„All the small things“
Mircea CĂRTĂRESCU - nimic. poeme
- 10-09-2010
- Nr. 541
-
Cezar GHEORGHE
- Literatură
- 0 Comentarii
„Proza mea a ieşit din poezie şi e poezie, operă de imaginaţie. Nimic nu e prea mult aici. Poate că Nimic (dacă o să numesc aşa cartea la care scriu) era necesar, măcar ca o catifea neagră în spatele unor cristale, dar e suficient în direcţia lui. Am să-l termin în lunile de pînă la sfîrşitul anului şi – la sertar cu el!“, „[…] acum sînt convins că drumul prozei mele trece prin poezie şi nu e conceptibil în afara ei. De asemenea trece prin stimularea chimică a uitatului şi dispreţuitului şi părăsitului Imaginar. Şi prin stimularea livrescă a zonelor senzorio-motorii, şi prin anularea magică a celei cu care formezi un singur trup, înghiţirea ei, răstignirea ei, homuncul feminin, pe masa de naştere a emisferelor cerebrale.“ (însemnare din 1992, Mircea Cărtărescu, Jurnal I, 1990-1996). Mircea CĂRTĂRESCU, nimic. poeme (1988-1992), Editura Humanitas, Bucureşti, 2010, 116 p. Cine a citit Jurnalul lui Mircea Cărtărescu de la începutul anilor ’90 îşi putea imagina cum va arăta misteriosul volum de poezie nimic. La 18 ani după aceste însemnări, odată cu apariţia sa, putem avea o imagine clară a acestei cărţi. Cristalizarea sa a însemnat o perioadă de trecere. Este vorba despre timpul […]