Argumentul regizorului

Veronika se hotaraste sa moara: un roman, cu o evidenta structura dramaturgica, ce supune atentiei o tema extrem de contemporana – alienarea individului intr-o societate ostila si refugiul sau in ospiciul-adapost al celor sensibili si vulnerabili. Intocmai ca in viziunea lui Bahtin asupra lumii rasturnate din universul dostoievskian, Coelho propune un spatiu al celor cu adevarat normali, desi sint catalogati a fi nebuni, in contradictie cu lumea exterioara, asa-zis normala, dar perfect alienata si absurda. Angoasa Veronikai care o impinge spre sinucidere poate fi vindecata de experientele trairii adevarate, chiar daca ea se produce intr-un sanatoriu de bolnavi mintal. Asemeni lui Hamlet, Veronika poate exclama, la capatul experientei existentiale la care este supusa de Doctorul Igor: „O, Doamne, as putea sa fiu un rege al nemarginirii, daca n-as visa urit!“. Spectacolul se desfasoara intr-un spatiu metaforic, cu putine elemente realiste (ale unui ospiciu), incercind sa sublinieze spatiul metafizic al unei analize introspective psihanalitice, la care trebuie sa se supuna Veronika pentru a putea supravietui. Muzica de scena creeaza universul sonor al inefabilului si imaterialului proces de vitalizare a psihicului virusat de stimulii agresivi ai societatii inconjuratoare.