Aninatul inimii
- 24-03-2005
- Nr. 261
-
T.O. BOBE
- Literatură
- 0 Comentarii
Herta Müller Regele se-nclina si ucide Traducere de Alexandru Al. Sahighian Editura Polirom, Iasi, 2005, 230 p. Sint mai bine de zece ani de cind am vazut la televizor un documentar despre felul in care se fac desenele animate. Vorbesc, fireste, despre desenele animate „clasice“, nu de acelea realizate digital. Nu tin minte toate detaliile tehnice, dar procedeul consta, in esenta, in desenarea intregului film, cadru cu cadru. Aceasta nu inseamna insa, asa cum imi inchipuisem inainte sa vad filmul respectiv, refacerea in fiecare cadru a tuturor elementelor din cadrul anterior, ci doar a celor care necesita animatie. Daca, sa zicem, intr-o anumita secventa Tom il urmareste pe Jerry in timp ce acesta bea lapte din castron, se deseneaza mai intii pe o folie transparenta decorul, care va ramine neschimbat de-a lungul celor zece secunde ale secventei respective, adica pentru toate cele doua sute patruzeci de cadre ale secventei. Sint desenate apoi, pe alte folii transparente, aproximativ o suta cincizeci de cadre cu perso-najul Tom, in care acesta are pupilele din ce in ce mai departate de orbite. Foliile transparente cu Tom se suprapun peste cele cu decorul, dar, simultan, peste ele se suprapun si cele doua sute douazeci ce […]