Mi-e greu să înțeleg ce se întîmplă în România ultimilor ani. În țara mea, România. Sub raport politic. Dincolo de simpatii sau antipatii, dincoace de orice fel de partizanate. Dincolo de ideologii – care nu mai există, care socialiști?, care liberali?, care comuniști?, care anticomuniști? –, dincoace de interese de grup sau personale, care funcționează cu asupra de măsură. Încerc să înțeleg ce se întîmplă, încerc să înțeleg ce ar putea fi bine sau rău pentru țara mea, România. Și pentru poporul român, care e așa cum e, nu cum am vrea să fie. Sîntem în 2017. Încerc să înțeleg ce se întîmplă în România. Printre puținele evenimente și întîmplări care s-au derulat conform unor legi tot de noi, poporul – Wir das Volk, Wir sind Ein Volk, cum zbierau germanii în pragul unirii lor –, stabilite, au fost alegerile. Locale, parlamentare, prezidențiale. Care au avut loc la termen și au dat rezultatele pe care le știm. Bune sau rele, în funcție de partizanate, ele au condus la înscăunarea unor lideri. Locali, centrali, prezidențiali. Că ne-a convenit sau nu, Asta e!, cum bine a spus Klaus Iohannis. Sau cu o vorbă populară, dragă lui Constantin Noica – o minte strălucită și un om la care am putea face apel cînd e vorba despre țara mea, România, pe zi ce trece mai ignorat, păcat! –, Dacă n-a fost să fie, înseamnă că a și fost. Unde batem? Sîntem la sfîrșitul lui 2017. Miroase iar a confruntări stradale cu „Huo!“ și „Jos!“. Cînd strigam în Piața Universității „Jos comunismul!“ sau „Jos Securitatea!“, majoritatea, tăcută, era cu FSN–ul. Care majoritate a cîștigat detașat alegerile din 1990 și, ulterior, a livrat partide și politicieni care au ocupat tot spectrul politic românesc. Să nu ne facem că am uitat. „Noi toți ne tragem din Mantaua lui Gogol“, spunea încruntatul Dostoievski, așa cum cîmpul politic românesc de azi se trage din mantaua fesenistă a mult-hulitului în prezent Ion Iliescu. Asta e realitatea, dincolo de vorbăria și de gîlcevile interminabile la nivelul intelighenției românești. Și totuși. Alegerile prezidențiale, locale și parlamentare au dat niște rezultate care, oricît am vrea, sînt greu de contestat fără a forța limitele legii. Și ale ordinii constituționale, cum-necum, acceptate. De unii sau de alții, în funcție de cum bate vîntul. Dacă CCR votează ceva care e pe gustul nostru, e OK. Dacă e contra, nu e bine în veac. Și viceversa. E bine? Nu e bine. Se poate face ceva? Unii că da, alții că ba. Se poate schimba ceva în profundul felului nostru de a fi, de a ne tolera reciproc și de a găsi un modus vivendi și operandi pe termen lung, dincolo de retorica bombănelilor sau a lui „Huo!“ și „Jos!“? Unii ar zice că da – și ne tot schimbăm de aproape 30 de ani fără să ne schimbăm în nici un fel, alții că ba, trebuie să facem așa sau așa. Pentru cine? Pentru România. Țara mea. Pentru românii mei.
Sîntem în 2017. Ce se întîmplă în țara mea cînd se apropie 2018, anul Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor? Momentul astral al națiunii române. Cine urmărește suita evenimentelor de atunci nu are cum să nu se emoționeze. Iar după 100 de ani, ne regăsim mai dezbinați decît oricînd. Politic vorbind, patriotic vorbind. Nu e vorba despre achiziționarea de rachete americane Patriot – două miliarde de dolari nu e o sumă prea mare pentru a asigura protecția militară aeriană împotriva unor potențiali dușmani ai României –, ci despre refacerea unei țesături armonice între diversele componente ale națiunii române. Ca să simțim iar – dacă ar fi posibil, de ce n-ar fi? – că sîntem un popor și o națiune. Nu doar o sumă de indivizi. Că trăim în plină globalizare, că trăim în plină egocentrare. Tabletele și telefoanele mobile nu fac un popor. Ne pasă de ce e prin lume? Da și nu. Poate. Ne pasă de ce se întîmplă în România, țara mea, eventual și țara noastră? Da și nu. Poate. Cumva, ceva, nu cîndva, ci acum, trebuie făcut. Sau inițiat. Nu se poate reface plămada Neamului Românesc – mai pomenește cineva de Nicolae Iorga sau ne uităm doar la buzele Monicăi Macovei & Co , nu puțini, destui care împroașcă cu noroi mereu și mereu neamul din care nu cred că fac parte, dar papă bani frumoși în numele națiunii române etc. – în anul care ne mai desparte de 1 Decembrie 2018. O muncă tenace și o îndîrjire pe termen lung ar putea sădi o rînduială (nu sună frumos?) și un nou sentiment românesc al ființei, de care s-a tot făcut bășcălie.
Trăim aici, în România, nu pentru că e PSD-ul la guvernare sau PNL-ul vrea o altă majoritate parlamentară, ci pentru că generații întregi de înaintași au făcut ceva pentru această țară. Strîmbăm din nas la Avram Iancu, Cuza, Regii României (de la Carol I și Ferdinand cel Loial la Mihai I) sau Iuliu Maniu. Strîmbăm din nas la orice e bun și frumos făcut la noi și ne extaziem la orice izmene sau papuci produşi în China sau Turcia. Trump a venit cu America First și a cîștigat niște alegeri. L-a votat sărăcimea – da, există și așa ceva în USA, duceți-vă în Detroit sau în Watts, la Los Angeles – și ce e rău în asta? Imaginați-vă un astfel de slogan la noi. În România. Țara mea. Naționalism ieftin, populism, ce facem aici, e atîta corupție! Și altceva nu mai e? Evident că este.
Sîntem în 2017. Ar trebui ca 2018 să ne găsească mai uniți decît oricînd. E o prostie ce face președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, cînd declară, țanțoș și iritat, că nu va merge să participe la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României. Să stea lîngă președintele Iohannis, acolo unde i-ar fi locul, cu sau fără invitații. (Mizeria asta de la 1 Decembrie a introdus-o Traian Băsescu, refuzînd golănește să dea mîna cu foștii șefi ai Statului român. O rușine, la acest nivel.) Aș vrea să cred că mintea românului cea de pe urmă va
funcționa și de această dată. Alegerile se cîștigă la urne, nu în stradă. De ce să nu găsim soluții chiar și acolo unde aparent nu există soluții? Că e vorba despre punctul de pensie, despre pilonul II, despre legile Justiției, despre mai știu eu ce impozite și taxe plătite de angajat sau de angajator. Eu cred că putem trăi împreună, cum, necum. Nu e nevoie să ne iubim. Doar să ne tolerăm. În spiritul legilor și al pămîntului. Aici, în România. Țara mea.
Este nevoie singur lucru: intelectualii și oamenii de cultură să scadă la zero aroganța și îngâmfarea comportamentală. Să se coboare la nivelul oamenilor de rând cu un limbaj simplu pentru a prezenta idei, soluții și modalități de redresare a situației atât a țării cât și a românilor
,,Mi-e greu sa inteleg ce se intampla in Romania. Sub raport poliic.”
Mie insa imi este foarte usor sa inteleg ce se intampla sub raport politic, economic, cultural, social, fiindca sunt inca, dintre cei putini, care stiu ce s-a intamplat in tara noastra acum mai bine de 70 de ani, cand, dupa Cel De-al Doilea Razboi Mondial s-a frant viata politica, economica, cul;turala si sociala in Romania.
Cei care ar fi putut sa repuna in drepturile ei firesti tara noastra au fost intemnitati, marginalizati, lichidati. O noua ,, clasa politica” a preluat destinele tarii indreptandu-le spre alte orizonturi straine ei.
Toate reformele facute au fost realizate fara consultarea poporului si impotriva lui.
Dupa ’89, aceeasi Marie cu alta palarie. ,, Politiicieni,” fara nicio pregatire, fara niicio idelologie decat simpla prezenta intr-un partid, ca si pana ainainte de ’89, incearca tot felul de experiente pe spinarea amaratului popor roman.
Cum est posibil ca la fiecare patru ani sa avem iar o noua lege a invatamantului, modificari radicale ale justitiei, ale codului fiscal si a multor alte legi si regulamemte. Toate acestea se intampla numai din dorinta de a se demonstra ca numai cei alesi au descoperit piatra filosofala si perpetuum mobile sau cum zicea un mucalit : gaura covrigului.
E de-a dreptul scandalos sa pretinzi ca nu s-au marit preturile la bunurile de larg consum, cand cel mai neinstruit om simte cand ii vin facturile la utilitati sau cand merge in piata.
