Toamna aceasta aduce o nouă ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est, singurul festival autohton dedicat exclusiv filmului de animație. Ediția cu numărul 12, ce va avea loc între 29 septembrie și 8 octombrie, la București, vine cu o temă specială: The Comics Edition, celebrând una dintre cele mai semnificative și constante surse de inspirație pentru filmul de animație, benzile desenate.
Invitatul special al festivalului anul acesta, și cel care semnează vizualul ediției Anim’est 2017, este canadianul Dave Cooper, unul dintre cei mai apreciați artiști creatori de benzi desenate. Cooper și -a început activitatea în anii ’90 ca ilustrator de benzi desenate underground pentru Fantagraphics, una dintre cele mai avangardiste și respectate edituri independente americane. Ulterior a devenit cunoscut pentru picturile sale în ulei, populate de personaje feminine bizare, care sfidează convențiile, și pentru contribuțiile sale în animație – este unul dintre principalii desenatori ai sitcomului american Futurama, premiat cu Emmy, și co-creatorul serialului animat Pig Goats Banana Cricket, difuzat de Nickelodeon. Dave Cooper va face parte din juriul competițiilor de scurtmetraj internațional și film studențesc și va aduce la București o expoziție a lucrărilor sale, expresie a unui univers foarte personal, precum și cea mai recentă carte a sa, Ripple, pentru care va fi organizată și o sesiune specială de autografe. Cel mai recent scurtmetraj de animație realizat după benzile desenate ale lui Cooper și regizat de Rune Spaans, The Absence of Eddy Table, va putea fi văzut, de asemenea, în cadrul uneia dintre cele mai așteptate nopți tematice ale festivalului, Creepy Animation Night. Dave Cooper a realizat posterul ediției din acest an a festivalului – lucrare de autor, pe care a intitulat-o Raluca Descends on Bucharest.
Pe toată durata ediției din acest an vor fi proiectate câteva dintre cele mai îndrăgite lungmetraje de animație realizate după benzi desenate, titluri cunoscute precum Persepolis, unul dintre hiturile de animaţie ale deceniului trecut, premiat la Cannes, câştigător a două Premii César și nominalizat la Premiile Oscar şi BAFTA; Tintin et le temple du soleil / Tintin and the Temple of the Sun, varianta din 1969, recondiționată, urmărind aventurile îndrăgitului personaj de benzi desenate realizate de artistul belgian Georges Rémi, sub pseudonimul Hergé; sau Chico & Rita, nominalizat la Oscar și desemnat cel mai bun film de animație de către Academia Europeană de Film în 2011.
Lungmetrajul LOVING VINCENT deschide ediția de anul acesta a festivalului
Alături de selecția de titluri relevante pentru tema ediției din acest an, Anim’est aduce la București, în buna tradiție a festivalului, cele mai importante filme de animație recente. Lungmetrajul de animație care deschide ediția din acest an este mult așteptatul Loving Vincent, coproducție britano-polonă, regizat de Dorota Kobiela și Hugh Welchman. Având la bază viața și moartea stranie a unuia din cei mai apreciați artiști moderni, filmul a obținut, printre altele, Premiul Publicului la Festivalul de la Annecy, anul acesta. Loving Vincent aduce pe ecran universul vizual atât de caracteristic al artistului, lucrări care au devenit icon-uri ale artei moderne și care au schimbat fața artei. Filmul a presupus un efort considerabil. Inițial, s-au realizat filmări reale, cu actori, apoi fiecare din cele 62.450 de cadre a fost pictat manual în ulei. Ulterior, animația a fost realizată în rotoscopie, produsul final fiind o îmbinare între filmări live-action și pictură. La film au lucrat 125 de pictori din lumea întreagă, în studiouri situate în Polonia și Grecia. Filmările au avut loc în studiouri din Londra și Wroclaw. Timp de un an, echipa de pictori și animatori au reconstituit opera lui Van Gogh în formă cinematografică. Cu un astfel de efort creativ și o asemenea desfășurare de forțe, Loving Vincent e unul din cele mai așteptate filme de animație ale acestui deceniu.
Cea de-a doisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc în perioada 29 septembrie – 8 octombrie 2017 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Expirat Halele Carol și Apollo111. Biletele vor putea fi achiziționate în curând pe site-ul www.eventbook.ro și vor fi disponibile, de asemenea, în Cinemateca Eforie și Cinema Elvire Popesco pe toată perioada festivalului.
Anim’est e singurul festival din România care propune filmul ce a obținut Trofeul festivalului pe lista filmelor selectate pentru Premiile Oscar, la secțiunea scurtmetraj de animație.
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membru al reţelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n’est, și finanțat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Ministerului Culturii, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România, Centrul Cultural al Municipiului București ARCUB, Institutul Cultural Român, Fundația Japonia.
Parteneri instituţionali: Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative CINETic, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București, Institutul Francez și Ambasada Franței în România, Forumul Cultural Austriac, Centrul Cultural al Republicii Ungare Balassi Bálint, Goethe Institut, Delegația Wallonie-Bruxelles, British Council, Centrul Ceh și Institutul Polonez din București.
Partener Prinicpal: Old Mout
Parteneri: Groupama, KFC, Pizza Hut, HBO, AVIS Rent a Car, Les Ateliers Nomad