Editura Humanitas a luat, recent, iniţiativa de a reedita o lucrare esenţială pentru cunoaşterea Capitalei, Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi de Gheorghe Crutzescu. Titlul ales de autor este un pretext, un generic pentru o lucrare ce depăşeşte cu mult limitele arterei bucureştene. Prin preumblarea pe el, de la un cap la altul, Crutzescu a făcut o istorie a oraşului şi a întregii ţări. Şi nu doar o istorie evenimenţială prin evocarea cortegiilor domneşti, a revoluţiilor sau a ocupaţiilor vremelnice ruseşti, ci şi una a mentalităţilor, ramură inexistentă, practic, în vremea sa. Pe lîngă aceasta, este o istorie a culturii materiale ocupîndu-se de mijloacele de iluminat, de cele de locomoţie, de vestimentaţie, de alimentaţie, de mobilier şi interioare. Autorul a fost un profund cunoscător al limbajului arhaic, ce face lectura savuroasă. Atent la evoluţia în timp a limbii, a fost atent să insereze, la final, un succint glosar care să lămurească anumiţi termeni ieşiţi de mult din uz. Un articol de Adrian-Silvan Ionescu în Observator cultural, 6 februarie 2015 şi o GALERIE FOTO a Podului Mogoşoaiei.