A face sau a nu face, aceasta-i întrebarea!
- 21-08-2008
- Nr. 437
-
Dorina LAZAR
- Actualitate
- 1 Comentarii
Tocmai îmi făceam valiza să plec la ţară cu familia într-o vacanţă bucolică, marea mea dilemă era dacă să iau mixerul sau răzătoarea, cînd, pe un post de televiziune, apare preşedintele Senatului României, Nicolae Văcăroiu, şi, pe un ton extrem de îngrijorat, îmi spune că are numeroase scrisori alarmante din SUA care incriminează o expoziţie, organizată de ICR New York, a unor trei, foarte tineri graficieni din Timişoara, iar el se vede obligat să ceară o anchetă parlamentară în legătură cu activitatea ICR, condus de H.-R. Patapievici. Întreb direct la sursă cum devin lucrurile, mă lămuresc, are loc o conferinţă de presă în care sper că toată lumea s-a luminat, urmăresc o emisiune la postul de televiziune Antena 3, şi ce văd: dl Gâdea şi dl Stan – m-am bucurat că nu a fost şi dl Cristoiu, pentru care am o respectuoasă amintire – şi un tînăr funcţionar al ICR New York şi dna Corina Şuteu, directoarea ICR New York, puşi la zid de cuplul amintit, pînă la a-i declara duşmani de clasă şi a alterna semnificativ chipurile lor cu imagini din lagărele naziste, în timp ce în subsol se citea „Doriţi să fiţi reprezentaţi de asemenea diplomaţi?“. Cred că […]
orice incercare de a sustine orientarile nonconformiste ale artei contemporane romanesti se loveste invariabil de tot felul de opariti care iti dau cu morala in cap si te obraznicesc ca pe ultimul golan. Li se reproseaza tinerilor artisti ca sunt superficiali, ignoranti si obsceni si ca din cauza lor „se duce arta de rapa”, cand de fapt un minimum de cunostinte de istoria artei contemporane ar lamuri imediat problema: arta nu mai are de multa vreme nici o treaba cu morala (si nici nu trebuie sa aiba, pentru ca nu e decat un factor de intoxicare si de alterare a sinceriatii si autenticitatii mesajului artistic), iar faptul ca in sfarsit artistii romani au dreptul la amoralitate, dupa atatia ani de cenzura imbecila, ar trebui sa ne bucure, nu sa ne intrige.
Ce nu inteleg acesti nostalgici ai artei de altadata e ca arta asa cum si-o doresc ei deja exista si nimeni nu neaga acest fapt, nimeni nu neaga ca da Vinci, Rubens, Van Gogh etc. etc. au fost mari nume si ca opera lor e extraordinara. Dar ce sens are sa repetam istoria (artei)? Cine tanjeste dupa ei e liber sa viziteze muzeele in care sunt expusi, dar lucrurile nu pot sta in loc. La drept vorbind, putine dintre marile nume ale artei universale au fost in acord cu contextul in care traiau, majoritatea au fost niste novatori si au starnit controverse la fel ca bietul ponei roz…
Un lucru e sigur: in arta nu exista reclama negativa. Cu cat te scandalizezi mai tare si cu cat faci mai multa valva, cu atat sporesti celebritatea acuzatului…
cum spunea Wilde? nu exista o carte morala sau imorala, o carte e bine sau prost scrisa, asta-i tot. Si e valabil pentru toate formele de manifestare artistica…cat despre problema de a fi „bine sau prost scrisa”, aceasta tine de criterii si judecati estetice in legatura cu care nu se pot emite verdicte