Constantin Chiriac, tur de forță artistic la Craiova

  • Recomandă articolul

Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, este invitatul lui Alexandru Boureanu, director al Teatrului Național Marin Sorescu, la Întâlnirile SpectActor, un eveniment cultural care își propune să aducă în fața publicului craiovean personalități ale culturii naționale și europene, capabile să dezvolte un dialog pe coordonatele spiritului tolerant și ale ideii incisive.
Constantin Chiriac va susține conferința „DIALOGUL PERFORMANȚEI: actor-creator și manager-vizionar”. Conferențiarul va putea fi urmărit la sala „Amza Pellea”, duminică, 5 noiembrie, de la ora 11. Prezintă, Nicolae Coande.
În aceeași zi, de la ora 12, 30 actorul va susține un recital de poezie religioasă, „Metanie, ție, Părinte”, la Catedrala Sf. Dumitru, urmând ca de la ora 17, 30 să prezinte la Aula Buia a Departamentului de Arte al Universității din Craiova recitalul „Domnule și frate Eminescu!” Recitalul este construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă şi porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.

Conferința:
Constantin Chiriac va împărtăși din experiența sa de creator al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și va vorbi de asemenea despre școala de teatru și management cultural de la Sibiu, platforma doctorală din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, Bursa de Spectacol de la Sibiu, despre comunitatea reabilitată printr-un dat cultural, dezvoltarea noului public și dezvoltarea infrastructurii prin construcția unui teatru și a unui institut de cercetare orientate spre viitor.
Bilete pentru accesul la conferința de la Național sunt puse în vânzare la agenția teatrului.

Constantin Chiriac (n. 3 octombrie 1957, în Republica Moldova). A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucureşti în anul 1980. În anul 2009 a devenit director al Teatrului Radu Stanca din Sibiu. Din anul 1994 conduce Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one-man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără „Moromeţii” (regia Stere Gulea), „Croaziera” (regia Mircea Daneliuc) şi „Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete).
Constantin Chiriac îndeplineşte multiple funcţii care au impact în lumea culturală internaţională: preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (din 1994); preşedinte al “Fundaţiei Democraţie prin Cultură” (din 1994); director general al Teatrului Naţional “Radu Stanca” Sibiu (din 2000); director al Bursei de Spectacole de la Sibiu (SPAOM); Ambasador Onorific al Turismului; Ambasador al Cetăţeanului pentru Anul European al Cetăţeanului 2013; Ofiţer al Ordinului Coroanei – distincţie acordată de Majestatea Sa Regele Albert al II-lea; preşedinte al Fundaţiei Româno-Japoneze “Casa Prietenului”; secretar general al Fundaţiei Româno-Suedeze “Rom-Swed-Aid” Sibiu-Stockholm; Ambasador în cadrul Anului European al Cetățeanului 2013.
A fost decorat prin decret prezidenţial cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler (2000). A obţinut de două ori premiul pentru “Cel mai bun manager de teatru din România”, merit recunoscut de secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi de juriul Uniunii Teatrelor din România în cadrul Galelor UNITER (2001). I-a fost conferit Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru promovarea teatrului românesc în lume (2003). A fost vicepreşedinte al Asociaţiei Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 (2004-2007), iar apoi membru al Comisiei de selecţie şi de monitorizare a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană (2008-2012). A primit titlul de Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană (2010), Premiul Hotel, Tourism and Leisure Investment Conference în cadrul Excellence Awards Ceremony 2014, a fost desemnat Ambasador Onorific al Turismului Românesc 2014 și a primit Premiul Aspen Institute pentru Contribuția la Patrimoniul Cultural Național, în cadrul Aspen Leadership Gala 2014.
În luna octombrie 2015 a primit cel mai important premiu în Japonia – Premiul Fundației Japonia și al Ministerului de Afaceri Externe al Japoniei, pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, recunoscându-se astfel contribuția adusă la promovarea relațiilor bilaterale. În același an, a primit premiul Comunicatorul Anului în cadrul Galei PR Awards Romania. Laureat al Galei de Excelență ”Valori de România”, organizată de revista BIZ. În anul 2017 a primit Meritul Cultural în grad de Ofiţer din partea Preşedintelui Klaus Werner Iohannis şi a premierului luxemburghez Xavier Bettel. Evenimentul a avut loc la 10 ani de când Sibiul și Luxemburgul au devenit Capitale Culturale Europene
Este posesor a trei diplome în management cultural conferite de United States Information Agency (1996); University of Hull în Marea Britanie (1998 -1999); Virginia Commonwealth University în Richmond, Virginia (1999). Este doctor în teatru cu teza “Poezia ca spectacol”, susţinută la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu şi la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş (2006). I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Leeds Metropolitan University (2008).

Întâlnirile SpectActor au debutat în anul 2009, după o idee a directorului Mircea Cornișteanu, îmbrățișată și edificată de scriitorul Nicolae Coande, secretar literar al TNC. Până în prezent au conferenţiat la Teatrul Național Craiova numeroase personalităţi din sfera culturală naţională: Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, George Banu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Alexa Visarion, Dorel Vișan, Emil Constantinescu, Dumitru Radu Popescu, Laurențiu Damian, Lucian Boia, Nae Caranfil, Daniel Barbu, Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Sergiu Celac, Mădălin Voicu, Adrian Năstase, Stelian Tănase, Eugen Simion, Ioan Holender, Emil Hurezeanu, Nicolae Panea, Ioan Aurel Pop, Mircea Dumitru, Sorin Antohi, Mircea Martin, Grigore Leșe, Magda Cârneci, Vintilă Mihăilescu, Al. Cistelecan, Liviu Antonesei, Dorel Chirițescu, Caius Dobrescu.

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }