Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Andy întîiul, din clanul Murray
- 25-11-2016
- Nr. 850
-
Valentin PROTOPOPESCU
- Focus
- 2 Comentarii
Un neofit în tenis n-ar putea înţelege cimilitura din titlul acestui articol. De aceea, o minimă lămurire devine sanitară. Dacă vă amintiţi serialul lui Russell Mulcahy, din 1986, Highlander, mai cunoscut în România mai mult sub titlul Nemuritorul, personajul principal, războinicul scoţian Connor MacLeod, erou care străbate veacurile la fel de tînăr, unul interpretat strălucit de actorul francez Christopher Lambert, atunci cînd se prezintă în fantastica naraţiune, foloseşte formula pleonastică „Eu sînt Connor MacLeod, din clanul MacLeod…“. Ei bine, tenismenul scoţian Andy Murray, noul lider ATP, un autentic fenomen al sportului alb şi un caz particular de trăinicie psihică, ar avea tot dreptul să se recomande precum altădată eroul ficţional Connor Mcleod. „Eu sînt Andy Murray, din clanul Murray…“. În plus, Andy are avantajul de a-şi revendica şi condiţia regală, căci să fii number one planetar indică, fără tăgadă, o plenitudine monarhică în regatul tenisului, „noua împărăţie în care soarele nu apune niciodată”, după cum inspirat formula, acum vreo jumătate de veac, Ion Ţiriac. Lăsînd gluma la o parte, lucrurile au devenit extrem de serioase cît priveşte destinul lui Andy the First, unul magnific, proiectat pe canavaua tenisului mondial. De fapt, în acea dimineaţă de miercuri, 13 martie 1996, pe […]
Stimate Van Kiparos,
nu tin sa va contrazic cit priveste preferinta estetica referitoare la tenisul jucat de Murray. La drept vorbind, nici eu nu gasesc virtuti spectaculare speciale in jocul scotianului. Daca e sa vorbim despre Lendl, atunci lucrurile sint si mai clare. In epoca, pe cind eram copil si adolescent si cehoslovacul domina tenisul mondial, aproape ca-l uram pe Ivan cel Groaznic, fiind fanul neconditionat al lui Big Mac, Jimbo Connors si alti Clerci sau Noahi. Insa trecind timpul, am ajuns sa apreciez alte virtuti decit cele tinind de spectacol. Lendl l-a facut mare pe Andy in sensul ca i-a adunat si concentrat jocul ultradefensiv, trezind in el o agresivitate si o reactivitate tinute pina atunci sub obroc, refulate adinc in personalitate scotianului.
Pe de alta parte, admir si respect taria de caracter a lui Murray, un ins care a stiut sa aiba rabdare si sa spere, pina cind timpul lui a venit. Nu e usor. A stat mereu in umbra cuiva, fie Federer, fie Nadal, fie Djokovici. Titlul articolului meu este o metafora, habar n-am cit va ramine pe primul loc ATP Andy, nu stiu daca va urma o epoca, lunga sau scurta, marcata de dominatia lui Murray. Dar Andy poate fi admirat pentru perseverenta si progresul constant. Un anglo-saxon pe zgura, in finala, la Roland Garros? Un britanic campion la Foro Italico? Un scotian dublu campion olimpic la simplu la doua editii consecutive? Marea Britanie din nou cu Salatiera la Londra?
Toate astea i se datoreaza lui Andy Murray. Nu e putin lucru. Asta am subliniat eu.
Pe urma, daca e sa fiu sincer, eu sint fan nadalist. Nici Nadal nu are un tenis-spectacol, cu toate ca frecvent cele mai spectaculoase puncte in meci si sezon sint ale spaniolului. Chestie de stil, ii admir mai curind pe defensivii contra-atacatori decit pe ofensivii artisti. Sigur ca nimeni nu se compara cu un Dolgopolov sau cu un Federer. Nu pot fi insa cu totii niste artisti, nu? Iar sa-i bati pe super-talentati e o performanta in sine.
Cam despre asta m-am exprimat in text si va multumesc pentru rindurile intelepte si argumentate.
In urma cu ceva ani C T Popescu publica articolul „Rafala Nadal” in urma victoriei acestuia asupra lui Federer si sugera ca steaua lui Federer a apus. Nu a fost asa , pentru ca Federer si-a reluat pozitia de lider ATP pentru o perioada , pentru ca mai apoi Djokovic sa domine categoric ierarhia tenisului masculin individual.In jumatatea a doua a anului 2016 sarbul a avut unele probleme de sanatate si nu a mai dat acelasi randament, de scaderea lui profitand si cu noroc scotianul.
Stimate autor , se vede de la o posta ca sunteti un fan al lui Murray , ceea ce nu e rau , dar nu stiu cat va rezista acesta pe pozitia 1.Daca nu ma insel , are si el vreo 29 ani.Am apreciat , in timp , eleganta lui Sampras si Federer si mai putin ticurile lui Nadal sau incrancenarea lui Murray , referindu-ma la ultimii ani.Daca ma intreaba cineva de imi place de Murray , i-as raspunde :categori , nu.Nici el , nici antrenorul lui (fost mare jucator) care parca era apicultor lucrand la stupi cand vremea era mai calduroasa.