Alegerile locale: ceva nu e în regulă

Rezultatele finale ale alegerilor locale din România confirmă tot ce am pisălogit pînă la saţietate în ultimul an: oricît s-ar subţia numărul candidaţilor care nu sînt PNL, tot PSD şi acoliţii săi vor cîştiga alegerile. Şi că, ei da, cel mai PSD-ist partid din România este PNL‑ul, care n-a putut absorbi PDL-ul lui Blaga, care a modificat pînă la dispariţie liberalismul PNL. Alişverişul ideologic a dus la o năclăială doctrinară, iar bătălia politică se duce în subterana şi în culisele vieţii politice, iar agenda politică a României a fost influenţată grav de DNA. Acţiunile DNA-ului şi ale celorlalte instituţii de forţă ale României au contribuit din plin la mersul parcursului electoral; este deja o evidenţă. Ceva unic în lume. Cetăţeni români cu puneri sub acuzare, dosare penale, arestări la domiciliu, chiar încarceraţi în penitenciare sau cu condamnări definitive au cîştigat alegerile!

Pe de o parte, populaţia României are mare încredere în pompieri, SRI, SIE şi DNA, deloc în Guvern, Parlament şi partidele politice – cel puţin aşa arătau o sumedenie de sondaje preelectorale –, dar cînd a fost să fie la vot, a ieşit de-a-ndoaselea. Viceversa. Ca la noi, la nimeni. Şi atunci? Penalii României, de care se face mare caz şi se umplu cu ei zeci de rapoarte care mai de care mai fistichii pentru uz extern, au candidat, bine-mersi, legea le permite. Şi au cîştigat sufragiile alegătorilor, dincolo de deciziile Justiţiei. Ceva nu este în ordine. Sînt aceste decizii ale Justiţiei române, cu toate componentele ei, corecte şi juste? Nu ne pronunţăm. Preferă alegătorii români să fie conduşi de persoane charismatice, dar cu probleme penale, decît de oameni cinstiţi, dar care nu au nici un fel de calităţi? Mai ţinem minte că obştea locală din Craiova se opintea să-l apere pe Solomon ca pe Tudor Vladimirescu, sau cea din Piteşti pe Pendiuc, precum pompierii din Dealul Spirii la 1848? Fiecărui primar amintit i s-au adus grave acuze.

Degeaba, poporul era cu ei. Hmm, ce să zicem. Să fie cinstea, presupusă sau dovedită printr-o sentinţă judecătorească, singurul criteriu de apreciere? Şi care nu funcţionează în România. Ce se întîmplă? Nu putem avansa decît supoziţii. Cinstea se pare că nu mai contează după rezultatul alegerilor locale. Dacă s-ar face o socoteală, chiar şi sumară, pentru a contabiliza numărul primarilor, prefecţilor, şefilor de consilii judeţene, liderilor de partide politice şi acoliţilor lor arondaţi  care au fost scoşi/suspendaţi, cu sau fără cătuşe, din jocul electoral, am percepe neted rolul jucat de aceste instituţii, care au cu totul alte meniri decît alegerile în procesul electoral. Scoaterea din circuit a unei lungi falange de infractori din mediul politic nu trebuia să fie coroborată cu procesul electoral. E vizibil, din păcate, şi amendabil acest proces, acest procedeu. S-au întocmit dosare pe baza unor denunţuri sau a unor infracţiuni, presupuse, ce au avut loc cu mulţi ani în urmă. Dacă posesorii lor nu candidau, puteau dormi liniştiţi. Exemple cu ghiotura.

Ceva nu e în regulă. Ca să nu mai vorbim despre dosarele care nu s-au concretizat cu sentinţe judecătoreşti definitive şi pe care le putem considera erori judiciare. Cazul fostului ministru Păcuraru, cazul Rarinca, apoi cazul, mai nou, Radu Ruşanu. Cine plăteşte? Justiţia din România, nu doar din România, nu are voie să aibă astfel de derapaje. Nu mai insistăm pe acest subiect, care ar merita o dezbatere mai amplă. Dincolo de intervenţiile ambasadelor străine, dincoace de vocalizele celor care au implementat un sistem judiciar care pune accentul nu pe probe, ci pe denunţuri. În fine.

Toate trec şi se uită la noi. Şi răul, şi binele. Poate că e bine aşa. După o campanie electorală insipidă, inodoră şi incoloră, ca şi inexistentă, putem spune, după valul de acuze, reţineri şi arestări de tot felul legate de lupta anticorupţie – în care a fost angrenat şi procesul electoral, prin vînarea cu bucata a unor politicieni –, cu toate componentele ei organizatorice şi propagandistice, partidul generat de faimosul FSN al lui Ion Iliescu (care, în 25 de ani, a alimentat toate partidele politice româneşti cu cadre de nădejde, oricum s-ar bate cu pumnii în piept că ar avea alte orientări politice) s-a văzut pe primul loc în Bucureşti. La Primăria Generală, dar şi, pentru prima dată după 1989, în toate cele şase sectoare. Partidul fraţilor Brătianu, după metisajul cu partidul lui Traian Băsescu – de PDL este vorba –, a devenit o struţo-cămilă şi a avut o campanie catastrofală în Bucureşti,  schimbînd candidaţii şi fiind lipsit de mesaj. Degeaba se invocă partizanate şi asocieri ideologice de dreapta sau de stînga. Ele nu există în România. Există fibra pesedistă a gloatei româneşti, ce nu poate fi exclusă din nici o guvernare din România. Nu are cum, pînă să se iţească o clasă de mijloc, trăitoare pe picioarele ei şi nedepinzînd direct de sprijinul Statului. Din confruntarea, atît cît a fost, dintre PSD şi PNL la alegerile din Bucureşti, s-a iscat mlădiţa unui nou partid. Cel al lui Nicuşor Dan, care a reuşit cu a sa formaţiune, Uniunea Salvaţi Bucureştiul – multe iniţiative civice bune –, şi cele aproape 30 de procente să încurce şi să complice situaţia de pe eşichierul politic.

Anunţul intempestiv că se va trasforma în Uniunea Salvaţi România a devoalat faptul că acest proiect politic era antamat deja oficial din aprilie. Oare de ce? Cine trage cu adevărat sforile? Se pregăteşte un nou partid prezidenţial? Noi vom face un alt fel de politică. Ce fel? Deocamdată nu se vede. Vom vedea. În alegerile parlamentare, va conta şi ce partid va ocupa locul I, aşa încît – din postura partidului cîştigător – să înceapă negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare.

 

 

Ultima oră: Bundestag-ul german a recunoscut Genocidul Armean din 1915, în timp ce noul prim-ministru turc, Binali Ylderim, o ţine langa că a fost război civil şi că atît armeni, cît şi turci, milioane, au murit de foame! Măi să fie! Documentele – pe care nu le ţin acasă! – strînse în 25 de ani spun cu totul altceva. Dar poţi să contrazici un prim-ministru? Nu e nici bine, nici recomandabil. La ce bun să ne punem pielea la bătaie, dacă nu ne doare capul? Păi, nu ar fi mai bine să ne ocupăm de literatură? Ar fi ceva.