Bac-Fest 2017. Festivalul Național „George Bacovia”

  • Recomandă articolul

Biblioteca Județeană „C. Sturdza” din Bacău a organizat, în perioada 14-17 septembrie 2017, prima ediție a Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia”, manifestare care duce mai departe o tradiție începută în 1971, când s-a inaugurat în oraș Casa Memorială „George Bacovia” și a fost dezvelită statuia poetului, realizată de sculptorul Constantin Popovici.


Juriul Bac-Fest 2017, alcătuit din Bianca Burța-Cernat, Radu Vancu, Alex Goldiș, Bogdan Crețu și Adrian Jicu, a făcut nominalizări pentru cele patru secțiuni ale festivalului, decernând următoarele premii: Premiul Național „George Bacovia” – Angela Marinescu, Premiul pentru cartea de poezie (2016) – Radu Andriescu (pentru volumul Când nu mai e aer), Premiul pentru cartea de critică a poeziei (2016) – Grațiela Benga-Țuțuianu (pentru volumul Rețeaua. Poezia românească a anilor 2000) și Premiul pentru exegeză bacoviană – Constantin Călin. De asemenea, în cadrul Galei Premiilor Bacovia, Asociația Patrimonium Bacoviensis a acordat un premiu special, pentru promovarea spiritului bacovian în artele plastice, pictorului Ilie Boca.
Un alt eveniment important a fost decernarea titlului de doctor honoris causa al Universității „George Bacovia” din Bacău lui Mircea Cărtărescu. În Aula „Moldova”, în prezența unui public numeros, scriitorul a făcut o convingătoare pledoarie (pro domo) pentru poziția și puterile poeziei în lumea de astăzi. Laudatio a fost realizat de criticul literar Vasile Spiridon.
Cele patru zile ale festivalului au oferit publicului un program dens, cu evenimente diverse, incluzând spectacole de teatru și muzică (având în prim-plan Filarmonica „Mihail Jora”, Cvartetul „Passione” și artiști importanți precum Maria Răducanu, Harry Tavitian, Ada Milea etc.), teatru (spectacolul-lectură Bacovia vs Bacovia, de Irina Amalia Băcăoanu), proiecții de film, lecturi de poezie, colocviile revistei Ateneu (Premiul de excelență – Nora Iuga, Premiul pentru proză – Ioana Nicolaie, Premiul pentru poezie – Magda Cârneci, Premiul pentru critică și istorie literară – Nicoleta Blanariu-Popa și un premiu special acordat lui Victor Munteanu),dezbateri, lansări de carte, decernarea premiilor U.S.R. (filiala Bacău) sau autobuzul Bacovia.
Bac-Fest 2017 a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău și prin colaborare cu majoritatea instituțiilor de cultură din Bacău. Echipa de implementare a proiectului l-a avut ca manager pe Adrian Jicu (directorul bibliotecii județene), iar o mențiune aparte se cuvine pentru voluntarii de la Federația Tinerilor din Bacău&Bacău, Capitala Tineretului din România 2017. Partenerii media ai festivalului au fost Radio România Actualități, Radio Trinitas, TVR Iași, Radio Iași, adevărul.ro, cotidianul „Deșteptarea”, Exclusiv TV, EURO TV Bacău și TELE1 Bacău.

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }