtăm o asemenea un dialog pe această temă în România anului 2017! Ce facem: analizăm evidențe? Problema manualelor nu e o problemă comercială, ci una de esență a educației”, a subliniat Liviu Ornea, matematician, profesor al Facultății de Matematică din cadrul Universității din București.
„Măsurile actuale reinstaurează etatismul, uniformizează actul didactic, reprezentând un abuz și un atac direct la democrație. Am impresia că ne reîntoarcem la învățământul la grămadă”, a mărturisit Florina Rogalski, profesoară cu o experiență de 40 ani la Școala Centrală și autoare de manuale școlare. Pentru dreptul dascălilor de a alege între mai multe manuale a pledat la întâlnirea de ieri și Roxana Gheorghe, învățătoare: „Mă reprezintă dreptul de a alege, cred în puterea creativă a unor oameni profesioniști, care s-au înhămat la muncă grea, aceea de a edita manuale școlare. Manualul unic ar însemna o traiectorie unică, pur și simplu am trece de la o extremă la cealaltă, de la o ofertă extrem de generoasă la unificarea brutală”.
Grigore Arsene, Președintele Asociației Editorilor din România, este unul dintre profesioniștii care au reprezentat vocea editorilor la eveniment. Acesta și-a mărturisit nedumerirea cu privire la situația actuală privitoare la manuale: „Există foarte multe neînțelegeri în această poveste. Și încep prin a mă mira că beneficiarul final, Ministerul Educației Naționale, este nedumerit că există prea multe oferte. Cum să te mire prezența mai multor oferte? Dacă vrei să ai piață liberă, chiar trebuie să ai posibilitatea de a face mai multe alegeri. Problema nu este la producător, ci la alegător, cel care stabilește regulile. Iar ideea de a muta această responsabilitate pe tărâmul pieței de carte este neproductivă, o neproductivitate care se transmite mai departe, afectând calitatea învățământului românesc.”
Cristian Greșanu, Președintele Uniunii Editorilor din România, este de părere că intenția Ministerului Educației Naționale, anunțată public, de a etatiza piața manualelor, cu Editura Didactică și Pedagogică ca vector unic „reprezintă o mare eroare care poate avea consecințe nefaste în mediul educațional. Dorim diversitate, culoare, unghiuri diferite de interpretare și nu un manual fosilizat, monocrom, tocmai pentru că dorim binele copiilor noștri.
Pentru copiii aceștia și pentru colegii noștri care au scris istoria manualelor românești postdecembriste, cu nopțile lor petrecute în edituri, cu visele și cearcănele lor de rigoare, ne opunem cu toată tăria manualului unic, tip, fixat, după declarația recentă a unui înalt demnitar: ne este teamă să privim înapoi, peste umăr!”
Pentru coerență și existența unui cadru stabil a pledat și Ana Munteanu, Directoarea Asociației „Cartea Școlară”, la întâlnirea de la Cărturești: „Aș vrea ca cei care ne guvernează să nu uite faptul că și domeniul editorial este parte a ansamblului economic al țării, și noi ne dorim să funcționăm într-un cadru previzional, să știm ce facem în anul următor. Vrem să edităm manuale bune, din timp, să nu se schimbe datele peste noapte. În 2014, un ministru al educației aparținând aceluiași partid de guvernământ, a propus introducerea manualelor digitale, așa cum se întâmplă în sistemul de învățământ din Coreea de Sud; în 2017, actualul Ministrul al Educației, ne propune revenirea la manualele unice, precum e în Coreea de Nord. Nu cred că este sănătos să existe programe care, în trei ani, se invalidează total, dând peste cap educația din România!”
Ideea concurenței care stimulează producătorii de manuale, ducând la apariția unor produse de calitate a fost susținută la întâlnirea de ieri și de Dan Iacob, directorul general al Grupul Editorial Art: „Dintotdeauna am construit cărțile gândindu-ne în primul rând la elev. Iar dacă am reușit să propunem manuale competitive este evident faptul că existența concurenței ne-a împins să facem lucrări din ce în ce mai bune. Suntem convinși că, și în sfera discuțiilor despre manuale, cel mai sănătos este să gândești pentru pluralism, pentru diversitate. Crezul nostru este acela că, dacă vrem să recuperăm decalajele față de alte state, trebuie să investim în educație”.
Costin Diaconescu, directorul CD Press, instituția care a reprezentat editurile neafiliate în asociații la întâlnirea de ieri, a pus la dispoziția celor prezenți o serie de date extrem de utile referitoare la licitațiile și contestațiile privind elaborarea manualelor.
Evenimentul de ieri, 31 august, de la Librăria Cărturești Verona, a fost organizat de Asociația Headsome Communication, Asociația Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Asociația „Cartea Școlară” și de CD Press (reprezentanta editurilor neafiliate în asociații). Ințiativa a reușit să adune laolaltă un număr însemnat de reprezentanți ai editurilor cu profil pedagogic, precum Intuitext, Sigma, Niculescu, Nomina, Ars Libri, Didactica Publishing House, Booklet, Aramis, Art sau CD Press – din dorința de a înlesni schimbul de idei și în speranța că va crea o bază pentru rezolvarea în interesul învățământului românesc a crizei manualelor școlare.
# STATEMENTURI
# Mircea Cărtărescu, scriitor
„Dincolo de valoarea lor pedagogică, manualele alternative au o valoare simbolică decisivă: ele fac diferența dintre spiritul democratic și cel totalitar. Cine visează la manualul unic, produs de stat, visează de fapt la partidul unic și la statul de tip Big Brother. Nu știu dacă cei ce ne conduc azi sunt idioți sau nebuni, și nici nu are prea mare importanță. Dar în mod sigur sunt reprezentanții unei gândiri de tip totalitar, resentimentar față de democrație. «Vi s-a suit democrația la cap?», ne spun în fiecare zi. «Lasă că dăm noi milităria jos din pod!».”
# Prof.univ.dr. Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România
„De multă vreme, mai exact de dinainte de 1989, nu am auzit o declarație a unui ministru al învățământului atât de tipic comunistă.
Am auzit în decursul anilor multe declarații tâmpite, dar nici una care s-o concureze pe cea a ministrului Liviu Pop.
Oamenii de școală din Maramureș, strămoșii ministrului, se vor fi întorcând în groapă.
Apropos de groapă – o măsură precum aceea preconizată de domnul ministru îngroapă manualele, școala și viitorul României.”
# Prof. Radu Gologan, Universitatea Politehnica București / Președinte, Societatea de Științe Matematice din România
„Departe de a fi un adept înfocat al învățământului bazat pe o puzderie de manuale alternative, nu pot să nu remarc că, după aproape douăzeci de ani de utilizare a acestora în școala românească, calitatea, conținutul și grafica au crescut simțitor. Evident concurența și-a arătat valoarea ca lege a progresului.
Părerea mea este că a lăsa pe piață zeci de variante de manual la aceeași clasă și domeniu nu este benefică pe termen lung. Câteva manuale pot fi însă un barometru solid al impactului acestora în școala, iar după o experimentare de unul, doi ani, pot fi alese două, trei care, îmbunătățite cu părțile bune ale celorlalte, vor alcătui un cadru pentru manuale de folosit în ani (bineînțeles cu adăugirile și completările legate de progresul domeniului respectiv și de schimbările de tehnologii de comunicare, ținând cont și de modificările de mental ale noilor generații de elevi).
A bloca însă continuarea manualelor la clasele următoare după aceeași procedură, în stilul perioadei ce o credeam apuse, în plin proces de elaborare, poate duce la un grav atentat asupra școlii românești printr-o clară dovadă a amestecului neprofesionist al factorului politic în școală.
Pot spune în absolută cunoștință de cauză că, cel puțin la matematică, există câteva propuneri de manuale excepționale, cu o abordare modernă a educației matematice, adaptată schimbării de paradigmă în gândirea copiilor din generația actuală, în care calculatorul devine un partener de nelipsit.
Cred, de asemenea, că domnul Prim-Ministru și domnul Ministru al Educației ar trebui să realizeze că nu numai editurile au realizat manualele, ci și dascăli de excepție, dedicați îmbunătățirii educației din Romania. Aceștia și-au asumat chiar riscul de a munci luni de zile știind că probabil munca lor nu va fi răsplătită material.
Mai am o rugăminte, de data aceasta adresată Primului Ministru, dar general valabilă pentru autorități: nu mai faceți afirmații copilărești despre domenii în care nu sunteți experți. Pot să-i demonstrez domnului Tudose că, fără extinderile teoremei lui Pitagora făcute de mari matematicieni ai secolelor XIX-XX, telefonia mobilă, comunicațiile prin sateliți, televiziunea ultimelor decenii nu ar fi fost posibile. Ca să nu vorbesc de lucrurile concrete cu care dânsul se confruntă: datele Institutului Național de Statistică bazate pe analiza seriilor de date. Tot o teoremă de tip Pitagora e la bază, descoperită în secolul XX.”
