Autori români la BUCH WIEN 2017

  • Recomandă articolul

Institutul Cultural Român de la Viena este partenerul celei de-a 10-a ediţii a târgului internaţional de carte BUCH WIEN, care se desfăşoară în perioada 8-12 noiembrie la Viena. Începând cu evenimentul de deschidere, „Noaptea Lungă a Cărţilor“, pe toată durata târgului, la standul ICR Viena (B03) vor fi expuse opere literare ale autorilor români în traducere în limba germană, cărţi şi albume apărute la Editura Institutului Cultural Român şi traduceri publicate prin programele Centrului Naţional al Cărţii.
Totodată, ICR Viena participă la proiectul Donau Lounge – Literatură şi cultură din ţările dunărene din cadrul târgului de carte (stand A06), în colaborare cu EUNIC Austria. Invitaţii Institutului Cultural Român de la Viena la BUCH WIEN 2017 sunt: Lucian Boia, Daniel Bănulescu, Nick Thorpe, Georg Aescht, Ernest Wichner şi Ulf Stolterfoht.
Programul este organizat de Institutul Cultural Român de la Viena şi Centrul Naţional al Cărţii în parteneriat cu Danube Cultural Cluster şi editurile Schiller, Hanser, Zsolnay şi Pop.
Volumele expuse de Institutul Cultural Român de la Viena la BUCH WIEN 2017 pot fi găsite şi la Biblioteca ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040).
Miercuri, 8 noiembrie
• ora 18.00 / Deschiderea oficială a târgului internaţional de carte BUCH WIEN, discursul fiind susţinut de scriitorul austriac Karl-Markus Gauß
• ora 19.30 – 24.00 / Noaptea Lungă a Cărţilor
• ora 21.00 / Deschiderea oficială a programului Donau Lounge – Literatură şi cultură din ţările dunărene (stand A06)

Proiectul itinerant Donau Lounge este un brand al Danube Cultural Cluster specializat pe târguri de carte şi promovarea autorilor europeni. Donau Lounge are drept scop promovarea colaborării culturale dintre ţările dunărene şi a spiritualităţii şi literaturii specifice regiunii, prin intermediul unui stand şi al unui concept cultural-literar propriu.

Joi, 9 noiembrie
• ora 17.00 / scena Forum
Prezentarea cărţii Die deutsche Tragödie 1914-1945 / Tragedia Germaniei 1914-1945 de Lucian Boia. Discuţie cu autorul Lucian Boia şi Georg Aescht, traducătorul volumului, moderată de Juliane Nagiller

Lucian Boia, istoric și profesor emerit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, are o operă întinsă şi variată, care cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, traduse și în engleză, germană, spaniolă, italiană, coreană, japoneză, poloneză, maghiară etc. A adus noi interpretări privitoare la istoria României, a Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. Lucian Boia a fost prezent la BUCH WIEN 2014 cu prilejul lansării în limba germană a două volume Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial şi Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (editura Frank & Timme).
Georg Aescht a publicat în presa germană din România şi a realizat diverse traduceri în limba germană (Oscar Wilde, Dumitru Ghişe, Romul Munteanu, Ion Agârbiceanu). În 1984, a părăsit România împreună cu familia, stabilindu-se în Germania. Între 1984 şi 1991, a fost corector într-o tipografie la Bonn. Din 1991, lucrează la Fundaţia Ostdeutscher Kulturrat, actualmente Deutsche Kultur im östlichen Europa – OKR, la Bonn, unde este redactorul revistei Kulturpolitische Korrespondenz. Publică critică şi eseistică, antologii şi traduceri.

Sâmbătă, 11 noiembrie
• ora 13.30 / Literaturcafé
Prezentarea în avanpremieră a volumelor 5 şi 6 din Opere de Oskar Pastior (1927-2006). Discuţie cu traducătorul Ernest Wichner şi Ulf Stolterfoht (poet şi editor german), moderată de Judith Hoffmann

