În anii aceia din vremea cînd nu era slobodă beutura, unchiul Tonăs a aflat că mai junele rădnan Todor Andrica a lui moș Păntălie a ajuns jurnalist la un țăitung american din Cleveland, comitatul Ohio. Atunci i-o trecut prin cap să plece acolo și să-i găsească de lucru a’ lui Păntălie nepot, mai ales că Todor se gîndea să o aducă la America și pe nana Zemia, mumă-sa din Șoimoș. Gîndul acela era legat și de muierea lui, nana Floriță Tonăsoia, care era o frumusețe de muiere după care i s-au aprins călcîile lui Witold, colegul lui poleac de la mezerniță, care una două se arăta gata să vină la ei la bort să o vadă pe Floriță, așa frumoasă să arăta ea, ca un pup de bujor din acela care crește în fereștrile nemților din Pănad, de la Aradu Nou! Și la bortul din Chicago South Side a lui baci Tîpu nu era viața ușoară, cît era iarnă și toamnă, drumul pînă la avlia bortului, în curte adică, era plin de noroaie și de golani de toate felurile, arapi și oameni din țara Chitaiului cu ochii lungi și cu pielea mai gălbănoacă, apoi tălieni din banda Mafia, irlandeji, aprigi feciori, cu care să luptau tălienii încontinuu cu pușci și mitraliere cu țava scurtă, și veneau prăstă ei jîndarii cu mășini și pușci degeaba, că luptele nu se opreau cu una, cu două, și mulți se ascundeau prin borturi cum era acesta a lui baci Tîpu, care se ferea de ei, le dădea filodormă tătă luna, venea unu pe nume Francesco, care s-ar chema în Ardeal Franți, și se prezenta la baci Tîpu care mintonaș scotea filodorma și o numără ban cu ban, se schipea pe degete să nu i se lipească hîrtia dolarului de buricele degetelor și să creadă cumva tălianu acela iute la mînie că nu ar vrea să plătească sau ar căuta să-i înșele, ceea ce era lucrul cel mai rău, că pe aceștia tălieni de la Mafia nimic nu îi mînia mai tare ca atunci cînd umblai cu ei cu „celaina“, cum zicea nana Savita lu’ Tîpu, adică încercai să-i înșeli cumva de la înțelegerea avută. Dacă erai corect, și ei se arătau oameni de înțeles și te apărau dacă veneau cumva irlandejii ceia peste ei să ceară filodorma lor. Atunci, mintonaș să isca năcaz și de multe ori sfîrșau cu pușcături și ologiri grele între ei.
Cît privește bortul era totul în regulă, nana Savita ținea curățenia și caietul cu banii de la chiriuși, știa fiecare cît are de dat, dacă era la zi cu plata sau avea întîrziere – cum se mai petrecea cu te miri care feciori holtei, așa cum era John Căcăroanța, dar și Pătru Cocolic, chit că acesta de pe urmă era pocăit baptist, dar asta nu-l oprea să mai facă ceva party la birturi, în care-și bea toți banii. Destul de bine că nana Savita era atentă, trebuia să țînă socoată la tăt bănuțu’: parte care venea la mărămuță, la batista legată cu nod unde ținea dolarii ceia, din care trebuia dată filodorma, parte trebuia plătită darea la stat, adică birurile care se mai numesc și ștaier, altăceva decît danțul nemțesc steier-walzer, care se juca în tanzenbalurile de la kirwaiul din Lipova, de pe malurile Banatului, dincolo de podul de peste Mureș. Unii dintre chiriuși, așa cum era și Floriță Tonăsoia cea frumoasă ca un pup de bujor, ziceau că bortul seamănă cu cășile unde își țineau argații și slugile, groful Mairowicz din Radna, dar și groful Conopi de la Odvoș, care aveau odăi în pusta Aradului, și acolo lucrau zilerii, argații și boitarii, dormeau care cu muierile lor, care holtei la acele odăi, unde aveau dormitoare și bucătărie (cuină – cum zic gugulanii din Banat), tot așa erau ca la bortul lui nana Savita din South Side, Chicago – care South Side este așa cum ar fi Șoimoșul față de Radna. Sau Rădnuța față de Lipova. Și muierile unele stăteau acasă, nu mergeau la job, făceau curat la dormitor, pîrgăleau păsula la cuptorița din cuină, făceau mîncare ca acasă pe Valea Mureșului, întorsură cu brînză, sos de părădaisă cu crumpi granadir-marș, mămăligă care se zice prin Bihor coleașă, suveacă cu mac și tășcuță cu nucă, perinci cu carne și curechi la cuptor, zupă și pancove cu dulceață de prune. Și cîte nu mai făceau ele cu gîndul acasă. Și cînd veneau de la job rupți de lucru, bărbații se așezau la masă, la cantina din bortul lui nana Savita, și își făceau după cuviință semnul sfintei cruci și se așezau pe lavița mesei, să știe măcar un pic de tot că parică ar fi din nou la Radna, sau la Cladova, ori la Milova, la Conop, sau la Bătuța.
Fragmente din romanul „Hallelujah boogie woogie!, carte inspirată de baci Todor Andrica de la Radna, care s-o luat și s-o dus la America, după ce s-o gătat Primul Război Mondial