# Grigore Arsene, Președintele Asociației Editorilor din România
„Când vei constata că, în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la acei care nu produc nimic, când vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri, când vei înţelege că o mulţime de oameni se îmbogăţesc prin luare de mită şi influenţa lor e mai eficace decât munca ta, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupţia, iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune fără teama de a greşi că soarta societăţii în care trăieşti este condamnată. – Ayn Rand, scriitoare, 1905-1982”
# Cristian Greșanu, Președintele Uniunii Editorilor din România
„Intenția MEN anunțată public de a etatiza piața manualelor, cu Editura Didactică și Pedagogică vector editorial unic, considerăm că reprezintă o mare eroare care poate avea consecințe nefaste în mediul educațional.
Dorim diversitate, culoare, unghiuri diferite de interpretare și nu un manual fosilizat, monocrom, tocmai pentru că dorim binele copiilor noștri.
Pentru copiii aceștia și pentru colegii noștri care au scris istoria manualelor românești postdecembriste, cu nopțile lor petrecute în edituri, cu visele și cearcănele lor de rigoare, ne opunem cu toată tăria manualului unic, tip, fixat, după declarația recentă a unui înalt demnitar: ne este teamă să privim înapoi, peste umăr!”
# Gabriel Liiceanu, scriitor / Editura Humanitas
„În loc să acuze felul în care propriul partid, de câte ori a ajuns la guvernare, a creat, prin miniștrii săi, un adevărat dezastru în organizarea licitațiilor de manuale și în evaluarea calității lor, Liviu Pop aruncă acum vina în ograda editurilor. În loc să vorbească de incompetența funcționarilor îmbătrâniți în rele de la Învățământ și a miniștrilor incapabili să-i strunească, el invocă «sarabanda» manualelor (și a editurilor, se subînțelege) «din ultimii cinci ani».
Când, în urmă cu ceva vreme, editura Humanitas a hotărât să iasă de pe piața manualelor, a făcut-o dezgustată de totalul neprofesionalism al organizatorului licitației (Ministerul Educației), de nerespectarea termenelor anunțate, de lipsa de transparență (concurenții nu știau cine anume le evaluează munca) și de favoritismul cinic.
N-ar fi rău ca, pe modelul propunerii de a trece la un manual unic, să hotărâm ca, în locul unei autostrăzi pe care oricum nu suntem capabili s-o construim, să ne mulțumim cu o Românie traversată de un unic drum de țară. Și dat în «execuție», după cum se vede, unei «firme de casă».”
# Șerban Papacostea, academician, istoric
„M-am format în școală cu manuale multiple, pe care le foloseam eu și colegii mei alternativ, cu interes intelectual de a cunoaște opinii diferite. De aceea cred că folosirea manualelor alternative reprezintă un aport la formarea intelectului tinerilor prin confruntarea mai multor opinii.”
# Prof. univ.dr. Liviu Papadima
„Recente afirmații ale Ministrului Educației au creat din nou confuzie și îngrijorare privind evoluția învățământului românesc. Se preconizează revenirea în România la manualul unic? Sau instituirea unui monopol editorial privind producția și acreditarea de manuale? Ambele variante sunt aberante și, din numeroase motive, inacceptabile.”
# Prof. univ.dr. Carmen Mușat, redactor-șef al săptămânalului Observator cultural
„Este o dovadă de crasă de iresponsabilitate să pui la cârma Ministerului Educației și Cercetării un personaj submediocru, care nu înțelege nici importanța domeniului, nici consecințele nefaste ale deciziilor lui aberante. «Reforma» manualelor pe care o propune domnul Liviu Pop este încă o lovitură dată sistemului, pentru că nu se ține cont de binele copiilor și al societății, ci satisface interesele meschine ale unor indivizi dornici să facă bani din comercializarea unor manuale unice!”
# Alex. Ștefănescu, critic și istoric literar
„Pe vremea lui Ceaușescu un activist al PCR i-a cerut unui sculptor să-l reprezinte pe Eminescu tuns (fiindcă tinerilor li se interzicea să poarte plete). Am fost atunci inspirat și i-am explicat activistului că asta ar reprezenta un afront adus lui Marx, și el… netuns. Argumentul meu a avut efect.