Oskar Pastior s-a născut în 1927 la Sibiu. În 1945, a fost deportat în Uniunea Sovietică, unde a fost internat în lagăre de muncă. Eliberat în 1949, s-a întors acasă şi şi-a câştigat existenţa din munci ocazionale, ca necalificat. Paralel, şi-a refăcut studiile liceale. Ulterior a fost admis la Universitatea din Bucureşti, a început să publice versuri, iar după absolvire a lucrat ca redactor de limbă germană la Radiodifuziunea Română. În 1968 s-a stabilit în Germania, unde i-au apărut peste 30 de volume de versuri. În 2006, a fost distins cu Premiul Georg Büchner, cel mai prestigios premiu pentru literatură din spaţiul germanofon. Avea să moară cu două săptămâni înainte de festivitatea de premiere. Oskar Pastior a tradus în germană volume de Panait Istrati, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Urmuz, Gellu Naum şi Tristan Tzara. (www.editura-art.ro)
Ernest Wichner s-a născut în Guttenbrunn, România. Locuieşte şi lucrează din anul 1975 în Germania, fiind director al Literaturhaus Berlin din anul 2003. A publicat o serie de volume de poezie, dintre care amintim ultimele volume, bin ganz wie aufgesperrt (Heidelberg, 2010) şi Neuschnee und Ovomaltine (Berlin, 2010). Ernest Wichner a realizat numeroase traduceri din limba română în limba germană, printre care opere de Max Blecher, Norman Manea, Varujan Vosganian, Mircea Cărtărescu şi Liliana Corobca.
• ora 18.00 / sediul ICR Viena
Prezentarea cărţii Die Donau – Eine Reise gegen den Strom (The Danube: A Journey Upriver from the Black Sea to the Black Forest) de Nick Thorpe. Discuţie cu autorul Nick Thorpe moderată de Ernest Wichner

Nick Thorpe, născut în 1960 în Upnor (Anglia), lucrează din 1986 ca jurnalist şi realizator de filme în Budapesta. A fost corespondent pentru publicaţiile Independent şi Guardian, iar din 1996 este corespondent BBC. În 2009 a publicat ’89 The Unfinished Revolution. Power and Powerlessness in Eastern Europe.

Duminică, 12 noiembrie
• ora 12.00 / Donau Lounge (stand A06)
Prezentarea cărţii Die Donau – Eine Reise gegen den Strom (The Danube: A Journey Upriver from the Black Sea to the Black Forest) de Nick Thorpe. Autorul Nick Thorpe în dialog cu Márton Méhes, coordonatorul programului Donau Lounge

• ora 13.00 / Donau Lounge (stand A06)
Prezentarea cărţii Der Teufel jagt nach deinem Herzen (Diavolul vânează inima ta) de Daniel Bănulescu. Discuţie cu autorul Daniel Bănulescu şi Ernest Wichner, traducătorul volumului

Daniel Bănulescu debutează cu volumul de versuri Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului, publicat în 1993, urmat de romanul Te pup în fund, Conducător Iubit!, publicat în 1994. În anul 1997 îi apare cartea de poeme Balada lui Daniel Bănulescu. În 1998 publică romanul Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti (Premiul pentru proză „Ion Creangă“ al Academiei Române, Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti), iar în 2000, antologia de poezie Republica Federală Daniel Bănulescu. În anul 2002 publică volumul de versuri Daniel, al rugăciunii. În anul 2005, Daniel Bănulescu şi Ernest Wichner devin laureaţii Premiului European de Poezie, acordat de oraşul Münster. În anul 2008, la Editura Cartea Românească apare seria de autor Daniel Bănulescu, cu primul Clan de Romane din literatura română: Cea mai frumoasă poveste a lumii. În anul 2009 publică volumul Ce-i frumos şi lui Daniel îi place (Was schön ist und dem Daniel gefällt), tradus în limba germană de Ernest Wichner. Daniel Bănulescu s-a aflat în perioada august – septembrie 2014 la Viena ca rezident în cadrul programului Writers-in-Residence al quartier21 din MuseumsQuartier, unde a lucrat la romanul Diavolul vânează inima ta.

Ediţia aniversară a BUCH WIEN constă în 451 de evenimente pentru adulţi şi copii, reunind 381 de autori din 20 de naţiuni şi cuprinde 350 de expozanţi care participă la târg în perioada 8-12 noiembrie. Tot în acest interval se desfăşoară şi Săptămâna Literară în 33 de spaţii din Austria. Ediţia 2016 a târgului BUCH WIEN a avut 43.000 vizitatori.

Mai multe detalii despre programul târgului de carte găsiţi pe www.buchwien.at.

Institutul Cultural Român de la Viena

object(WP_Term)#13053 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }