Deşi considerat pe bună dreptate drept cel mai plin de surprinze turneu de Grand Slam, Openul australian, ediţia 2017, s-a autodepăşit. Faima sa de competiţie favoritofagă a fost confirmată cu asupra de măsură prin (aproape) tot ceea ce s-a întîmplat în chenzina australă. Dar pentru că Patrick Mouratoglu, antrenorul Serenei Williams, consideră că statistica nu minte niciodată, să ne adresăm aşadar cifrelor seci. Şi s-o facem pe îndelete.
Finala masculină de simplu s-a desfăşurat între Roger Federer (17) şi Rafael Nadal (9), „Fedalul“ cu numărul 35 (a cîştigat tenismenul cu clasament mai slab, veteranul elveţian de 35 de ani, scorul finalelor de Mare Şlem fiind acum de 6-3 în favoarea spaniolului, însă e vorba despre o premieră, acesta fiind prima victorie a lui Roger asupra lui Rafa, la Aussie Open, din patru partide). Finala de simplu fete le-a reunit după 14 ani (!) pe surorile Williams, care împreună ating vîrsta de 71 de ani (logic, a cîştigat, dar greu, 6-4 6-4, mezina, care s-a apropiat la o „lungime“ de recordul de 24 de Mari Şlemuri, deţinut de Margaret Court).
La dublu masculin s-au impus Kontinen şi Peers (4) în faţa „nemuritorilor“ gemeni Bryan (3), americanii nereuşind să ia pentru a şaptea oară titlul la Melbourne, în ciuda unei serioase reveniri de formă. Proba de dublu feminin a fost, poate, singura în care favoritele s-au impus (deşi principalii capi de serie, franţuzoaicele Mladenovic şi Garcia, au ieşit din semifinale): 6-7 6-3 6-3, pentru echipa Bethanie Mattek-Sands-Lucie Šafářová (2) în faţa dublului Andrea Hlávačková-Shuai Peng (12). La mixt, cu toate că pornea mare favorită, echipa Sania Mirza-Ivan Dodig (2) a fost învinsă fără drept de apel de către perfecţii outsideri Abigail Spears-Juan Sebastian Cabal (6-2 6-4), aceştia cîştigînd prima lor finală de Grand Slam. În cadrul probei de simplu juniori, s-au duelat pentru trofeu israelianul Yshai Oliel (4) şi ungurul Szombor Piros (15), puştiul mai nesofisticat, dar mai atletic reuşind să se impună în trei seturi. La simplu junioare marea favorită, elveţianca Rebeka Masarova (care anul trecut a jucat semifinala turneului WTA, de la Gstaadt, după victorii la Jankovici, Kontaveit şi Beck!), a fost dominată, într-o finală memorabilă, de ucraineanca Marta Kostyuk (11), o copilă de nici 15 ani! Prin urmare, în afara probei de dublu feminin, nici un favorit nu a cîştigat trofeul la Australian Open 2017, dacă e să ţinem seama de ierarhia capilor de serie a principalelor şapte tablouri de la Melbourne Park. Cred că acest rezumat este suficient de convingător cît priveşte „vocaţia“ turneului de a-şi vedea devoraţi favoriţii…
Mai mult, sînt de părere că un scurt survol în interiorul tablourilor importante ne poate revela şi alte surprize, extrem de semnificative. La băieţi, Novak Djokovici (2), lider autoritar ATP în ultimii cinci ani şi de şase ori campion la Melbourne, e bătut în turul al doilea de abulicul rus din Uzbekistan Denis Istomin (6-7 7-5 6-2 6-7 4-6), iar această eliminare prematură a produs un autentic cutremur la Antipozi! Nici scoţianul Murray (1), noul rege al ATP-ului, nu a rupt gura tîrgului, căci este trimis acasă încă din optimile de finală de către schematicul şi relativul german de origine rusă Mischa Zverev (5-7 7-5 2-6 4-6)! Pe tabloul feminin de simplu, foc de artificii încă din primul tur: Simona Halep (4) iese în două seturi scurte, dominată categoric de Shelby Rogers (52 WTA). În turul al doilea, Sorana Cîrstea e pe prima pagină a agenţiilor de ştiri din întreaga lume, căci o trimite acasă pe Carla Suárez-Navarro (10), însă adevăratul cutremur vine din partea croatei Mirijana Lucic-Baroni, care îi dă o lecţie de tenis Agnieszkăi Radwánska (3), scor 6-3 6-2. În optimi, tsunamiul nu dă semne că s-ar opri, căci lidera mondială şi campioana ediţiei anterioare, Angelique Kerber, pierde la Coco Vandeweghe (35 WTA).
La dublu băieţi, în optimile de finală, Florin Mergea şi Dominic Inglot au trei mingi de meci într-un singur ghem, în faţa principalilor favoriţi, francezii Mahut şi Herbert. Le pierd şi apoi se pierd rapid. La rîndul lor, Nicolas şi Pierre-Hugues sînt eliminaţi în sferturi de necunoscuţii australieni Polmans şi Whittington. Pe tabloul de dublu al fetelor, Makarova şi Vesnina (3) nu depăşesc sferturile, eliminate de Hlávačková şi Peng. La mixt, capii de serie unu Bethanie Mattek-Sands şi Mike Bryan abandonează în sferturile de finală, fără să joace o minge, mai vîrstnicul geamăn fiind accidentat. Legendarii Hingis şi Paes ies şi ei din sferturi, fiind net depăşiţi de Stosur şi Groth. Etc. Probabil că formula „masacru general“ descrie cu exactitate ceea ce s-a întîmplat la Openul australian din 2017.
Totuşi, vestea cea mare şi care a captat atenţia milioanelor de iubitori ai sportului alb e că Federer s-a întors, mai rapid, mai inspirat, mai agresiv şi mai stabil mental ca niciodată. După o pauză de o jumătate de an, cauzată de o artroscopie la genunchi, premieră în cariera sa strălucitoare, Roger a muncit cu asiduitate şi a revenit la o formă grozavă. El cîştigă al optsprezecelea titlu de Grand Slam, stabilind la o înălţime ameţitoare stacheta pentru viitoarele generaţii de campioni. La Melbourne Fedexpress devine campion pentru a cincea oară, în urma unui traseu impresionant, căci fiind abia cap de serie 17, elveţianul s-a confruntat cu adversari puternici încă din primul tur. El i-a eliminat pe Juergen Mezer, Noah Rubin, Tomaš Berdych (10) (nota bene, victorie în trei seturi, fără ca tenismenul ceh, în mare formă, să aibă vreo minge de break!), Kei Nishilori (5) (meci fabulos, de cinci seturi, în care rapidul nipon a fost redus la tăcere), Mischa Zverev, Stan Wawrinka (4) (probabil una dintre cele mai frumoase partide ale turneului!) şi Rafael Nadal (9), într-o finală de poveste, jucată într-un ritm infernal, adevărată capodoperă a genului (6-4 3-6 6-1 3-6 6-3).
Pe partea cealaltă a tabloului, Nadal, şi el absent din circuit trei luni, i-a depăşit în serie pe Florian Mayer, Marcos Baghdatis, Alexander Zverev (24) (meci de excepţie, în cinci manşe, dar tînăra generaţie încă mai are de aşteptat!), Gaël Monfils (6) (excelentă partidă de patru seturi, un autentic show!), Milos Raonic (3) (culmea, meciul i-a revenit spaniolului în doar trei manşe!) şi Grigor Dimitrov (15), în ceea ce mulţi comentatori consideră a fi fost cel mai spectaculos, intens şi dur duel al turneului (4 ore şi 56 de minute, scor 6-3 5-7 7-6 6-7 6-4).
Înaintea finalei, Federer nu pornea neapărat ca favorit. Ba dimpotrivă, căci pierduse o finală la Melbourne contra lui Rafa şi fusese în două rînduri (2012 şi 2014) eliminat de iberic în semifinale scurte, de trei seturi. Ca să aibă o şansă reală, el, care pierduse de 23 de ori în faţa lui Nadal, cîştigînd doar 11 meciuri, trebuia să se bazeze pe două aspecte: 1. recuperarea fizică insuficientă a adversarului, care a stat cu aproape şase ore mai mult pe teren în turneu, Rafa disputînd semifinala cu Dimitrov, vineri, în timp ce elveţianul jucase joi contra lui Wawrinka; 2. scurtarea la maximum a schimburilor, servicii asasine şi atacarea rapidă a adversarului încă de la retur. În plus, Roger trebuia să evite diagonala fatală a „taurului“, adică dreapta liftată la peste 5.000 de rotaţii pe minut, deasupra umărului drept la rever, punctînd cu forhandul său în lung de linie. Şi, de ce nu, să reziste mai bine fizic decît Rafa, căci e lucru ştiut că puterea psihică vine în măsura în care condiţia fizică susţine acest efort mental. Şi poate că nu surprinzător, Roger Federer, care nu-l mai bătuse pe spaniol, într-o finală de Mare Şlem, de un deceniu (Wimbledon, 2007, cinci seturi), s-a dovedit mai proaspăt fizic decît adversarul lui, iuţind ritmul, scurtînd schimbul, agresîndu-l permanent şi atacîndu-l redutabil la retur. Preţul plătit de tenisul foarte fizic jucat de Nadal începe să se facă simţit acum, pe final de carieră. La Federer lucrurile stau complet diferit.
Finala a avut un moment psihologic important, deşi nu cred că decisiv, căci elveţianul ar fi cîştigat oricum. Nadal a făcut primul break în decisiv, a avut 3-1, a apărat cinci mingi de break la scorul de 3-2, în favoarea sa, dar din acea clipă el a pierdut patru ghemuri în serie şi trofeul. Rafa a declarat că, după break, şi-a cîştigat foarte greu primele două angajamente, apoi nemaifiind în stare să-l ameninţe pe serviciul său pe Roger Federe, a servit ideal (20 de aşi, 76 % pe prima minge), a făcut şase breakuri şi a avut 73 de lovituri direct cîştigătoare. Una peste alta, Rafa nu ar fi putut cîştiga această finală, dacă e să ţinem seama de toţi aceşti parametri.
În discursul de după meci, cu lacrimi în ochi, Federer a spus: „Nu-mi găsesc cuvintele. Mi-ar face plăcere să-l felicit pe Rafa pentru formidabila lui revenire. Acum cîteva luni nici unuia dintre noi nu i-ar fi trecut prin cap că am putea să jucăm finala la Melbourne. Dar iată-ne aici. Aş fi fost fericit chiar dacă aş fi pierdut finala. Tenisul este un sport crud, în el nu există meci egal. Mie însă mi-ar fi plăcut să împart acest trofeu cu tine, Rafa. Eşti un imens campion“.
Din partea celui mai mare tenismen din istorie, aceste vorbe n-au nimic gratuit, nici formal. Pe Federer îl putem crede pe cuvînt.