1001 de semne. Insuportabila televiziune

Cit de publica poate fi televiziunea publica? este tema numarului 303/1998 al Dilemei („publica, adica independenta de politic si cu putere financiara“). Problema care se punea era, dupa cum scrie B.G. in argument, ca televiziunea nu este publica, ca servicii publice incepusera sa presteze posturile private, ca „TVR e nereformabila“. Solutia lui B.G. era „«desfacerea» serviciului public intr-un pachet de «servicii publice», definirea si pluralizarea, deci, a acestora, si obligarea, prin lege, a tuturor televiziunilor prezente si viitoare, private evident, sa si le asume in schimbul licentei. Nu o televiziune de stat cu pretentii de serviciu public, ci un pachet de servicii publice licitabile de catre posturi private, singurele in stare sa se conceapa ca televiziune“. Recitind acum articolele de-atunci, analiza asta (foarte profi) imi pare ca din alta dimensiune, ca sa nu zic de pe alta lume. Ce s-a intimplat de atunci? Dincolo de regimul institutional, cine sint cei care au patruns in sistem? Au „noii“ oameni de televiziune atribute ca imaginatie, rabdare, tehnica, originalitate, profesionalism? Pe atunci, toate emisiunile tip „abureala“, unde se aduna diversi si vorbesc despre tot felul de chestii, pierzind din vedere obiectul, inca nu cotropisera chiar in intregime spatiul media. Acum ei sint cuceritorii. […]