Alegatorul roman

Alegatorul roman, desi este mereu nemultumit de cei care se afla in fruntea tarii, nu se revolta decit in conditii exceptionale. Din 1907, cind taranii s-au rasculat, se pare, dupa un plan gindit la Cernauti de un general austriac, si pina in decembrie 1989, cind timisorenii si apoi bucurestenii s-au ridicat impotriva lui Ceausescu, dupa planuri necunoscute de ei, dar stabilite in laboratoarele unor servicii secrete, romanii nu au avut curajul sa schimbe singuri lucrurile. Anatomia disconfortului nu a intrecut nici letargia autohtona, nici frica de necunoscut; de aceea, chiar dupa ce au scapat de regimul opresiv, oamenii s-au temut de o transformare radicala care sa aduca tara mai aproape de statele occidentale si au preferat continuitatea regimului defunct sub masca democratizarii de vitrina. Alegatorul roman stia in 1990 ca puterea nou-instalata era putreda, dar cu toate acestea s-a lasat influentat de discursurile sale demagogice si de manevrele sale de culise si a legitimat-o la primele alegeri libere postdecembriste. Sondajele de opinie facute inainte de aceste alegeri aratau ca peste jumatate dintre alegatori erau nemultumiti de pastrarea in functii de raspundere a numerosi sprijinitori ai dictaturii, iar peste 40% nu erau de acord cu tacerea pastrata in jurul Securitatii. Nemultumirile […]