Acum trebuie sa mori

„…Si sa tii minte, mai presus de orice, ca amindoi sinteti deopotriva copiii mei, si ca eu nu trebuie, si nici nu vreau, sa tin partea vreunuia dintre voi. Mi-ajunge ca trebuie sa le port de grija celor doua surori ale voastre, care, fara mine, ar fi cu desavirsire neajutorate…“. Saturnina scria concentrindu-se ca niciodata, ea care obisnuia sa faca totul cu gindul parca aiurea. S-ar fi zis ca toata vlaga ce-i mai ramasese se revarsa in scrisoarea aceea. Dar de data asta pamintul ii fugea de sub picioare. Bine macar ca pina acum fiii ei fusesera uniti sau parusera a fi astfel, iar aparenta aceasta ii era la urma urmelor de-ajuns in lumea ei de certitudini intime si conveniente exterioare, dar acum, pentru prima sau aproape prima oara in viata ei, venise vremea sa-i vorbeasca limpede unuia dintre baieti despre ceva important pentru toti, si situatia neobisnuita o secatuia. Dupa ce termina scrisoarea o iscali cu litere rotunde, de om care scrie putin, si puse energic data: „2-6-1915“, stropind hirtia cu picaturi marunte dintr-o cerneala de un negru sters, parca plin de funingine, care capata o nuanta maro aproape imediat. inchise o clipa ochii si apoi scrise mai departe […]