Artiști și soldați

Pentru a omagia eroicele lupte din 1917, dar și opera de consemnare a acestei epopei de sînge, speranțe și împliniri a Răz­boiului pentru Reîntregirea Neamului, la Muzeul Național de Artă al României s-a de­s­chis expoziția Atelier de front. Artiști români în Marele Război.

În vara anului 1917, în cadrul Armatei române, aflate în retragere în Moldova, a fost organizat un grup de plasticieni atașați Marelui Cartier General, Secția a III-a Adju­tantură, cu misiunea de a elabora iconografia participării noastre la conflictul armat, alături de forțele Antantei. Rezultatul eforturilor conjugate urma să devină nucleul unui muzeu militar. Acest organism s-a constituit ca urmare a emiterii Ordinului Circular Nr. 9.400 din 23 iunie 1917, semnat de Șeful Statului Major General, generalul de corp de armată Constantin Prezan. Grupul de plasticieni, cu specialități și experiențe diferite, unii deja cunoscuți, alții doar începători, era format din sculptorii locotenent I. Iordănescu, locotenent Ion Jalea, Cornel Medrea, Oscar Han, Dimitrie Mățăuanu, Alexandru Călinescu, Alexandru Severin și G. Stănescu și din pictorii locotenent D. Stoica, locotenent I. Theo­dorescu-Sion, locotenent Traian Cornescu, locotenent Alexandru Crețoiu, sublocotenent Emilian Lăzărescu, sublocotenent Tache Brăescu, sublocotenent Alexandru Poitevin-Scheletti, Aurel Băeșu, C. Petrescu-Dragoe, Remus Troteanu, Aurel Constan­ti­nescu, Ștefan Dimitrescu (scris, greșit, Dumitrescu), Toma Tomescu, Andrei Niculescu, Grigore Negoșanu, Nicolae Mantu, Camil Ressu, Alexis Macedonsky, Nicolae Dărăscu, Petre Bulgăraș, G. Ionescu-Doru, Eftimie Hârlescu, Ion Mateescu, Otto Briese, Constantin Bacalu și Ignat Bednarik. Acestora li s-au mai adăugat, ulterior, Horațiu Dimitriu, Paul Scorțescu, Emil Damian, Richard Hette, Anghel Chiciu, Ion Mateescu, Andrei Corneliu și Tudor Gheorghe. Toți cei adunați sub arme erau asimilați gradului de locotenet și primeau solda cuvenită. Perioada lor de activitate a fost destul de scurtă, din iunie pînă în septembrie, cînd a fost organizată o primă expoziție, cu circuit închis, în sălile Școlii de Belle-Arte, apoi o alta, publică, în același loc, deschisă între 26 ianuarie 1918 și sfîrșitul lunii următoare. După închiderea ei la Iași, expoziția artiștilor-soldați a fost itinerată la Chișinău, vernisajul avînd loc pe 25 martie, încă înainte de unirea Basarabiei cu Patria Mumă, care avea să fie înfăptuită pe 27 martie / 9 aprilie 1918.

Manifestarea de la Muzeul Național de Artă beneficiază de o arhitectură ce dorește să amintească de spațiul strîmt și întortocheat al adăposturilor și tranșeelor, cu parapete vopsite într-un gri apăsător, de navă, cu o lumină slabă, menită a evoca eclerajul modest al felinarelor și al lămpilor alimentate de electricitatea difuzată cu economie la vreme de război. Expoziția este evocatoare și mișcătoare prin lucrări și prin mesaj. Înr-un anumit loc, în centrul sălii, a fost amenajat un mic spațiu, cu pereții complet goi, unde pot fi auzite zgomotele specifice frontului: vîjîitul și bubuiturile proiectilelor, sunetul surd al motoarelor de mașini militare, de avioane, tropăit de bocanci și de copite, zăngănit de lanțuri și de arme sau tăcerea grea, apăsătoare, de dinaintea atacului general – un mediu ce creează o senzaţie de anxietate şi le poate provoca o criză de claustrofobie chiar și acelora care nu suferă de așa ceva, dar un loc necesar pentru a te pregăti să vezi lucrările de pe simeză. La intrarea în sală și într-una dintre galeriile de „pregătire“ a vizitatorului sînt derulate, pe monitoare, imagini din portofoliul operatorilor de front din Serviciul Fotografic al Armatei, care oferă o perspectivă veridică asupra vieții de campanie: soldați în tranșee, în spatele parapetului, scrutînd linia dușmană sau pregătind mitraliera pentru a deschide focul, împingînd tunul sau cărînd obuze, săpînd adăposturi sau morminte pentru camarazii căzuți, dormind pe pămîntul gol sau mîncînd din gamela soioasă, așezați pe un pietroi sau pe un buștean, îngrijiți la ambulanță, vizitați de Regele Ferdinand și încurajați de Regina Maria, „Mama Răniților“, dar și în timpul liber, voioși ca niște copii, jucînd popice, dîndu-se într-un dulap de bîlci, interpretînd dansuri populare pe muzică de cobză și de scripcă, făcîndu-și toaleta sau cîrpindu-și uniforma. Astfel, vizitatorul primește prețioase informații pe care, mai apoi, le poate regăsi interpretate pe pînză sau pe coala de hîrtie, în operele plasticienilor de la Marele Cartier General.

Cîteva documente completează discursul militarist: un brevet de decorație al lui Arthur Verona, livretul militar al lui Max Hermann Maxy – pe care erau aplicate mai multe ştampile, cu tuș roșu, cu specificarea în majuscule „Evreu“ – și multe fotografii în care apăreau unii dintre plasticieni îmbrăcați în uniformă, inclusiv o poză de grup, făcută într-o sală a Școlii de Belle Arte din Iași, unde fusese organizată expoziția cu operele lor – imagine provenind din fototeca Institu­tului de Istoria Artei „G. Oprescu“.

Fără a avea un motto, manifestarea ar putea fi așezată foarte bine sub semnul unei reflecţii a generalului american William Tecumseh Sherman – artizanul și comandatul devastatorului Marș spre Mare, ce reprezenta războiul total, de nimicire și secătuire a surselor de aprovizionare ale inamicului, din timpul Războiul Civil american: „War is Hell!“ (Războiul este Iad!).

Expoziția este structurată pe mai multe sec­țiuni: frontul, răniții, dezastrele războiului (ruinele, foametea, moartea, orfanii și văduvele, invalizii), prizonierii, Revoluția Bolșevică, apoteoza victoriei, artiștii pe front (portrete colegiale). Imagini de luptă, de încleștare crîncenă nu sînt prea multe, artiștilor de front fiindu-le mai la îndemînă să imortalizeze scene pe care le puteau vedea fără a se expune riscului de a cădea ei înșiși victime, în linia întîi. Ion Jalea fusese un exemplu tragic în acest sens, pierzîndu-și un braț în timp ce observa evoluția luptei de la Mărășești. Fără a fi prezent la bătălie, compunîndu-și lucrarea după relatările participanților și din rapoartele oficiale ale Cartierului General, Emilian Lăzărescu a închegat o pictură plină de dramatism, Lupta de la Mărășești, cu atît mai impresionantă cu cît este de mici dimensiuni, dar foarte dură, foarte veridic tratată. Eroina Ecaterina Teodoroiu de Camil Ressu are ceva declamativ, teatral, dorindu-se un simbol și nu neapărat o ilustrare a plecării la luptă a trupelor îmbărbătate de această Jeanne D’Arc modernă și româncă. Această lucrare nu a fost apreciată nici în epocă, abilul gazetar Nichifor Crainic comentînd-o defavorabil în cronica sa din Neamul românesc: „Viteaza fecioară cere în adevăr un văl de legendă, de idealisare, dar nicidecum realismul brut, prosaic, în care e înfățișată“. Mult mai vibrate și mai realiste sînt compozițiile lui Ressu cu Soldați ruși din timpul Revoluției și Soldați ruși la începutul Revoluției, la Iași, demonstrînd, scandînd și cîntînd marșuri bolșevice. D. Stoica, excelent desenator, deja versat în tematica istorică din vechime pînă în epoca modernă și bun cunoscător al fizionomiilor, uniformelor și echipamentului ostășesc, a realizat mai multe lucrări foarte convingătoare prin impostarea personajelor și figurarea acțiunii, dar a pictat şi scene duioase, tulburătoare prin mesajul lor sacru, așa cum este apariția pe cîmpul de luptă a Mîntuitorului, învăluit în nimb, în preajma răniților și a muribunzilor (Isus printre mormintele eroilor din Primul Război Mondial). Aurel Băeșu a portretizat un Soldat rănit, cu privire tristă de suferință. Chipuri litice, hotărîte, staturi masive, anguloase au toți soldații desenați sau pictați de Iosif Iser – artist care nu a fost inclus în grupul confraților repartizați pe lîngă Cartierul General, dar care, purtînd și el uniformă soldățească, a lucrat intens în orele de repaus și a organizat o expoziție în sala periodicului Omul liber, în luna mai 1918, expoziţie pe care a reluat-o la București, în sala Ateneului, în luna decembrie a aceluiași an. În grupul de prizonieri germani și austrieci, linia sa agresivă, înțepătoare desemnează siluete filiforme, gîrbovite, tipuri umane abătute de umilința înfrîngerii, pășind nesigur spre o soartă necunoscută. Această lucrare este de o excepțională elocvență.

