Adolescenta cu Derrida

Spun multi critici ca, pe masura ce lectura se profesionalizeaza, devine aproape imposibila apropierea de carti cu pasiunea adolescentina de odinioara – e una dintre „temele“ de referinta in Temele lui Nicolae Manolescu, de exemplu. Iar aceasta concluzie paradoxala a fost repetata obsesiv de multi alti critici romani. Si totusi, acesta este un mod de a spune ca pasiunea lecturii este strict determinata biologic, ca adolescenta lecturii este una singura. Nu e insa ce am invatat de la Derrida si de la alti citiva… Moartea lui Jacques Derrida m-a impins (pe mine, un biet profan in ale deconstructivismului) sa incerc o evocare. Mai intii, sa ne intelegem. Nu sint un cititor profesionist de Derrida. Sint doar un cititor care i-a acordat acea atentie adolescentina care vine o data cu schimbarea prioritatilor si dorintelor culturale. Am intrat in 1996 in Facultatea de Litere si deja, impreuna cu citiva colegi, eram intr-o incercare furibunda de obscurizare (de fapt, o fuga de tonele de clisee acumulate pentru admitere) a discursului nostru cultural. O fireasca pornire pentru a doua adolescenta, cea de dupa 18 ani. Asa s-au ingramadit pe birourile noastre Derrida, Foucault, Deleuze si alti filozofi asemenea. Negarea dificultatii unor astfel de autori […]