ARTE VIZUALE. Anul 2013 în artele vizuale din România
- 10-01-2014
- Nr. 705
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- RETROSPECTIVĂ 2013
- 0 Comentarii
2013 a fost un an relativ bun pentru artele vizuale din România. Faptul se înscrie într-o tendinţă şi suită ascendentă, începută după anul 2000. Numărul expoziţiilor organizate în Bucureşti, unde de departe se întîmplă cele mai multe şi, ne permitem să riscăm, cele mai importante lucruri, se constituie în record pentru întreaga istorie de pînă acum, în special prin evenimentele din a doua jumătate a anului. Cadenţa acestora a presupus numeroase suprapuneri; au fost zile cu cinci-şase vernisaje şi săptămîni cu peste zece expoziţii de artă simultane. Cifrele au însă doar valoare statistică. Nu sîntem convinşi că acest cumul cantitativ va determina şi saltul calitativ, acel salt pe care îl aşteptăm cu toţii, la fel ca bunicii unora dintre noi, care îi aşteptau pe americani la începutul Războiului Rece. Succesele sau, mai bine zis, recunoaşterea internaţională de care s-au bucurat Adrian Ghenie şi Mircea Cantor rămîn cumva izolate de ansamblul artistic românesc, aşa cum noua Bienală de la Veneţia, în care România a trecut neobservată, nu apare ca un accident de parcurs, ci ca o consecinţă logică a modului în care noi toţi, artişti, curatori şi distinşi membri ai juriului, punem problema. Altfel spus, rămînem cu cifrele, singurele care […]