Dar culmea tragi-comediei : Ap;ar fantome cu ,,scrieri” care vor sa ne convinga ca le e al e negru si ce e negru e alb.
Cu cata neobrazare poti sa iesi in fata oamenilor si sa afirmi ca se maresc salariile cu 4% dupa ce ai promis ca se vor mari cu 25% sau mai de neimaginat sa afirmi ca nu s-a marit pretul benzinei, sau ca acesta marire nu afecteaza marirea preturilor. E lipsa de responsabi;litate sau amatorism. In niciun caz cum zice o varba ardeleneasca : cu minciuna poti pranzi, dar nu poti cina.
Chiar daca nu complet exista un raspuns la intrebarile din articol.
Toate acestea se intampla fiindca:
– se fura imens de catre politicieni;
– nu sunt nici apreciati, dar nici folositi de catre politicieni oamenii priceputi in
fiecare domeniu. De ce ? Scopul politicienilor este tot acela de a se fura; cei priceputi n-ar permite
(atat cat le sta in putere) sa se fure in institutiile statului;
– exista numiri politice in functii la orice nivel, cand acest nivel ar trebui sa fie cel mult la
nivelul secretarilor de stat; toti cei mai jos de acest nivel ar trebui sa fie angajati doar prin
concursuri corecte;
– este impiedicata justitita ca sa pedepseasca pe hotii partinici !
Daca n-ar exista cele semnalate mai sus, ne-am putea suporta, ne-am putea acomoda si cu
pareri diferite !
@Mititică
„….ca CEEA ce este.”
Cît despre „multilinguism”-ul diversităților pluralistice atît de fîlfîit ca steagul păcilor fermecătoarelor libertăți și democrații din toate țările uniți-vă etern și eterne-ntre oameni, etnii, națiuni și popoare întregi de-a valma-ntr-un „peace & love” „power-flower” continuu, ce bine ar fi înainte de toate de-am putea vorbi și scrie corect măcar românește !
E GREU
să scrii un comentariu ponderat unui intelectual nu oarecare care știe să scrie
să le întoarcă și să se facă și să se prefacă că atunci cînd îi este greu să înțeleagă
de fapt și în realitate pricepe prea bine nu doar totul dar și dedesubturile întregului
CIRC,
și căruia îi este încă și astăzi și-acum, la sfîrșit de 2017, greu să priceapă
ce se-ntîmplă în România, țara sa, a mea, a voastră, a noastră,
de mai bine de cel puțin 75 de ani, DA! De 75 de ani !
căci cel care ( se face că) nu pricepe
că există o continuitate organic triumfătoare morbidă, mortală, perversă și diabolică
a comunismului în post-comunismul „democratic” original
este cu mult mai rău decît răul demult instaurat, construit lucid, perfecționat-modernizat
și cu mult mai nociv decît triumfător un copilaș de clasa a II-a primară se bucură fascinat trecînd de la bastonașe la primele litere în caietul de caligrafie, denaturat și istoric, și patriotard, și intelectualicește, și cultural, și filozofic, și etnic ( căci se pare că pe unii de pe-aici îi interesează explicația răului trăgînd concluzii producînd provocări și divergențe etno-diverse, Metodă Veche, folosită de nenumărate ori de către tovarășii învingători cu nenumărate ocazii)
și cel mai grav (eufemism!) MORAL.
E FOARTE GREU să ierți acești intelectuali „celebri” care se tot întreabă de 28 de ani producînd continuu polemici, întrebări „hamletiene”, „dileme vechi” teribil de ajutător-sprijinitoare tocmai regimului totalitar post-comunist democratic și original mult mai sigur de supremația-i cu zi ce trece și mai ales articolaș după articolaș intelectualicist care se-ntreabă ca-n snoavă, tărăgănind triumfător
Superba Victorie a Marii Cacialmale din Decembrie, dacă victoria e reală sau nu , concretă au ba, suficient de solidă sau poate-poate că….
Este EXTREM de GREU să scrii un comentariu la un articol al unui intelectual cu atîta talent și experință și clar-viziune și cultură și talent și autentică empatie cu cititorii, care la buza lui 2018
se face formidabil de isteț, că NU înțelege mai nimic din ceea ce se întîmplă,
și STĂ ca o suavă garofiță întru MIRAREA care iartă tot.
Halucinant De GREU !
