De 24 de ani, AFF aduce la Sibiu cele mai importante și mai actuale filme de non ficțiune din lume. Ți-am pregătit, în luna octombrie, un program special de film documentar, cu o colecție impresionantă de 100 de filme pe care le vom vedea împreună în 7 săli din centrul orașului.
Iată câteva highlight-uri ale ediției:
REGAL DE FILM DOCUMENTAR – Peste 2.000 de filme au fost înscrise în acest an, iar publicul va avea de ales dintr-o selecție a celor mai bune 100 de documentare produse recent în România și în lume și vor avea ocazia să interacționeze cu regizorii filmelor, majoritatea anunțându-și prezența la festival. Filmele din programul AFF 2017 se anunță a fi un regal de cinema documentar, producții din 30 țări aduc realități din 50 de țări. Titlurile sunt grupate pe mai multe arii tematice: Călătorii identitare, Contra curentului, România pe scurt, Focus Norvegia, În țara altuia, Europa din profil, Peisaje urbane sau Vestigii ale marilor iluzii.
COMPETIȚIE Un juriu format din 13 profesioniști ai breslei vor juriza filmele din cele 5 secțiuni competiționale ale festivalului: Internațional, România, Europa Centrală și de Est, Student și Scurt-metraje. Într-un context în care concizia și durata devin foarte importante și există o cerere tot mai mare pentru documentarele scurte, dar și datorită creșterii exponentiale a producției de calitate în acest segment, am introdus o nouă secțiune competițională de Scurt-metraje.
VIITORUL E ACUM (FUTURE IS NOW) – Noile forme de cinema, Full Dome și VR, vor fi pentru al doilea an o prezență proeminentă în centrul Sibiului, si vor oferi publicului festivalier experiența tehnologiilor acestor noi forme de cinema și posibilitatea de a descoperi cel mai variat și bogat program de cinema virtual, ambele fiind o experiență unică în România.
ASTRA FILM JUNIOR Cel mai amplu proiect de educație cinematografică continuă, în al noulea an, cu un program divers și bogat, care include filme documentare și full-dome, ateliere speciale, concursuri, gândite și programate specific pentru elevii din clasele 1-12, dar și un program dedicat profesorilor.
VOCILE DOCUMENTARULUI- o pastilă din producțiile recente ale unor autori consacrati, care reprezintă voci unice ale abordării cinemaului documentar, și ale realității care ne înconjoară precum: West of the Jordan River al regizorului israelian Amos Gitai, Mrs. Fang în regia lui Wang Bing ce a câștigat Leopardul de Aur la Locarno și Homo Sapiens o viziune extraordinară a unei lumi post-umane în regia lui Nikolaus Geyrhalter.
DOC TALK – profesorul Bill Nichols, unul dintre fondatorii și cei mai importanți teoreticieni ai studiului de cinema documentar, profesor emerit în departamentul de cinema al Universității de Stat din San Francisco (San Francisco State University) și președinte al consiliului consultativ al Institutului de Film Documentar (Documentary Film Institute), va analiza în fața publicului festivalier filmul Grizzly Man al celebrului regizor Werner Herzog.
“POST TRUTH TOOLS” – 3 filme, o discuție Panel, și un masterclass, acest program va aduce ultimele noutăți și aspecte necunoscute ale unor teme arzătoare în era Post-Truth (Post-Adevăr): problema știrilor false și veridicitatea documentarelor.
PROGRAMUL Festivalului: aici.
Filmul Sibiu 825, în regia lui Dumitru Budrala, va avea premiera în 16 octombrie, ora 19:00, în cadrul Galei de deschidere a AFF 2017. Ce început poate fi mai potrivit pentru o călătorie cinematografică în jurul lumii din programul Astra Film Festival 2017, decât cronica orașului în care a luat ființă Astra Film? Documentarul este o cronică istorică a Sibiului, care înaintează prin timp, radiografiind etapele înfloritoare, dar și pe cele de mare cumpănă pe care le-a traversat orașul de pe Cibin, de la începuturi până în prezent, de-a lungul celor aproape 9 secole de existență.
Astra Film Festival 2017 este organizat de Astra Film – CNM Astra și Fundația Astra Film
Cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Culturii și Identității Naționale, al Uniunii Europene – prin programul Creative Europe – Media și al Centrului Național al Cinematografiei
Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu
În colaborare cu Universitatea Lucian Blaga
Parteneri: Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor, Consulatul Republicii Federale Germania din Sibiu, Ambasada Elveției în România, Institutul Polonez din București, Cinetic, Refresh, Habitus
Partener digital: Urby
Sponsor oficial: Construcții SA