În perioada în care expoziția artiștilor mobilizați a fost deschisă la Iași, nu toți cronicarii au fost de acord cu cele văzute. Unii, preferînd verismul pur pe care, în concepția lor, îl cerea o pictură istorică și militară, ajungeau la situația de-a dreptul ridicolă de a nu vedea calitățile plastice ale lucrărilor, ci doar erorile de tactică și strategie ori pe acelea din echipamentul și armamentul soldaților reprezentați pe pînză. Astfel, comentatorul revistei bilunare Cronica artistică și literară, de sub direcția lui Dinu Dumbravă și a lui Mihail Sorbul, reclama că, într-o pictură, soldații au înălțătorul armei ridicat pentru a nimeri la 800 sau 1.000 de metri distanță, dar au și baioneta fixată, ca pentru atacul final și lupta corp la corp, fapt care pe autor îl scandaliza și-l făcea să-i reproșează pictorului nenumit că, în calitatea sa de pedagog – adică de educator al maselor de atunci și din viitor –, a intrat „în conflict cu verosimilitatea cerințelor elementare militare“.

Sculptorii din grupul artiștilor mobilizați au executat în special lucrări de mici dimensiuni și schițe pentru viitoare monumente. Lucrarea lui Dimitriu-Bârlad Ultima grenadă a caporalului Constantin Mușat, în mic, este recunoscută cu ușurință de toți aceia care au trecut prin gara Bușteni, în fața căreia se află amplasată. De sub eboșoarul lui Richard Hette a prins concretețe un Cap de ostaș, cu cască, iar de sub acela al lui Al. Călinescu, silueta greoaie, șleampătă a Soldatului milițian Simion Ion. Inspirat de imaginea trecerii triumfale a suveranilor pe sub Arcul de Triumf ridicat pe Calea Vic­toriei, în dreptul Hotelului Athenée Palace, pe 1 decembrie 1918, Spiridon Georgescu a executat un mic basorelief intitulat Întoarcerea de pe front.

Pe simeză au figurat și lucrări ale unor artiști contemporani cu evenimentele, dar care nu au făcut parte din grupul care purta uniformă. Așa, spre pildă, Gheorghe Popovici, directorul Școlii de Belle‑Arte din Iași, care cunoscuse toate privațiunile și mizeriile din orașul supraaglomerat din cauza refugiaților, e prezent cu lucrarea Urgia războiului. Colegul de catedră, Octav Băncilă, a făcut un Invalid la paradă, Ion Anestin a imortalizat un Convoi de prizonieri, iar Gh. Ionescu-Sin, sub chipul scofîlcit al unui veteran rufos, neras, cu ochii scurși și buze tremurînde – probabil un șocat –, a găsit imaginea cea mai hîdă a urmărilor conflictului armat și și-a intitulat pînza Din război.

Expoziția Atelier de front. Artiști români în Marele Război este un reper de primă însemnătate în cadrul programului de comemorare a marilor lupte și victorii din anul de foc 1917, cînd Armata română a reușit să stăvilească la Oituz, Mărăști și Mărășești iureșul distrugător al mașinii de război reprezentate de Puterile Centrale, iar inițiativa de a deschide la Muzeul Național de Artă o asemenea expoziţie este lăudabilă – cu atît mai mult cu cît ne-am obişnuit ca un asemenea subiect să fie abordat mai frecvent la muzee de istorie decît în cadrul unor muzee dedicate plasticii.