La urmă, cînd vor ajunge în portul din New York își vor strînge mîinile cu căldură, ei vor afla despre feciorul chelner că-l cheamă Piotr, că-i de loc din Odesa, rus de pe acolo, mai apoi ei îi vor spune numele lor și îi vor zice că-s din țara austro-ungurească, din pusta Aradului, de pe malul Mureșului. Piotr a dat din mîni cum că și așa nu știe unde vine asta, și s-au rîs cu toții de nepriceperea lor, că nici ei nu prea știau pe unde vine Odesa.
Cît au mers cu vaporul, Piotr le-a spus ca nu cumva să nu vină seară de seară, sus, la birtul luxos unde și mîncau la vremea potrivită. Acolo erau mese mari și lume multă cu domni de toate felurile, o scenă pentru muzică care la Radna se numește bină, cu două piane și instrumente pentru orchestra care cînta acolo, cu broancă, dube și saxofoane. Acesta se uită cu grijă să vadă cum anume stau mușteriii la mesele de care el răspunde, și dacă vede că are ceva vreme la îndemînă.
Mai apoi Piotr a ajuns și la clasa a treia, la sărăcanii moși și la fiul unuia dintre ei, adică Golomoz, Cocolic Bătrînul și Ăla Tînărul; a venit însoțit de Blegea și Trăilă Marcu, și după ce sărăcanii au isprăvit mîncarea primită la șaică din oala mare în fața căreia stăteau la coadă ca să le umple olcuța cu polonicul cu păsulă, sau perinci, care se mai numește orez, sau mîncare cu crumpi, după ce au primit porția de mîncare și coltucul de pîine moale, și după ce au isprăvit de mîncat, și după ce moșii și-au făcut semnul Crucii mulțămind Domnului, după ce s-au dus cu șaica și lingura la baie să le spele, după ce s-au întors la paturi, după ce s-au urcat sus pe punte, la vînt și răcoare, după ce și-au găsit loc ferit, așadar după ce toate acestea s-au petrecut, abia atunci s-a apucat Piotr să le spună că aici „miroasă greu“.
Asta cam așa-i, pute aici la clasa a treia, că putorile de la budă vin la dormitor, a recunoscut moș Golomoz, adăugați că avem și pruncii de țîță care se pișă în scutece și nu este apă la baie să le spele nevestele, așa că pute și de la ei, să mai spunem că și obielele, și opincile, și nădragii, și izmenile lu’ atîta lume adaugă la miros, puneți și oala cu gulaș pe care o aduc de la bucătărie, și aia miroasă, așa că dacă n-ar fi să mai stea afară, la vîntul de pe punte, ar fi greu de suferit duhoarea, de aceea și noaptea e chin să adormi, mulți sforăie cu larmă, de parcă ar fi trîmbițele Ierihonului, mai mult încă, ieri seară s-a ridicat un vicodol mare pe ocean, cu tunete și fulgere, cu vînt năprasnic care a ridicat valuri cît dealul Popilor din Radna, și așa s-a clătinat vaporul că parică acuși-acuși să ducea la fund, și moșul Golomoz multe mătănii a bătut, și s-a închinat cu frică mare, și tot cu fruntea de podeaua dormitorului, și pe urmă i-o vinit vărsăturile de la clătinăturile sus-jos, continuu, și de la bubuiturile nămilelor de valuri cît dealul Popilor, că așa i-o vinit vomitătura că nici n-a apucat să ajungă la vadra cu apă de la capătul patului, că s-o slobozit peste picioarele lu’ un bosniac care l-o suduit îngrețoșat și i-o strigat pe sîrbește „pizdu ti materinu, dedo“, adică, „pizda mă-tii, moșule!“. Și că să aibe grijă unde sloboade vărsăturile din foale, nu la el pe nădragi.
După ce a trecut năprasnicul vicodol și s-a lăsat liniștea peste ape, după ce moș Golomoz cu Cocolic Bătrînul s-au mai minunat privind ei lung la pusta fără capăt a valurilor, după ce s-a mirat cu mirare mare, Golomoz a zis „mare-i minunea lui Dumnezeu, atîta apa n-aș fi crezut că să află pe fața pămîntului“. La care a răspuns moșu Cocolic, zicînd „Mare-i grădina lui Dumnezeu și multe și minunate lucrările mîinilor sale“, așa cum spune vlădica la liturghia arhierească de la catedrala din Arad, și după ce toate astea s-au petrecut, și-au întins dușăcurile și lepedeele pentru noapte și hodina somnului.
La urmă, și după ce Piotr a ascultat toată povestea chinurilor acelora, i-a bătut pe umăr și s-a luat să plece, le-a zis „Sară bună“ și i-a lăsat în mirosurile acelea și a plecat la raiul de la clasa una, însoțit de Trăilă Marcu și Blegea, care se țineau după el cu sfială, într-un așa fel că dacă cei din vremurile de azi i-ar privi, i-ar socoti bodyguarzi ai rusului cu chipiu și fireturi, și nicidecum clienți și boieri, iară Piotr servitor al lor.
Fragmente din romanul Hallelujah boogie woogie!, carte inspirată de baci Todor Andrica de la Radna, care s-o luat și s-o dus la America, după ce s-o gătat Primul Război Mondial