Institutul Cultural Român de la Madrid susține participarea filmelor Soldații. Poveste din Ferentari, în regia Ivanei Mladenovic, și Pororoca, realizat de Constantin Popescu, în Secțiunea Oficială a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian a cărui a 65-a ediție debutează în data de 22 septembrie.
Filmul românesc este prezent an de an în festival, în diferite secțiuni competitive și necompetitive, dar selectarea a două lungmetraje românești în competiția oficială constituie o premieră. Alături de peliculele românești, vor avea premiera alte 23 de producții realizate, printre alții, de Win Wenders, Urszula Antoniak, Emmanuel Finkiel, Martín Manuel Cuenca sau Jean-Michel Cocteau, câștigătorul premiului „Concha de Oro” urmând a fi desemnat de un juriu condus de actorul John Malcovich.
Acțiunea filmului Pororoca îi are în prim plan pe Cristina și Tudor (interpretați de Iulia Lumânare și Bogdan Dumitrache), un cuplu ce duce o viață obișnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele legate de creşterea şi educaţia copiilor: Maria (5 ani) şi Ilie (7 ani). Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare.
Soldații. Poveste din Ferentari se inspiră din romanul omonim scris de Adrian Șchiop (co-regizor și actor principal în ecranizarea Ivanei Mladenovic) și spune povestea lui Adi, un antropolog de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlnește pe Alberto, un rom sărac, fost pușcăriaș, care promite să-l ajute să cunoască cântăreți. Destul de repede, cei doi încep o relație, în care Adi îl hrănește pe Alberto cu planuri imposibile de ieșire din sărăcie, iar Alberto pe Adi, cu vorbe dulci bine ticluite. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer și se folosesc unul de altul.
Cele două pelicule românești vor avea premiera în 26 septembrie (Pororoca) și 27 septembrie (Soldații. Poveste din Ferentari), iar participarea actorilor Iulia Lumânare, Bogdan Dumitrache, a regizoarei Ivana Mladenovic, a lui Adrian Șchiop, în tripla sa calitate, și a producătoarei Ada Solomon beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid.
Filmul rămâne una dintre cele mai cunoscute și de succes mărci culturale românești în Peninsula Iberică, ICR Madrid promovând industria cinematografică românească prin festivalul de film românesc în 6 orașe spaniole, colaborări cu diferite festivaluri internaționale, retrospective ori evenimente punctuale adresate profesioniștilor.
Institutul Cultural Român de la Madrid