Zilele de studiu Panait Istrati: Istrati în texte și în imagini

  • Recomandă articolul

Proiectul propune evocarea unui scriitor româno-francez, care a publicat, deopotrivă, în România și în Franța, în limbile roamână și franceză și care a atins, în Franța, cote de popularitate de invidiat, cărțile lui Panait Istrati find tipărite în zeci de ediții, în tiraje foarte mari; în acelasi tișp, participanții la proiect doresc să adauge contribuții importante, cu privire la originea autorului mi sursele lui de inspirație românească.

Asociația „Les Amis de Panait Istrati” este principalul sustinător și promotor al operei istratiene, în spațiul cultural francez; organizarea unui eveniment dedicat lui Panait Istrati este, pentru ICR, și o ocazie, de a promova meritele acestei asociații, a spațiului asociativm cu interes românesc, din Franța.

Invitatul de onoare ale acestui eveniment este Vasile Pintea. În anul 1981, celebrul atelier Lacourière Frélaut din Montmartre a editat 150 de exemplare din «Les Chardons du Baragan» (Ciulinii Bărăganului), de Panait Istrati, cu gravurile originale ale lui Vasile Pintea. Comanda a fost adresată editorului de catre Asociația « Les Pharmaciens Bibliophiles », promotoarea unor proiecte bibliofile, de excepție.

Ziua de studiu Panait Istrati – 10 noiembrie: vor avea loc conferințe și dezbateri, cu privire la operele lui Panait Istrati, sub genericul «Istrati în texte și în imagini». Invitatul de onoare va fi graficianul Vasile Pintea, ilustratorul operei lui Panait Istrati «Ciulinii Bărăganului».

11 noiembrie-Adunarea generală a asociației «Les Amis de Panait Istrati».

Program:
Vineri, 10 noiembrie 2017

10.00 – 10.40: Deschiderea oficială

10.45 – 11.35: Conferința susținută de Zamfir Balan, Muzeul Brăilei: «Istrati – două limbi pentru o operă» și discuții pe tema traducerilor operelor lui Panait Istrati.

11.40 – 12.30: Conferința doamnei Dolores Toma, Universitatea București: «Istrati,conteur ou penseur?» (Istrati, povestitor sau gânditor?)

12.30 – 14.00. Pauza de prânz

14.00 Conferința doamnei Helen Lenz, Université de Strasbourg, Département d’etudes roumaines : De quelques éditions illustrèes des œuvres d’Istrati (Despre câteva ediții ilustrate ale operelor lui Istrati)

15.00 Conferinta doamnei Cecile Folschweiller, INALCO: « „Autour des Chardons du Baragan: la révolte de 1907 dans la littérature roumaine” » (Pe marginea cărții Ciulinii Bărăganului : Revolta de la 1907 în literatura română)

16.00 Vasile Pintea, pictor și gravor din Timișoara.«Aventura mea cu Panait Istrati»

Ciulinii Bărăganului, ediție bibliofilă, 1981. Prezentare și dialog liber cu Denis Taurel și Asociația Farmaciștilor Bibliofili.

17.30 Christian Delrue, președinte Asociația prietenilor lui Panait Istrati (Franța). Prezentarea buletinului asociației, «Le Haidouc» (Haiducul)

19.00 – 20.00 – Proiecţia filmului Codin, de Henri Colpi, premiul pentru scenariu la Cannes,1963, precedat de o expunere a domnului Mugur Popovici, cercetător, fost diplomat, cu titlul: «Povestirile lui Panait Istrati și tentația cinematografului»

Sâmbătă, 11 noiembrie 2017

9.30-12.30: Adunarea Generală a Asociației « Les Amis de Panait Istrati »

Evenimentul se va desfășura sub patronajul domnului Dominique Fernandez, membru titular al Academiei Franceze, Cavaler al Legiunii de onoare, decorat cu Meritul Cultural Român.

Comunicat de presă ICR

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }