Apel catre Primaria Capitalei

Nu mai este de mult un secret, pentru nimeni (speram!), faptul ca teatrul independent romanesc, si mai precis companiile independente de teatru, duc un trai comparabil martiriului si/sau autoflagelarii existentiale. Dar sa lasam optimismul! Dupa o vreme de vaiete si jeluiri, satui noi insine de atita vaicareala zadarnica si de-a dreptul lehamesiti de acest ingrat sentiment al oprimarii; obositi sa vorbim a pustie unui sistem care joaca admirabil surzenia (in unele cazuri, senilitatea) ne-am asumat – cum ne-am priceput fiecare – situatia, viata, conditia, menirea, rostul, etc., si am incercat sa ne prefacem ca uitam vitregiile financiar-economice ale sortii si prin urmare sa ne vedem de treaba, in ograda noastra, cum spunea Voltaire, care cum om (mai) putea. Oricum, strigatele de revolta, ironiile si semnalele n-au adus nimic concret. Asadar, la ce bun sa irosesti o energie demna de cauze mai nobile!? In concluzie, fiecare isi duce traiul (artistic, caci de cel privat ar fi hilar sa pomenim) cum poate, incercind sa se exprime, sa-si faca treaba cit mai bine si sa nu deranjeze pe nimeni… Si cu asta credeti ca s-a terminat?!… As!… Da’ de unde!… „Teroarea are mai multe fete“ as spune, daca ne-am afla intr-un film cu […]