Astăzi nu știu cu ce l-am putea convinge pe un activist al PSD că ia o hotărâre aberantă revenind la manualele unice. Acest nou tip de activist este cu totul impermeabil la argumente. Știu că mă aflam cândva la un talk-show televizat la care participa și Liviu Pop, actualul ministru al educației, și i-am explicat fără urmă de dispreț că face o greșeală ireparabilă apărându-l pe Victor Ponta de acuzația de plagiat. I-am vorbit din toată inima: «Lăsăm la o parte imoralitatea atitudinii dvs., dar vă compromiteți, vă bateți joc de propria dvs. biografie. Sunteți un om încă tânăr, de ce să vă legați o ghiulea de CV-ul dv.?» Liviu Pop a roșit puțin (ceea ce mi s-a părut un semn bun), dar și-a revenit repede și mi-a respins intervenția. Apoi, viața a dovedit că știa mai bine decât mine cum se face azi o carieră. Ca apărător al unui plagiator a ajuns ministru al educației.
Ce aș putea să-i spun unui asemenea om ca să îl fac să înțeleagă că își bate joc de copiii din România condamnându-i la uniformizare? Și mai ales ca să-l facă să-i pese de soarta copiilor. Oricum există programă școlară, care asigură existența unui fond comun de cunoștințe. Trebuie să interzicem creativitatea autorilor de manuale? Trebuie să blocăm competiția, diversitatea, care fac farmecul învățăturii și al vieții înseși? Trebuie să tundem din nou populația României după placul unui activist de azi?
Știu că n-am să mă fac auzit, dar scriu aceste fraze ca să am măcar conștiința împăcată că am încercat să mă fac auzit.”
# Prof.univ.dr. Alexandru Barnea, coordonator al manualelor de istorie pentru clasele IX-XII, Editura Corint
„Este necesar ca manualele alternative să continue să existe; profesorii și elevii trebuie să aibă de unde să aleagă ce li se pare mai bun. De altfel, Editura Didactică și Pedagogică nu va putea să facă față – cum să realizeze atâtea manuale?”
# Conf.univ.,dr. Daniel Cristea-Enache, Facultatea de Litere, Universitatea din București
„Manualul unic se asociază cu o gândire unică și cu o epocă pe care o credeam depășită. În schimb, manualele alternative exprimă prin însăși existența lor setul de valori dintr-o epocă democratică, pluralistă. Alegerea (la care ar trebui să avem dreptul) nu-i greu de făcut.”
# Ioana Nicolaie, scriitoare și profesoară
„Cum să propui în secolul 21 stalinizarea manualelor? Cum să ai un discurs de tip totalitar într-o țară democratică? Cum să stabilești că există un singur canon, o singură istorie, o singură variantă de abordare a biologiei, eventual un singur individ care le normează pe toate? Cum să propui ca etalon o editură cu o performanță mediocră? (N-am folosit niciodată un manual al Editurii Didactice și Pedagogice, dar am găsit în abecedare, ca să dau un singur exemplu, mostre solide de expresivitate involuntară, de grotesc și de inadecvare). De ce să înlături inteligența și spiritul critic ca să scoți la lumină zoaiele cruntului clișeu pe care să le îndeși apoi în mintea crudă a copiilor? Nu am decât trei variante de răspuns: ori pentru că îți dorești cinic distrugerea completă a educației; ori pentru că ești tu, cel care propui astfel de aberații, un rebut al învățământului comunist; ori pentru că ești lupul nimerit între oi și, doar se știe, năravul din fire n-are lecuire. Dar lupii trebuie scoși cât mai iute din orice staul.”
# Paul Balogh, Learn Forward
„Manualul unic înseamnă re-sovietizarea educației din România, într-un gest de profund dispreț față de libertatea pieței concurențiale. A pune ceva atât de important precum libertatea de a alege calitatea materialelor educaționale sub mâna statului (și a «partidului unic» propus de PSD) înseamnă a-i acorda acestuia puterea de a-și impune propria ideologie și propriile teme. Denotă atât o incompetență administrativă severă, cât și un reflex comunistoid de a controla ceea ce viitorii votanți vor învăța și vor gândi. După ce, ani de zile, lunga cohortă neagră de miniștri ai educației propuși de PSD au distrus lent educația în România, subnutrind-o, umilind și îndepărtând pe cei mai buni profesori, investind cel mai puțin în calitatea manualelor din toată Europa, acum ministrul Pop s-a gândit să dea și lovitura de grație.”
________________________________________
CONFERINȚĂ DE PRESĂ: „Dictatura manualului unic” – reacția editorilor și a societății civile la criza manualelor școlare
(joi, 31 august, începând cu ora 11.00, la Librăria Cărturești – Grădina Verona).
Comunicat de presă Headsome Communication