Ardeleni în America. Szolgabiró a dat din cap

  • Recomandă articolul

Toni Kuhn stă pe undeva în fostul sat şvăbesc Totina din Banatul de şes, nu foarte aproape de Timişoara, sat cu case mari cu faţadele jerpelite din cauza părăsirii, fără grija babe­lor, omama de pe vremuri care – înainte de orice sărbătoare de Doamne ajută, înainte de Kirweih, ba chiar şi în ajunul petrecerilor de Maskenbal de la intrarea în postul Paştilor, cînd pe la Rio de Janeiro se pregăteau carele alegorice cu dansatorii aceia nebuni – înainte, cum zic, cu cîteva zile de sărbători, babele dădeau cu pensula, cu peria, cu sculele de vop­sit şi zugrăvit proţăpite pe scăunuţuri cu picioare scurte. Aşa le vedeam pe la Zăbrani, la Maşloc, pe la Neudorf sau Altringen – dacă o mai fi fiind acum prin Altringenul dintre dealurile pustii din podişul Lipovei vreo casă printre bozi, mărgele de soc, păpădii şi ruginiturile din fier forjat ale porţilor înecate de năvala buruienilor. Din cînd în cînd, Toni năvăleşte din pustietatea ex-şvăbească a satului natal pe la concertele de jazz din Timişoara, de prin alte locuri din Europa, cu jazzistul Liviu Butoi, se produce la ghitară, la pianină, la scule – unele stranii, cum a fost aceea de la un concert rafinat care a însoţit din aproape Festivalul de Jazz de la Gărâna, în satul învecinat din muntele Semenic pe nume Brebu Nou. Acolo a umplut volumetriile şi aerul rece, la vreme de vară caniculară, din Biserica romano-catolică din Brebu Nou, care se mai numeşte şi Weidenthal, la fel cum Gărâna se zice, în graiul de munte al locului, Wolfsberg. Amîndouă denumirile sînt, după cum se poate lesne deduce, nemţeşti. Foştii locuitori din frumuseţile pustii ale munţilor de la Văliug în sus erau „pemi“, o naţie de colonişti nemţi din Boemia, poposită printre brazii şi pajiştile alpine pe la începutul secolu­lui al XIX-lea, meniţi să producă în cantități îndestulătoare cărbune din lemn pentru furnalele siderurgice din Reşiţa.

Şi cum spun, Toni este preocupat de muzică, şi nu numai, acolo, în liniştea din satul mamei sale. Aceasta a fost să fie o octogenară pe care a înmormîntat-o prin grija sătenilor: ţigani stabiliţi în sat, după plecarea conaţionalilor lui Toni. Rămas singur, acesta face ceea ce făcea şi înainte vreme, pînă la vîrsta de aproape 60 de ani: citeşte în tîrnaţul casei despre energiile din karma şi din corzile ghitării. De altfel, în aglomerația de pe chei, în drum spre Insula Ellis, pe vremea rădnanilor plecați din birtul Vulturul Negru, printre cei care coborau din vapor la New York se aflau și doi strămoși ai lui Toni Kuhn din satul bănățean șvăbesc dintre cei ai familiei. Aceștia doi sînt unchii după mamă ai lui Stefan Heinz-Kehrer (1913-2009), care a fost în Totina de toate, adică și Lehrer, și Dichter, și Schauspieler, și Dramatiker. Asta pe limba lui Cocolic înseamnă că Heinz fu și profesor, și poet, și actor, și dramaturg. De toate! Numele celor doi, Karl și Franți, s-au pierdut în negura anilor, pe vremea aceea erau tineri, în putere, pregătiți să dea față cu jăndarii de pe Ellis Island. Faptul cu pricina s-a și petrecut, s-au cunoscut cu rădnanii pe șlepul care-i ducea spre Insula emigranților, s-au holbat la măgăoaiele de case înalte pînă la cer, de li se spune zgrabălă nori, din cauză că ajung printre nori cu ultimele rînduri de etaje. Mult s-au minunat, iară moșii și-au făcut sfînta cruce și și-au pregătit la îndemînă briștile cele mari din chimir, că nu se știe ce fel de oameni s-ar putea să trăiască în asemenea locuri, care li se păreau mai înfricoșătoare decît dealurile cătunelor din Podișul Lipovei, precum Pătîrș sau Varnița, unde oricînd ți-ar putea ieși lotrii țîgani sau bistrițeni înaintea cociei, dacă ajungi cumva pe coclaurile acelea. Atunci au intrat în vorbă cu Franți și Karol, de la care au aflat că sînt șvabi bănățeni din Totina, care se mai zice Kleinsanktpeter: Sînpetru Mic, pe românește. Au vorbit pe limba valahă, că nemții știau valaha, și s-au alăturat grupului de rădnani. Și-au apucat cu grijă geamantanele, s-au scoborît pe pasarelă, moșii și-au aburcat în spate desăgile din lînă țurcană vîrstată în alb-negru, și au pornit ordonat în coloană, dăscăliți de ovreiul agent de emigrație Jakab din Lipova, pînă ce au ajuns la niște  szolgabiró care se mai zice și șolgăbirăi cu chipie pe cap, și țentiroame, și căputuri (haine, adică), așa ca la Infanterie-Truppendivision din Siebenbürgische Kaserne a Temisvarului, unde junii Franți, Karol, Trăilă Marcu și Ion Blegea au făcut instrucția militară. Așa că mintonaș cum au ajuns înaintea lui  szolgabiró, care se mai zice și șolgăbirăi, pe dată au luat toți poziția regulamentară, și Franți a spus ca la Siebenbürgische Kaserne:

Guten Tag, Herr Kapitän!

 

Fragmente din romanul Hallelujah boogie woogie!, carte inspirată de baci Todor Andrica de la Radna, care s-a luat și s-a dus la America, după ce s-o gătat Primul Război Mondial

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }