Acum un an, Iulia Popovici publica, chiar în paginile Observatorului cultural, un interviu în care vorbeam despre lansarea proiectului ODD, centru de artă contemporană, situat într-o casă de pe strada Dr. Felix din București. Între timp, proiectul a crescut, a luat noi forme și și-a ridicat miza – însă el nu mai este găzduit în acea casă confortabilă. Ruptura bruscă din august 2015 dintre mine și proprietarele casei, Mihaela Musselimis și fiica ei Letiția Blum, face obiectul acestui text.
Colaborarea noastră s-a bazat pe prietenie și încredere. Aveam împreună o asociație, în care eu și MM aveam drepturi egale. Eu am venit cu ideea proiectului, iar cele două au pus la dispoziție gratuit casa. Din decembrie 2014 pînă în august 2015, am locuit acolo, am plătit utilitățile și întreținerea casei, susținînd spațiul și proiectele care se desfășurau în el din banii proprii. Pînă în vară, făceam naveta București-Londra pentru a continua jobul de lector universitar din care se suținea ODD.
Din mai, zecile de aplicații făcute au început să dea roade, și două instituții prestigioase din străinătate, precum și o instituție publică locală au decis să finanțeze proiecte propuse de mine, în colaborare cu artiști și curatori străini. Activitatea mea de manager a fost chiar recompensată cu un premiu. Pînă atunci, nu am avut probleme în gestionarea banilor și a resurselor. Din acel moment însă, am început să primesc cerințe să investesc bani în casă și să le împrumut pe cele două proprietare. Le-am explicat că acești bani sînt destinați proiectelor, că sînt primiți în baza unui contract și că nu pot fi folosiți în alte scopuri.
La mijlocul lui august, am plecat într-o călătorie de cercetare în Moldova, împreună cu cei trei artiști rezidenți la momentul respectiv la ODD, iar cînd m-am întors, am constatat că cei 5.000 de euro care se aflau în contul asociației fuseseră retrași, mai exact, mutați în alt cont de către MM. Acești bani erau din premiul meu și dintr-o bursă acordată de o fundație britanică de renume. Cînd am confruntat-o pe MM, ea a încercat, pe rînd: să mă acuze de nereguli în acte; să mă șantajeze să renunț la dreptul de semnătură în bancă; să mă dea afară împreună cu contabila, după ce aceasta venise cu actele asociației pentru a demonstra buna mea practică. Lucrurile mele personale au fost împachetate, s-au reținut proiectorul și alte lucruri de valoare pe care le cumpărasem pentru ODD. Mi-am recuperat o parte din obiectele personale în prezența unui individ cu aspect de bodyguard, care nu m-a lăsat să intru mai departe de hol.
A trebuit să renunț la proiectul realizat din finanțare publică, din cauza situației de conflict din interiorul asociației, și m-am împrumutat de la prieteni pentru a acoperi onorariul curatoarei care deja realizase intervenția din cadrul aceluiași proiect.
Eu și cei care mi-au acordat finanțările am făcut plîngere la Poliție, iar în acest moment cele două sînt anchetate pentru delapidare de fonduri. Pe parcurs, am povestit cele întîmplate mai multor amici activi pe scena artistică și am aflat că și unii dintre ei fuseseră asociați cu MM în ultimii ani, cu efecte la fel de devastatoare.
Între timp, rezidenții au fost și ei dați afară din casă, și așa a început perioada nomadă a ODD-ului. Absolut toți cei de pe scena bucureșteană la care am apelat să-mi găzduiască proiectele în curs au fost de o solidaritate incredibilă, iar datorită sprijinului lor, proiectul a supraviețuit. Din aprilie 2016, el va fi găzduit într-un spațiu permanent și-și continuă activitatea firească.
Probabil că se va rezolva în curînd conflictul financiar și-mi voi putea recupera banii. Ceea ce nu se poate recupera este imaginea unei mici organizații românești care a delapidat bursa primită de la o prestigioasă fundație britanică, precum și munca enormă depusă pentru pregătirea unor proiecte care nu au mai putut avea loc.
Aș fi lăsat lucrurile să se rezolve pe cale legală, mai ales că ODD și-a putut continua activitatea cu sprijinul prietenilor. Însă de curînd am fost invitată să particip la două ateliere, unul de scriere creativă și altul de improvizație, care au loc în spațiul de pe Dr. Felix. Cu unul dintre organizatori urma să fiu asociată printr-o colaborare alături cu partenerul lor. I-am abordat, explicîndu-le că gestul de a ține atelierul în acel spațiu constituie o spălare de imagine, propunîndu-le să mute proiectul în viitorul spațiu ODD. Au refuzat, motivînd că spațiul de pe Dr. Felix era potrivit și gratuit, iar după explicații mai lungi, au anunțat că se vor muta atunci cînd vor putea găsi un spațiu comparabil. În consecință, am renunțat la colaborarea cu respectivul partener.
Între timp, cîțiva prieteni m-au abordat pentru a mă întreba dacă tot eu sînt în spatele noilor proiecte din spațiul de pe Dr. Felix, pentru că imaginea lui este aparent indisociabilă de mine. Am realizat atunci că este necesar să mă disociez de acel spațiu, dar și de cei care aleg să-și realizeze proiectele acolo în cunoștință de cauză, acceptînd compromisul.
În procesul de scriere a acestui articol, alți prieteni activi pe scena locală și cărora le găzduisem evenimente în fosta locație ODD mi-au mărturisit că fuseseră abordați de cele două proprietare ale casei pentru a le propune să-și continue acolo activitatea, profitînd de absența spațiilor destinate artei. Le sînt recunoscătoare celor care au refuzat această colaborare din motive etice.
După un an de activitate în București, am înțeles foarte clar că precaritatea în termeni de spații și resurse financiare pe scena de artă ne conduce la alegeri discutabile. De aceea i-am și abordat pe organizatori cu o propunere de spațiu alternativ, și nu cu un ultimatum vulgar. Am plecat de la premisa că nu erau la curent cu situația, că se profita de naivitatea lor așa cum s-a profitat de încrederea mea. Am fost dezamăgită de alegerea lor, dar continui să mă aștept ca viitorii mei colaboratori să accepte că trebuie să ia și ei o poziție în legătură cu această situație. Pe scurt, consider că este nefast să fie validați pe scena artistică locală niște indivizi care au înșelat încrederea și au lovit în munca unui om care s-a purtat corect în relația cu ei. La rîndul meu, nu pot colabora cu cei care aleg să se asocieze cu acești indivizi, spălîndu-le astfel imaginea.
Nu activez de mult timp în București și nu cred că este punctul terminus al excursiei mele prin lumea artei, însă atît timp cît sînt aici, încerc să dau dovadă de bună practică și să particip la crearea unui cadru profesionist de lucru. Am pus mereu la dispoziție resursele pe care le aveam și, la rîndul meu, am beneficiat de ajutorul celor de pe scena de artă. Acesta este un apel la continuarea acestor bune practici, bazate pe transparență și comunicare, pentru ca activitățile noastre să ducă la crearea unei scene puternice și solidare.