„Monumentul Limbii Române“

  • Recomandă articolul

Despre cel mai ambiţios proiect de artă în spaţiul public realizat în ultimele decenii în Estul Europei: un monument dedicat limbii române. Este vorba despre propunerea artistului vizual Vlad Basarab, făcută principalei organizaţii ştiinţifice din Republica Moldova, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la iniţiativa prestigioasei instituţii din Chişinău. Pentru a nu influenţa în vreun fel decizia privind alegerea ideii cîştigătoare, am redactat articolul de faţă în paralel cu evaluarea propunerilor artistice de către cei care iau decizia, totuşi înainte de aflarea hotărîrii adoptate. Nu mă interesează aici nici competiţia, nici aspectele politice, culturale sau antropologice, ci doar componentele artistice subsumate proiectului semnat şi asumat de Basarab. Tînărul şi în acelaşi timp maturul artist cu origini basarabene şi nume predestinat, cel puţin din acest punct de vedere, a trăit 18 ani în România şi tot atîta în Statele Unite, unde şi-a făcut studiile superioare – BA la facultatea de Artă Ceramică şi MA (în Arte Multi- Media) la West Virginia University. În prezent, este bursier Fulbright, studiind pierderea memoriei colective a culturii româneşti în urma opresiunilor sistemului comunist.   Fragment dintr-un articol semnat de Mihai Plămădeală – Observator cultural, 28 februarie 2014   

 

object(WP_Term)#13236 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }