A apărut volumul de poezie în limba franceză, Intervalle ouvert, de Irina-Roxana Georgescu la editura L’Harmattan (Paris), în colecţia „Poètes de cinq continents“, coordonată de Philippe Tancelin. Volumul de debut în franceză – care poate fi citit ca un amplu poem despre iubire, voinţă şi libertate – sondează problematica identităţii şi panicile omului contemporan, prin apelul la diverse tehnici şi registre stilistice. Intertextul, palinodia, subiectivitatea friabilă şi pendularea între identitate şi alteritate definesc „intervalul deschis“ al contradicţiilor lirice.
Irina-Roxana Georgescu este absolventă a Facultății de Litere a Universității din București, secția română-franceză, cu o teză de doctorat intitulată: Influența criticii occidentale asupra criticii românești în perioada 1960-1980. Este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Sfîntul Sava“ din București. Volumul Intervalle ouvert este debutul în poezie al autoarei.
Irina-Roxana Georgescu, debut în limba franceză: „Intervalle ouvert“
- 17/12/2017
- UN Cristian
- 0 Comentarii