Poate ca ati fi fost ceva mai credibil daca erati si dvs ceva mai unit cu „intelectualii lui Basescu” la momentul potrivit, cand erati dvs suparat de o guvernare la fel de legitima ca cea de acum. Dar, ce chestie, pe atunci nu va statea gandul la Nicolae Iorga, ci perorati cu foc. De aceea, apelul dvs la unitate si iubire frateasca suna fals si lacrimogen.
Vox populi, vox dei
ne sugerează de un secol cârmuitorii „patrioți“ dâmbovițeni: poporul, țărișoara, vatra, ortodoxia, neamul, glia….
Ei, cei de sus sunt unu cu poporul. Ei, cei de sus sunt unu cu țărișoara. Ei, cei de sus sunt unu cu neamul ortodox. Ei, cei de sus sunt singurii care stiu ce e, ce vrea: poporul, țărișoara, neamul ortodox pe glia strămoșească.
Ceilalți sânt „străini“ (evrei mosaici, sașii luterani, șvabii romano catolici, ungurii, sârbii, ucrainienii, rușii, etc., .. .. deci locuitorii regiunilor „istorcie“ ale țării de peste 300 – 700- 1000 de ani), dușmani, periculoși (identitatea) cum avertizează vechea/noua „academie“ 2016. Pedepse cer „academicienii“ 2016.
Cine nu recunoaște un minim celuilat (vecinului) nu va obtine maximumul dorit, din: Habsburg. Bibliothek einer verlorenen Welt. Hoffmann und Campe, Hamburg 2014, Richard Wagner. E o analiză a secolului sărbătorit 2018, pornind de la biblioteca Bruckenthal Sibiu. Perioada de tranziție 1989-2014 e descrisă în context esteuropean. Unele refelecții ale lui R.W. (Catrafuse, Viena Banat în limba româna) merită citite, merită atentie, merită să fie cunoscute.
Intrebările arzătoare de azi:
-de ce perioada de tranziție de 27 de ani nu a adus locuitorilor roadele dorite,
-de ce au emigrat peste 3 milioane de locuitori după eliberarea 1989,
-de ce regimurile dâmbovițene lasă atât de mult de dorit după 27 de ani de libertate, democrație, apartenență la UE, NATO, ONU.
Intrebările acute nu primesc azi răspunsuri credibile din nici o parte?
… „…..Nu e nevoie să ne iubim. Doar să ne tolerăm. În spiritul legilor și al pămîntului. Aici, în România. Țara mea…. „….-.
Cred că fiecare poate contribui în felul lui, în țară și în UE pentru a ieși din situația nesatisfăcătoare, apăsătoare, pe drept deplânsă de autor.
Să-l recunoaștem pe celălalt (etnic, credința, preferința sexuală, culoarea, limba, etc) ca cea ce este.
Să-l respectăm pe celălalt (etnic, credința, preferința sexuală, culoarea, limba, etc) ca cea ce este.
Să-l acceptăm pe celălalt (etnic, credința, preferința sexuală, culoarea, limba, etc) ca cea ce este.
Să-l SUPORTAM pe celălalt (etnic, credința, preferința sexuală, culoarea, limba, etc) ca cea ce este.
Cred că aici e tezaurul, puterea, farmecul libertății și al democrației: pluralitate, diversitate, multilinguism, așa cum le găsim la locuitorii în orașele țării și ale lumii, de la Babilon încoace. DA! se poate recunoaște, respecta, accepta și SUPORTA.
Declarația de la Alba Iulia 1989 (peste 30 % minorităti 1919) mai are ceva cu aniversarea 2018?
A venit cu totul altfel 1918-2018 în „statul național unitar (etnic?) centralizat“. Am ales modelul francez spune Andrei Pleșu în spatiul public românesc. Ce se înțelege prin „modelul francez“ pe malurile dâmbovițene, de ieri, de azi și de mâine? Cea ce au impus cu forță, violență, cruzime, regimurile 1918-2018 schimbătoare, dar cu o continuitate neântreruptă de presiuni și atacuri la adresa locuitorilor (cele mai dăunatoare probabil 1945-1989 prin eliminarea societății civice „private“, prin „atomizarea societății civice, prin distrugerea încrederii unuia în celălalt, prin eliminarea dreptului civil, eliminarea responsăbilității antreprenorilor privați, prin vânzarea cetătenilor evrei, sași, șvabi pentru dolari, etc).
Trecutul e trecut și nimic altceva.
Viitorul e deschis.