14 minute de reflecţie

„[…] M-am gîndit la Lucho Loayza şi Abelardo Oquendo, prietenii mei din copilărie, şi la revista Literatura, din care n-am scos decît trei numere, mi-am amintit de manifestul nostru împotriva pedepsei cu moartea, de omagiul pentru César Moro şi de violentele discuţii pe care le aveam uneori despre cine era mai important, Borges sau Sartre. Eu ţineam cu acesta din urmă şi ei, pe cel dintîi, iar dreptate, bineînţeles, aveau ei. Atunci mi-au pus şi porecla (care mie-mi plăcea la nebunie) de „Croitoraşul cel viteaz“. […] M-am gîndit că, dacă vestea era adevărată, trebuia să-i mulţumesc public Spaniei pentru tot ce-i datorez, căci, fără extraordinarul sprijin al unor oameni precum Carlos Barral, Carmen Balcells şi mulţi alţii, editori, critici, cititori, niciodată cărţile mele n-ar fi ajuns la o asemenea difuzare. Şi m-am gîndit cît de incredibil de norocos am fost eu în viaţă fiindcă am urmat sfatul unchiului Lucho şi m-am hotărît, la 22 de ani, în pensiunea aceea madrilenă din strada Doctor Castelo, într-un anume moment din august 1958, că n-o să fiu avocat, ci scriitor, şi că mai departe, chiar dacă ar trebui să trăiesc cu praful de pe tobă, îmi voi organiza viaţa în aşa fel încît […]