Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Anna versus Anna, kareniniada continuă
- 26-07-2013
- Nr. 683
-
Cătălina BĂLAN
- OPINII
- 9 Comentarii
Romanul Anna Karenina de Lev Tolstoi a reuşit să devină una dintre cele mai ecranizate poveşti de dragoste din lume. Ba chiar a stîrnit, începînd cu 1911, vorba criticilor ruşi de film, un fel de „kareniniadă“, romanul fiind ecranizat în repetate rînduri atît în spaţiul european, cît şi în afara acestuia. Primul film a fost făcut în 1911, în Rusia, cu Sorochtina în rolul principal. În anul 1914, ruşii mai produc o peliculă, cu M. Germanova protagonistă. După revoluţia bolşevică, societatea rusă n-a mai fost interesată de frămîntările interioare ale aristocraţiei din Rusia ţaristă, iar Anna Karenina a încăput pe mîna occidentalilor. Astfel, în 1918, apare un film în Ungaria, iar în 1920 avem un film din perspectivă germană. În 1927, în Franţa, apare una dintre cele mai renumite interpretări ale Annei Karenina, cea a Gretei Garbo. Ulterior, rolul Annei Karenina este jucat de un şir de actriţe celebre, cum ar fi Vivien Leigh (Marea Britanie, 1948), Sally Moreno (Argentina, 1958), Tatiana Samoilova (URSS, 1967), Maya Plisetskaya (URSS, 1974), care joacă rolul Annei Karenina într-un film-balet, Nicola Pagett (Marea Britanie, 1978) şi Jackelyn Bisset (SUA, 1985). Cea de-a cincea ecranizare americană a poveştii de dragoste a romanului lui Tolstoi, […]
Cum raspunsurile mele va fac cand sa radeti ,cand sa plangeti, ma intreb daca e bine ca am initiat un dialog cu dumneavoastra, doamna Manuela Anton! Aceasta labilitate emotionala imi da de gandit…Se pare ca funinginea despre care vorbeati s-a asezat pe vocabularul dvs din moment ce preferati termeni de pe vremea lui Scriban…Insa am inteles: aveti un limbaj numai si numai al dvs.! Totul capata coerenta…
Prefer interventia „unui cititor ” care m-a lamurit asupra culpei mele: o opinie prea morocanoasa fata de un tanar autor debutant.
De aceea ,ma alatur urarilor dumnealui si ii doresc Catalinei Balan sa devina un condei de prima mana in arta cinematografica! Slava Domnului ,are de la cine invata: Alex. Leo Serban, Marius Chivu ,dna Irina Margareta Nistor.
Scuzele de rigoare le adresez redactiei pe care am ponegrit-o pe nedrept! Nepoata mea m-a lamurit ca raspunsurile nu vin neaparat din partea membrilor acesteia. Sper sa ma ierte pentru ca n-am mai putut intoarce”scrisoarea”!…
Vazand asa o dezbatere aprinsa, am recitit materialul de mai sus. La prima lectura n-am facut altceva decat sa vad ce se mai scrie despre acest personaj. La a doua lectura insa, am remarcat interesul autoarei pentru o zona care – daca inca nu s-a nascut – se va naste in curand, iar Catalina Balan ar putea fi pionier. Nu poti sa nu remarci detaliile pe care i le ofera atat unui cinefil cat si unui simplu cititor. Nu poti sa nu remarci faptul ca s-a documentat in legatura cu prestatia actorilor, regizorilor etc.; simte in ce directie sa iti indrume atentia, in asa fel incat sa ai de castigat. Uite, faptul ca se refera, printre altele, la scena dansului – este stiut ca o scena a dansului poate intra chiar intr-o cursa pentru un Oscar, avand in vedere atentia care i se acorda de la Parfum de femeie (cu Al Pacino) incoace, daca nu ma insel.
Poate fi un viitor critic in zona artei teatrale si cinematografice, cine stie?; in orice caz, cu siguranta isi cauta calea. Parerea mea este ca se afla pe o cale buna. Si nu cred ca vrea sa infiga „bisturiul” in celebrul personaj, cat sa ne povesteasca despre cum ajunge la noi personajul prin intermediul artei cinematografice. Cred ca este prea inteligenta ca sa faca o alta recenzie la aceasta carte din marea literatura….universala.
Inca ceva: asa cum vocilor bune li se sugereaza sa ia lectii cu marile voci ale Muzicii, ceva imi spune ca i s-ar putea sugera autoarei sa ia cateva lectii chiar cu Irina Margareta Nistor, de ce nu?
1. Citat din mesajul dnei Ramona Pop: Ma intreb de ce oare autoarea insasi nu a raspuns si a preferat sa angajeze un personaj cu discurs de pitbull-ideologic?!
Personajul cu discurs de pitbull-ideologic, adica eu, Manuela Anton, va rog, cu toata eleganta (si aici, recunosc, sunt ipocrita, pentru ca nu as vrea deloc sa fiu eleganta cu dvs.), sa va cereti scuze de la autoarea Catalina Balan pentru insinuarile de mai sus. Nu o cunosc pe dra Balan si habar nu am avut ca eseul minunat de mai sus (e adevarat, scris pe un ton ezitant, dar sincer) este debutul sau publicistic. Primul comentariu al dvs. m-a intrigat prin faptul ca incercati sa puneti pe ochii Catalinei ochelarii dvs. cu dioptrii cu plus (adica pentru citit). O faceti, bineinteles, prieteneste, aproape parinteste, ca mai ca imi stoarceti lacrimi. Nu va recomand ca nu am de ce, dar ar fi bine sa va scrieti eseurile dvs. – asa cum simtiti dvs. – despre adancimea sufletului unei Anna Karenina si lasati-l pe un om tanar sa-si vada de calea lui si sa lucreze asa cum simte el. Probabil ca dra Balan stie si singura ca fara Anna, Valentina nu ar fi zburat in cosmos. Pe de alta parte, e treaba ei ce face.
2. Restul din ce ati mai scris ma amuza. Nu am nicio legatura cu ce mai insinuati si nici cu hipersensibilitatea dvs. intelectuala. Rog cu tot respectul redactia sa nu considere mesajul meu agresiv, pentru ca nu este.
3. Cuvantul morfinist a fost folosit in limba romana, fiind consemnat de Scriban in dictionarul sau. Si chiar daca nu ar fi fost consemnat, tot l-as fi folosit.
Mă bucur că articolul meu a stârnit discuții. E doar o opinie.
Am trei regrete pe care le exprim pe un ton resemnat:1.Ati interpretat atitudinea mea drept condescendenta cand ,de fapt, aceasta exprima o incercare prietenoasa de dialog cu o autoare -cititoare despre un personaj pe care il iubesc. Admiratia pentru calitatea informatiei pe care o transmite Catalina -cinefila e sincera ! 2.Imi pare rau ca o revista pe care o citesc cu drag si cu interes sa abordeze in raspunsuri un asemenea ton si sa ma invarteasca intr-un iures de notiuni politico-sablonarde in care nu ma regasesc…Nu sunt o baba comunista!:) E pacat ca ati pierdut gustul discutiilor elegante.Agresivitatea discursului dvs. ma duce cu gandul la vremuri intunecate…3.Ma intreb de ce oare autoarea insasi nu a raspuns si a preferat sa angajeze un personaj cu discurs de pitbull-ideologic?! Banuiesc ca unul dintre scopurile scrisului este crearea ,daca nu a unei furtuni de idei, macar a unui mic vartej de discutii pe care autoarea ar trebui sa stie sa le medieze cu eleganta .Nu mi-o luati in nume de rau,dar cred ca revista dvs. n-are nevoie de cititori care sa faca sluj precum Pristanda …Imi pare rau ca interventia mea a stricat atmosfera festiva a primului articol…Nu aceasta a fost intentia mea. Din dragoste pentru literatura, tonul scrisului meu poate lua nuante patimase sau…condescendente.Mea culpa! Dar va rog sa reluati articolul : nu gasesti nicio judecata de valoare, fie referitoare la interpretarea actritelor sus-numite, fie la personaj in sine. Ceea ce apare sunt generalitati…Iar Anna nu exista ! Pentru a nu intuneca in intregime debutul Catalinei cu tot soiul de replici vrajmase pe care le-a dezlantuit ,o,Doamne , o simpla recomandare, ma opresc aici…
Toate cele bune si adevarate!
