Serile Lipatti continuă la Istanbul

  • Recomandă articolul

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul lansează o nouă invitație melomanilor, dar și celor tentați să descopere tainele muzicii.
Duminică, 10 decembrie 2017, de la ora 19.00, Andra Mărgineanu va susține un recital extraordinar în memoria lui Dinu Lipatti, la 100 de ani de la nașterea pianistului și compozitorului. Recitalul va avea loc în sala de concerte a Galeriei Adahan din Istanbul și cuprinde compoziții ale celor mai reprezentative nume ale genului din România, Dinu Lipatti și George Enescu.

Pianista Andra Mărgineanu este o studentă briliantă a Universității de Muzică din București, la clasa conf. dr. Vlad Dimulescu. Tânăra instrumentistă este absolventă a Colegiului Național de Muzică “George Enescu”, clasa pian, sub îndrumarea profesoarei Mihaela Zamfirescu.
Andra Mărgineanu este una dintre premiantele clapelor. Chiar anul acesta a obținut Premiul Lipatti și Premiul II la Concursul ‘’Drumul spre Celebritate’’. În 2011 a primit premiul I-Trofeul, la Concursul de Interpretare Pianisitică “Gradus ad Parnasum” ediția a IV-a. În anul 2013 a obținut Marele Premiu la Concursul ‘’Millenium Piano’’. A fost recunoscută anual ca fiind cea mai bună pianistă la Olimpiada Națională de Muzică, premiul I fiind doar al ei. A fost recunoscută cu premiul I de Excelență la Concursul International ‘’Pro Piano’’ din iunie 2015.
Chiar dacă este încă o pianistă la început de drum, Andra Mărgineanu dovedește multă putere de muncă și talent și deja se poate lăuda cu o serie de recitaluri și concerte susținute.

În anul 2014, Andra Mărgineanu a avut un recital la invitația Fundației George Enescu – la Universitatea Națională de Muzică din București. A urmat în 2015 un recital susținut la Fundateanca, în cadrul Festivalului ”Serile Lipatti” și participarea în Festivalul Chei – UNMB. În decembrie 2016, Andra Mărgineanu a susținut un concert cu Orchestra ”Concerto”, la Universitatea Națională de Muzică din București, când a interpretat concertul pentru pian de W.A.Mozart nr. 23, în La major. Anul acesta deja a avut un concert cu Filarmonica din Botoșani, care a acompaniat-o în interpretarea Concertului nr 23, în La major, de W.A.Mozart.
La capitolul recitaluri le notăm pe cele susținute în cadrul Fundației George Enescu, cărora li se adaugă cel din 27 martie de la Universitatea Națională de Muzică din București și din 5 aprilie, de la Centrul de Cultură din Pitesti.
Unul dintre materclassurile importante a avut loc în anul 2011, la Bucuresti, cu profesor Dana Borșan, în cadrul evenimentelor organizate de Colegiul Național de muzică “George Enescu”. A urmat cel de la Vienna, în 2012, cu profesorul Christopher Hinterhuber. În mai 2015, îl întâlnește pe profesorul Andrei Gavrilov în cadrul evenimentelor organizate de Fundația ‘’Serile Lipatti’’. Doi ani mai târziu, Josu de Solaun, profesor de pian și laureat al Concursului “George Enescu” îi dezvăluie din arta interpretării în cadrul masterclass-ului organizat la Universitatea Națională de Muzică București. De asemenea, cu ocazia unor recitaluri la Cluj, a avut șansa și onoarea de a lucra cu profesorul Daniel Goiti.
Pentru recitalul in memoriam Lipatti, programul de la Istanbul este următorul:
George Enescu – Pavane op. 10
Dinu Lipatti – Sonatina pentru mâna stângă
Dinu Lipatti – Nocturna în fa diez minor
Claude Debusy – Étude pour les arpeges composés
Claude Debussy – L’isle joyeuse
Frederic Chopin – Andante spianato și Grande polonaise brilliante
Evenimentul propus de ICR Istanbul atinge unul dintre obiectivele de diplomație publică pentru anul în curs, recte Centenarul Lipatti, iar în subsidiar, urmărește promovarea festivalurilor și concertelor importante de gen organizate în România. -transmite ICR Istanbul

Comunicat de presă Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ Istanbul

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }