Antiromanul ca marca inregistrata

Daniel VIGHI Misterele Castelului Solitude sau despre singuratate la vreme de iarna Prefata de Adriana Babeti Editura Polirom, Colectia „Fiction Ltd“, Iasi, 2004, 232 p. Castelul Solitude nu apartine in nici un caz unui tarim al spectrelor si al imtimplarilor exceptionale. Nu este decit o casa de creatie de pe linga Stuttgart, unde scriitorul timisorean a primit nu demult o bursa. Intr-un an de agreabila claustrare la „Akademie Schloss Solitude“, Daniel Vighi si-a periat, stilizat, comprimat, din cite intelegem, un manuscris mai vechi, un „ditamai purcoiul epic“, cum insusi autorul isi categoriseste romanul intr-o scrisoare adresata prefatatoarei, Adriana Babeti, si plasata, printr-un dibaci artificiu (critic)fictional, la finalul prefetei. „As fi vrut sa zic fara fasoane cum s-a uitat mai intii Livius Ciocarlie acum citiva ani peste ditamai purcoiul epic si a spus ca ar fi ceva de capul lui, daca nu ar fi prea de tot deselat narativ, nu mi-a spus chiar asa, dar am perceput cum stateam, adica nu prea bine“ (p. 20). Important este daca acum, dupa travaliul de la Solitude, observatia formulata de Livius Ciocarlie se mai poate sustine. Are dreptate Adriana Babeti atunci cind observa ca proza lui Daniel Vighi, de la volumul de debut din […]