Mult s-au mirat domnii szolgabiró, ba unul dintre ei a spus ceva pe limba lor și au pornit a rîde toți. Pe urmă s-au încruntat și o venit tălmaciul neamț și o început cu întrebările, că de unde sînt fiecare, care-i etatea, cum se prezintă cu familionul, au ei Familien sau nu au. Toți au pornit a răspunde ca la Truppendivision din Siebenbürgische Kaserne a Temisvarului cum că „Să trăiți, n-avem familioane!“. La care szolgabiró au dat din cap și au arătat cătră cei doi moși Pătru Cocolic ăl Bătrîn și moșu Golomoz:
– Nici moșii n-au?
– Să trăiți, Herr Kapitän, aceștia sînt flăcăi tomantici. La care unul dintre szolgabiró o zîs că-s de-acuma boșorogi și nici nu crede că mai pot ei face ceva bucurie la muieri, și pe dată toți au pornit a rîde cu poftă, iară moșii se țineau reglementar ca la Truppendivision. Un domn șolgăbirău le‑a strigat pe limba lui „fuck you, mă, pule bătrîne, de ce n-ați stat dracului acasă?“. Așa le-a spus și deoarece ei nu pricepeau ce zîce domnu acela, moș Golomoz a răspuns, așa cum știa el de la instrucția de la Truppendivision din Siebenbürgische Kaserne a Temisvarului: „Jawohl, Herr Kapitän!“. La care domnii szolgabiró au pornit iarăși a rîde și au zîs că această căcată de Americă taman de ei are nevoie, și pe dată le-au pus țilu, care să mai zîce și ștempelu pe actele de intrare și i-au lăsat slobozi pe Ellis Island să meargă unde văd cu ochii, ceea ce aceștia cu multă bucurie au purces de îndată să facă și s-au aliniat la coadă la ieșirea din cazarma Ellis ca să o apuce la gara care să-i ducă taman la mezernițele cele mari din Chicago, unde să aflau și alți rădnani din Radna, cum ar fi nepotul de frate a lu’ baci Geoarge Tîpu sau vărul de-al doilea al lui brata Ion a lu’ Răgușîtu’ de pe ulița Morilor din Șoimoș. Numai că bucuria le-a fost de scurtă durată că au venit alți domni szolgabiró și au spus că pardon, au greșit, că-i musai să meargă la examenul medical și la cel de curățenie trupească, la niște băi, anume unde i-au luat la cercetare niște doftori cu stetoscoape să vadă dacă sînt sănătoși, timp în care alți szolgabiró îi căutau prin geamantane și desăgi. La căutarea de sănătate i-au pipăit pe moși destul de mult și le-au spus că nu au venit aici la diștracție, ceea ce aceștia au dat din cap că știu asta, le‑au povestit multă lume despre cît de greu să trudesc aici oameni pentru bani. Pe urmă s-au uitat cu luare aminte la desăgi, au strîmbat din nas dinainte burdufului de brînză de capră care puțea ca ciocîiu al lui Golomoz și au cerut să-l arunce dracului la gunoi, ceea ce moșul s-a executat pe dată.
– Unde vrei să mergi, moșule, l-a întrebat herr szolgabiró, și Golomoz a spus că se duce la nepotul lui baci Tâpu, la Chicago, să lucre’ la abatoarele cele mari de acolo. Da’ bani ai moșu’, l-a întrebat szolgabiró și el, instruit cum trebuie de ovrei, a scos din chimir cei 50 de dolari cît se cere și țîdula pentru tren, așa că szolgabiró a dat din cap mulțămit, pe urmă i-a dat să cetească ceva dintr-un țăitung scris pe limba românească și moșul a cetit frumos, ca la biserică din ceaslov pe cînd moșul Coabi cînta cherovicul, cînd ieșea popa Lică Crișovan cu Sfintele Daruri din altar. Ziarul se numea Curierul American și își zicea Organ al românilor din Statele Unite. Din el au citit cu toții spre mulțumirea domnului szolgabiró, care i-a întrebat pe rînd dacă sînt poligamiști, și cînd au întrebat că ce-i aceea, tălmaciul le-a spus dacă țin mai multe neveste precum turcii otomani, și ei au dat din mînă către szolgabiró:
– Domnu’ szolgabiró, d-apăi abia ne ținem noi zilele, unde să mai ținem mai multe neveste, au zîs, și szolgabiró nu s-a mirat, ba chiar a spus că unii dintre cei care intră la America au acest obicei. Pe urmă a urmat să le pună și alte întrebări de pe o tablă aflată dinaintea lui pe birou:
– Aveți ceva semne trupești, vreun beteșug, vreo apucătură contra firii.
– Ce-i aceea, au întrebat, și din nou tălmaciul le-a spus că apucăturile astea înseamnă dacă au aplecare cătră bărbați, nu cătră muieri.
– Buzărant ca feciorul lui Iani Slovacu, au întrebat și au dat din mîni, Doamne feri, au zîs, și Golomoz pe dată și-a făcut semnul Sfintei Cruci.
– Da’ ceva anarchism aveți la cap?
– Nu pricepem, domnu’ tălmaci, ce ne întreabă szolgabiró, a spus Franți pe nemțește, și tălmaciul neamț i-a luminat că anarhism este atunci când ai în cap să lupți contra orînduirii și guvernului din fruntea țării ca să-l dai jos cu arma și să puni bombe.
– Doamne, feri-ne, a mai bolborosit convingător Pătru Cocolic ăl Bătrîn.
– La minte sînteți întregi, n-ați fost închiși la ispitarul de bolînzi?
– Domnu ne-a ferit!
– Da’ alte boli care să se ia la alți oameni ați avut, cum ar fi colera sau altceva, tebeceul, zum beispiel.
– N-avem, țucu-te!
– Condamnați, fost-ați?
– N-am fost!
– Da’ alcoholiști ăți fi?
– Nici!
Fragmente din romanul Hallelujah boogie woogie!, carte inspirată de baci Todor Andrica de la Radna, care s-o luat
și s-o dus la America, după ce s-o gătat primul război mondial
Minunat! Abia aștept Hallelujah.