ARTE VIZUALE. Bogdan Vlăduţă: Portrete ale artistului la maturitate

  • Recomandă articolul
  Spre marea noastră surpriză, în România perioadei pe care o traversăm apar (în afară de bănci, blocuri-turn, cartiere de vile ori sedii de firme) şi galerii de artă. Una dintre acestea, Recycle Nest, deschisă la finele anului precedent, şi-a început „stagiunea 2010“ printr-o expoziţie personală notabilă, cea a lui Bogdan Vlăduţă. Evenimentul plastic, vernisat pe 28 ianuarie, reuneşte autoportrete, nuduri şi păduri pictate de artist începînd din 1995. În opinia semnatarului, termenul care se impune drept numitor comun al selecţiei de lucrări sau, dacă cititorul doreşte, al capitolului vizual comentat, este acela de „maturitate“. Titlul articolului de faţă, inspirat de romanul lui James Joyce, subliniază aspectul menţionat drept premisă a expoziţiei.  Autoportretul este evitat de majoritatea artiştilor contemporani, dincolo de partea metafizică, din motivul că este greu vandabil. Pe de altă parte, nudul poate cădea uşor în desuetudine sau derizoriu. Însumarea celor două teme, sub semnul angoasei din priviri (pentru a cita cartea Luizei Barcan) reprezintă un act de curaj al lui Vlăduţă, care nu s-a oprit, din fericire, la acest nivel. Este un dialog cu clipa şi cu moartea. A te reprezenta aşa cum ai venit pe lume şi aşa cum vei pleca, într-o ipostază intermediară (încă trăind), […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.