Anii ’90 in artele vizuale* (I)

Arta romaneasca in anii ’90 este purtata de avintul de a uita repede o parte a trecutului, la fel cum statuia lui Lenin din Piata Scinteii, opera unui important sculptor, Boris Caragea, a fost data jos de pe soclul ei, fara a fi inlocuita cu altceva. Reinnoirea a inceput cu intentii revolutionare, insa fara continut propriu care sa o rupa cu trecutul, ci dimpotriva, cu patima privirii inapoi in trecut. Anii nouazeci sint caracterizati de proiecte agresive si sint plini de paradoxuri, intr-o tranzitie politica in care importanta este privatizarea institutiilor si a valorilor statului. Efectele sint o dezintegrare artistica nascuta din sfirsitul ideologiei comuniste si a programelor de culturalizare artistica ce lasa in urma un gol estetic. Un gol estetic umplut usor de activisme sociale. Puterea mijloacelor artistice este inghitita in impactul mijloacelor media ce atrag creatorii si formele de reprezentare ce puteau fi respecializate in aceasta industrie a imaginii. Debutul capitalismului cultural si artistic are loc in absenta unei piete de desfacere, fara consum, fara ambalaj si, mai ales, fara cel mai important element – gustul si nevoia de arta in iuresul tranzitiei. O arta lipsita de avangarda, desi plina de contestatari. O piata statica intr-un context dinamic. […]