P.S.: Cuvantul „morfinist” nu exista in limba romana…:)
Mi se pare bizara atitudinea condescendenta a doamnei Ramona Pop fata de experientele de lectura reconstituite de Catalina Balan. Ca si cum in adolescenta Catalina trebuia sa fie imbacsita de toata funinginea socialista a ultimilor 140-150 de ani. Te apuca si rasul: Aveti grija: nu va jucati cu scrisul! Sa nu cumva sa nu spui ca morfinista Anna Karenina se lupta cu ipocrizia inaltei societati din Imperiul Rus si ca era victima legii privind regimul matrimonial.
Articolul e bine documentat, scrisul curge cu usurinta si cele cateva poticniri sintactice nu pot fi puse decat pe seama tineretii literare a autoarei articolului pe care o salut cu multa admiratie!
Insa, mare grija cum umblati cu bisturiul analizei! Afirmatii precum acelea ca Anna ar fi de o feminitate alintata si ca de aceea isi merita soarta dovedesc o lectura imatura si insuficienta despre personajele secolului al XIX-lea.Tolstoi produce involuntar o revolutie feminista de-a dreptul cu un asfel de personaj, iar Anna ,precum sora ei ibseniana,Nora, devine inspiratoare pentru o serie intreaga de femei pentru care un sot bogat cu o pozitie sociala marcanta nu inseamna culmea fericirii…Pentru ca Anna a avut curaj sa infrunte prejudecatile vremii sale si sa asculte de o voce intima care, in acelasi timp, a inaltat-o ,dar a si fulgerat-o, mii de alte femei au pus mana pe condei, au pilotat avioane, au devenit avocati sau neurochirurgi ! Anna nu e un persunaj de roman-sirop ,de care e plin de altfel secolul XIX, ci are o viata interioara complexa si inspiratoare pentru toate femeile .
Romanul tolstoian a facut nemasurat mult mai mult bine decat orice discurs revolutionar al vreunei sufragete!
De aceea, va trimit cu mult drag sa recititi romanul pentru ca Anna sa continue sa traiasca …Aveti grija: nu va jucati cu scrisul! Acesta taie precum bisturiul…
Dacă ar fi trăit în secolul XXI, Anna Karenina ar fi fost considerată o femeie obișnuită, sau, cel puțin, nu s-ar fi ajuns la ostracizare. Un rol important pentru felul în care putem interpreta personajul Annei sunt concepțiile vremii despre instituția familiei, despre adulter și despre normele înaltei societăți.
La prima lectură, Anna Karenina mi s-a părut o ființă extrem de alintată, o femeie care își merită soarta. Aparent, Anna avea tot ce-și putea dori o femeie în acea epocă. Apoi, mi-am dat seama că povestea ei nu poate fi tratată atât de simplist. Din variantele pe care mi le propuneți, cea mai potrivită ar fi că Anna era nefericită în căsnicia ei. Totodată, sunt conștientă că felul cum „judeci“ acest personaj depinde de viziunile care se schimbă de-a lungul timpului și de experiența pe care o ai.
Frumos articol, am o pornire (cinefila) sa revad toate filmele pe care le amintiti! Ma framanta o intrebare: este Anna Karenina o exaltata, o nefericita sau o femeie care se ia in serios (si se distruge) cand il intalneste pe Vronski?