ARTE VIZUALE. Artă cu impact social, fără conţinut moralizator

GALERIE FOTO

  • Recomandă articolul
Vineri, 7 noiembrie 2014, a avut loc la Tipografia din Combinatul Fondului Plastic vernisajul expoziţiei Early Adopter, în cadrul căreia au expus trei artişti europeni: Aaron van Erp, Dario Carratta şi Lapo Simeoni. Organizator este Allegra Nomad Gallery, iar curator, Carola Chişiu. Am ales acest subiect, dintre expoziţiile săptămînii trecute, deoarece în România sînt extrem de rare evenimentele în cadrul cărora expun exclusiv artişti străini, cu atît mai mult cu cît proiectul de faţă nu este organizat de vreun centru cultural sau de vreo ambasadă. Allegra Nomad Gallery s-a născut în 2012, cu scopul declarat şi, totodată, asumat de a expune în galerii cunoscute care au un deja un brand şi un public format. Este o galerie itinerantă, după cum anunţă şi numele ales, fără un sediu, cel puţin deo – camdată, care pune accentul pe promovarea tinerilor artişti, dar care nu-i exclude nici pe cei deja consacraţi, unul dintre aceştia fiind Paul Neagu, expus anterior.   Pentru cititorii care nu au această informaţie, Tipografia, locul expoziţiei comentate şi nu numai, este un spaţiu postindustrial, din păcate dezafectat, precum cea mai mare parte a halelor unde se produceau odinioară materiale pentru pictură şi desen. Uniunea Artiştilor Plastici încearcă să menţină […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }